„Cred că arta ne dă ocazia să trăim ceva ce nu am trăit niciodată în realitate. Împlineşte nevoia noas­tră de intensitate. Faptul că eşti martor al unui act intens de creaţie te transfigurează, e un catharsis ex­traordinar.” Yuri Kordonsky, regizor.

De la nevoia de intensitate am pornit și eu pe drumul artistic. Mai întâi ca spectator, apoi ca actriță. Îmi place cum se întrepătrund, dar și mai mult îmi place ce trezesc în mine. De-asta am și făcut ordine în trăirile mele, alcătuind o listă a spectacolelor de teatru care m-au marcat…pentru că aveam nevoie să retrăiesc o parte din senzațiile alea. Încep.

Imaginează-ți că pătrundem într-un labirint, iar mâna ta dreaptă stă așezată pe umărul meu drept. Dă-mi un mic imbold și pornesc; plec odată cu tine. Rămâi așa până la final, nu te grăbi, ia-ți tot timpul. Dacă simți nevoia să răspunzi și tu întrebărilor de mai jos, fă-o, intră în joc, îmi place să am companie!

Primul spectacol pe care l-am văzut a fost…?

–„Phaedra”, scenariu original după Seneca şi Euripide, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova, 1993, regia: Silviu Purcărete. L-am văzut în cadrul festivalului de la Brașov, câțiva ani mai târziu. M-a dus tata, neștiind despre ce era vorba, dar cunoscând echipa, el e craiovean. Eram în școala generală și tot ce-mi amintesc e că m-a frapat nuditatea, cu atât mai mult cu cât era și tata lângă mine, nu puteam să reacționez firesc, mă prefăceam că nu văd și că nu se întâmplă, privind printre degetele mâinii care-mi acoperea fața. Am lăsat mai sus dovada scenelor care m-au intimidat.

Spectacolul jucat de adolescenți care mi-a rămas în gând este…?

-dat fiind că de 14 ani mă perind prin festivaluri de liceeni, e foarte greu să aleg. “Atelierul de Teatru”, Botoșani, de exemplu, ar merita pomenit cu toate spectacolele făcute. Și nu numai ei. Cu toate astea, gândul mi s-a oprit la „Pisica verde”- Trupa „Amprente” a Colegiului de Științe „Grigore Antipa”, Brașov, coordonată de Anca Băcanu; spectacolul a fost făcut în 2015. Poate că m-am oprit la el fiindcă sunt implicată și afectiv, a fost prima trupă din orașul natal cu care am lucrat la Ideo Ideis. Sunt grozavi din toate puctele de vedere, motiv pentru care au câștigat simpatia fiecărui organizator, trainer și mentor în parte.

Spectacolul de teatru de păpuși și marionete drag mie?

– mai mult am jucat decât am văzut, așa că mă opresc la “Steaua sus răsare”, spectacol de Crăciun făcut de Trupa “Albinuțele”, Brașov, în 2002. Fotografia asta patinată de timp nu redă, din păcate, puterea și frumusețea spectacolului, dar e o mărturie a ceea ce am trăit în perioadă respectivă-  jucam cu emoție și entuziasm și 6 reprezentații pe zi, în grădinițele și școlile de pe Valea Prahovei.

Cel mai cel spectacol pentru copii?

– este, de departe,  „Visătorul”, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, 2017. Și nu spun asta pentru că e o producție a T.T.-ului, unde sunt angajată, chiar mi-ar plăcea să știu că are un concurent în țară. Este un spectacol pentru copii de toate vârstele, creație a Adei Milea după romanul omonim al lui Ian McEwan, iar scenografia și costumele îi aparțin Alinei Herescu, cea care își aduce lumea colorată și optimistă pe scenă.

Distribuția: Emanuel Becheru, Corina Grigoraș, Nora Covali, Rareș Pîrlog, Gina Gulai, Maria Hibovski, Cătălina Ieșanu, Cătălina Bălălău, Andrei Merchea Zapotoțki, Dragoș Ionescu, Valentin Florea.

Spectacolul cu impact puternic (și) în rândul adolescenților?

Foto:Robert Puteanu

–„Rovegan”, ARENA și Centrul de Teatru Educațional Replika, București, 2017. Spectacol de Catinca Drăgănescu, cu: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruțiu și Valentina Zaharia.          Îl introduc în această categorie ca urmare a faptului că juriul format din liceeni, l-a răsplătit cu Premiul de Popularitate în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, ediția a 29-a. „Rovegan explorează fenomenul migrației motivate de sărăcie, urmărind povestea a 3 generații de femei și a modului în care luptă fiecare pentru o viață mai bună”. Spectacolul are la bază 3 surse: povestea lui Creangă- „Capra cu trei iezi”, cartea Lilianei Nichita- „Cireșe amare”, precum și o vastă documentare asupra emigrării făcută cu familii din județul Vaslui.

Cel mai bun spectacol studențesc (de regie)?

-“Jocuri în curtea din spate”, regia: Bobi Pricop, U.N.A.T.C., 2011. Incredibil ce pot face 5 actori într-un spațiu în care se află doar 5 scaune. Faptul că a ajuns să se joace la Teatrul Act spune mai multe decât aș putea eu să zic aici, la fel și angajamentele pe care fiecare dintre ei le au în teatrele din țară și în filme.

Un spectacol candid?

-“Leonce și Lena”, regia: Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, București, 2009. Crina Semnciuc a fost de-a dreptul surprinzătoare.

Foto: comedie.ro

-și, oricât aș încerca să mă abțin, nu pot s-o fac: „Aproape”, regizat de Vlad Cristache la Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, în 2015. Este primul spectacol de la care nu am auzit/ văzut să fi plecat cineva nemulțumit. Și, da, fac parte din distribuție. 🙂

Spectacolul pastilă de râs?

–„Operele complete ale lui Wlm Șxpr”, regia: Petre Bokor, Teatrul Dramatic, Brașov. Undeva prin anii 2000. Site-ul teatrului nu dispune de o arhivă, așadar, nu vă pot lăsa nicio amintire.

–„Pyramus & Thisbe 4 You”, regia: Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, 2009. Râdeam cu atâta poftă, că mă simțeam și prost…de teamă să nu deranjez.

Spectacolul la care am plâns șiroaie?

–„Familia fără zahăr”– „un spectacol de teatru muzical despre familia la români”- , text: Mihaela Michailov, regia: Radu Apostol, Asociația Culturală Replika și Teatrul Mic, 2017. Am ieșit din sală imediat cum s-au încheiat aplauzele. Stăteam în primul rând și mă jenam de faptul că eram tot cu batista în dreptul nasului.

-one woman show-ul „Amalia respiră adânc”, regia: Mariana Cămărășan, cu Cristina Casian, Teatrul Act, București, 2007. Spectacol cu care Cristina și-a dat licența, dându-ne pe toți pe spate.

Spectacolul care mi-a dat cea mai bizară stare?

–„Îngropați-mă pe după plintă”, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul Bulandra, București, 2011. Când am ieși de la spectacol, îmi venea să dau cu pumnii și cu picioarele-n pereți, aveam o energie urâtă rău provocată de monoloagele blestem ale Marianei Mihuț. Jos pălăria pentru interpretare.

Cel mai impresionant spectacol?

-one man show-ul „Raoul”, Barbican Center, în care James Thiérrée, (nepotul lui Charlie Chaplin și strănepotul dramaturgului Eugene O’ Neill), îmbină actoria cu mima, dansul, muzica și elemente de circ. L-am văzut în cadrul F.N.T.-ului, la sala mare a Teatrul Național, București, în 2011. Las aici un trailer ca să înțelegeți despre ce vorbesc și cum arată pentru mine un actor desăvârșit.

Cel mai dezamăgitor spectacol?

–„Doctor Faustus”, piesă scrisă de Christopher Marlowe, regizată de Matthew Dunster la Royal Shakespeare Globe, văzut în 2011. Am plecat la pauză, nu mă țin interpretările declamative. Mi s-a părut mai cinstit așa, în felul ăsta nu am împroșcat pe nimeni cu energia mea. Știu cum e să nu primești vibrația bună din sală, așa că mă feresc să o dau mai departe. Am rămas însă cu amintirea superbului teatru în care Shakespeare însuși a jucat.

Spectacolul văzut de cele mai multe ori?

–„Familia Tot”, Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu”, București, 2011, al echipei Victor Ioan Frunză- Adriana Grand. Minunat. Toți și tot. Vă las aici un demo.

Un spectacol pe care cred că l-a văzut toată lumea din domeniu?

–„Faust”, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu, regia: Silviu Purcărete. Se joacă de 11 ani. Și dacă nu l-a văzut toată lumea, nu e timpul pierdut, las ca ispită un filmuleț de la Edinburg.

Un spectacol cu o distribuție surprinzătoare?

– “Lear”, William Shakespeare, Teatrul Bulandra, București, 2008, regia: Andrei Șerban. Toate personajele erau interpretate de actrițe, regele fiind Mariana Mihuț. Și cu asta am spus tot.

Foto: Cosmin Ardeleanu.

Spectacolul care m-a ajutat să descopăr actori fenomen?

–“Faust”, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Național „Radu Staca”, Sibiu datorită căruia am descoperit-o pe minunata Ofelia Popii.

–Unchiul Vanea”, regia: Andrei Șerban, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, 2007. L-am văzut în deplasare, la Teatrul Odeon, București, și de atunci îl urmăresc fascinată pe Bogdan Zsolt.

Foto: Biro Istvan.

O experiență teatrală?

– “Un stejar”, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, regia: Bobi Pricop. Din distribuție fac parte Mircea Postelnicu și un actor invitat, de fiecare data altul. Un invitat care trebuie să nu fi văzut spectacol și să nu fi citit textul. De ce? Aflați accesând link-ul de mai sus, povestesc experiența mea din cadrul repetiției generale pentru „Un stejar”.

Foto: Mihaela Jipa.

Spectacolul cu cea mai impresionantă scenografie?

–„Faust”, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu, 2007, scenariul (după romanul omonim al lui Goethe) și regia: Silviu Purcărete, scenografia: Helmut Stürmer. O nebunie de spectacol.

Foto:site-ul oficial al teatrului.

–„Pisica verde”, Teatrul „Luceafărul”, Iași, 2016, regia: Bobi Pricop, scenografia: Irina Moscu.  Pe scenă se ridica un castel cu patru pereți. Atipic, de obicei, la teatru, avem doar 3 pereți și unul imaginar. Spectatorii sunt invitați înăuntru, cu căști audio pe urechi- conceptul fiind un silent party, stând sau dansând pe unde apucă, exact ca într-un club. Obiectiv atins.

Foto: site-ul oficial al teatrului.

–„Iarna”, Teatrul Nottara, București, regia: Mihai Mănuțiu, scenografia: Adrian Damian, nominalizat la Gala Premiilor U.N.I.T.E.R., 2016. Simplu, curat, eficient, o mare de alb.

Foto: Ciprian Duică.

Spectacolul cu cele mai faine costume? Am cel puțin 2 nominalizări:

-„Fazanul”, regia: Alexandru Măzgăreanu, Teatrul Nottara, București, 2015, costume: Alexandra Măzgăreanu. Recunosc, am rămas cu gândul la pălării. Impresioante.

Foto: Alexandra Măzgăreanu.

-unul în care am jucat: „Mofturi la Union”, regia: Gelu Colceag și Raluca Rusu, masterat U.N.A.T.C., 2011. Rochiile, pălăriile și costumele au fost realizate în atelierele de croitorie ale Operei Române. Îmbrăcându-le, deveneai involuntar personajul.

Cel mai bun spectacol din punct de vedere regizoral?

Mă credeți sau nu, nu pot să fac nominalizări. Mi se pare cel mai dificil aspect din procesul de creație al unui spectacol.

Cel mai bun spectacol de coregrafie?

–„Operele complete ale lui William Shakespeare”, Studioul Casandra, generația profesorului Gelu Colceag, coregrafia: Roxana Colceag, 2006. n-am crezut că pot recunoaște fiecare piesă a Marelui Will plecând de la o mișcare.

– „D-ale noastre”, Gigi Căciuleanu, Teatrul Național București, 2012. Am descoperit câțiva colegi actori în ipostaza de dansatori și am rămas cu gura căscată. Bravo lor!

–„Iarna”, Teatrul Nottara, București, 2016, regia: Mihai Mănuțiu, coregrafia: Andrea Gavriliu. Andrea nu dansează, Andrea este dansul.

Ce mai bun music-hall? Și pentru această categorie am 3 opțiuni, ba chiar 4:

–„Lion King”, Lyceum Theatre, Londra, se joacă din 1999, cu diferite distribuții.

–„Familia fără zahăr”, text: Mihaela Michailov, regia: Radu Apostol, Asociația Culturală Replika și Teatrul Mic, 2017.

–„Insula”, după Gellu Naum, creat de Ada Milea la Teatrul Național Cluj-Napoca. Remarcabile Anca Hanu și Sânziana Tarța.

–„Poveste din Soho” după „Opera de trei parale” a lui Bertolt Brecht, regizat de George Ivașcu cu studenți U.N.A.T.C. din generațiile 2008 și 2009, dacă nu mă înșel. A fost prezentat în fosta sală a Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.

Cel mai inspirat spectacol de improvizație?

 

 

-„Dezintegrabili”, Recul, București, 2016, creație colectivă, regia: Radu Dragomirescu. Un spectacol făcut într-o săptămână, ăsta-i conceptul. Aș încerca și eu, nu de alta, dar sunt curioasă dacă aș obține aceleași rezultate. 🙂

Cu: Radu Bucălae, Sever Bârzan, Delia Riciu, Ştefan Huluba.

Cel mai bun spectacol de teatru independent?

– „Aglaja”, Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu”, București, regia: Ștefan Lupu. ” Este un spectacol de teatru care proiectează, dansează şi cântă destinul unei familii de artişti de circ. ” Un spectacol complet, aș spune: cu poveste, emoție, dinamică, personaje puternice și actori cu multiple aptitudini.

Cel mai bun spectacol străin?

“Nora”, regia: Thomas Ostermeier, Teatrul „Schaubühne am Lehniner Platz”, Berlin. A putut fi văzut în 2007, în FNT, bineînțeles. Eu l-am văzut filmat până la urmă.

Cel mai relaxant spectacol într-o limbă străină?

Cel mai bun spectacol inspirat dintr-un basm?

-“Turandot”, direcția de scenă: Victor Ioan Frunză, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște, 2004. A fost primul spectacol văzut în deplasare. Ion Cojar, profesorul meu din facultate, ne-a trimis cu autocarul instituției acolo, iar după spectacol s-a rămas la discuții cu echipa artistică. Mă simțeam atât de mică (eram studentă în anul 1) încât nu puteam nici să mă uit la ei, dar să deschid gura…

Foto:regizorcautpiesa.ro.

Cel mai bun spectacol horror/ thriller?

N-am prea văzut. Dar aș încadra aici, orientându-mă după feedback-ul primit…și cu modestie:

– spectacolul „Wolfgang”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Tineretului, Piatra Neamț. Recunosc, aici joc cel mai drag personaj al meu. A, și nu pot să nu adaug faptul că Romulus Boicu, scenograful spectacolului, este nominalizat la UNITER, la categoria „cea mai bună scenografie”. Îi țin pumnii, iar pe voi vă aștept la spectacol! Până atunci, vă las un scurt filmuleț de prezentare.

Cel mai bun spectacol itinerant?

–“Anul dispărut. 1989”, de Ștefan Peca, regia: Ana Mărgineanu, Teatrul Mic, București, 2015. La fel ca “Anul dispărut. 1996”, montat de aceași echipă la Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, unde am avut și eu șansa să joc, e împărțit în două: 3 scene se joacă la sala mare, iar celelalte trei se joacă în paralel, în spații neconvenționale. Dacă la București au ales, de exemplu, ca o scenă să se joace într-o mașină mică aflată în trafic, la Piatra Neamț se joacă o scenă în magazia de costume, una în fostul bar al teatrului, iar a 3-a pornește din curtea teatrului, continua pe scările spiralate și se încheie în cabina actrițelor.

O experiență inedită atât pentru spectatorii aleși să ia parte la aceste scene, cât și pentru actori.

Foto 1: Andrei Runcanu, București, foto 2: Cinty Ionescu, Piatra Neamț.

Cel mai bun spectacol social?

–„Refugii”, REACTOR de creație și experiment, Cluj Napoca, de Petro Ionescu, regia și muzica: Raul Coldea. Un spectacol care îți vorbește direct despre „dreptul la locuire, evacuările forțate și problema persoanelor cu un adăpost precar din România”, cu scopul de a te determina să te implici, o datorie civică, de altfel.

Cel mai bun spectacol politic?

–“Nu ne-am născut în locul potrivit”, Centrul de Teatru Educațional Replika, București. Un spectacol-document de Alice Monica Marinescu și David Schwartz care „prezintă poveștile a cinci persoane care au trăit experiența refugiului. Mărturiile lor se împletesc cu pasaje din „Ghidul de Obținere a Cetățeniei Române pentru Cetățeni Străini”.”

Din distribuție fac parte: Alexandru Fifea și Andrei Șerban (foștii mei colegi de clasă din facultate pe care i-am văzut într-o serie de astfel de spectacole și de care sunt mândră), Katia Pascariu, Mihaela Rădescu, Silviana Vișan.

–„Ce-am fi dac-am ști”, o feerie politică protestatară care „analizează teatral evenimente de protest și rezistență din anii ‘20, ’30-’40, ’70-’80 și ’90, construind o istorie de coliziune cu istoria oficială”. Textul spectacolului este o creație colectivă la care a participat întreaga echipă a spectacolului: Mădălina Brândușe (nu, nu este coincidență de nume, chiar suntem surori), Paul Dunca, Adela Iacoban, Mihaela Michailov, Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Cătălin Rulea, David Schwartz, Ionuț Sociu, Andrei Șerban, Marius Bogdan Tudor. Click aici pentru teaser.

Recomand spectacolele făcute de echipa mai sus menționată oricui are poftă de o lecție de istorie/ politică.

Cel mai bun one wo/man show? Am 4 preferințe, pe lângă cele 2 amintite deja. Le scriu în ordinea în care le-am văzut:

–„Monoloagele vecinului”,  scris, regizat și interpretat de Laurențiu Bănescu. Este cel mai longeviv one-man show din teatrul independent. Dacă nu mă înșel, îl joacă din 2011. Mulți ani înainte!

– „Capete înfierbântate”, regia: David Schwartz, cu Alexandru Potoceanu, eu l-am văzut la Green Hours, 2012. Alexandru Potoceanu este, de departe, actorul meu preferat. Încă din facultate, am fost colegi de grupă și îmi concentram atenția la maxim când îi venea rândul la lucru.

–„Freak show”, 2013. Florin Piersic Jr. a scris textul, a semnat regia și a interpretat 13 personaje savuroase. Mi-a plăcut atât de mult încât l-am văzut de 3 ori. Apoi am văzut „O mie de motive” și am revăzut filmarea spectacolului „Sex, drugs, rock’n roll”. Și o să mai tot merg să-l văd. Pe Florin Piersic Jr.

–„Pe jumătate cântec”, Teatrul de Foc, București, 2016, cu Anda Saltelechi (de a cărei interpretare m-am bucurat și în „Jurnalul lui Robinson Crusoe, după „Insula” lui Gellu Naum, făcut de regizorul Mihai Mănuțiu la Teatrul Odeon, pe muzica Adei Milea).

Textul, regia, scenografia și proiecțiile video sunt semnate de Crista Bîlciu. Spectacolul a fost selectat, până acum, în 12 festivaluri, printre care și F.N.T., și a câștigat 2 premii de interpretare. Felicitări și la mai mare!

Un spectacol în care aș fi vrut să joc?

-în aproape toate dintre cele văzute și în multe altele despre care doar am auzit.

Un spectacol pe care aș vrea să-l reiau?

– „Un tramvai numit dorință”,  de Tennessee Williams, lucrat cu Mihaela Sîrbu și Gelu Colceag la masterat, U.N.A.T.C., în 2011. A fost spectacolul cu care mi-am dat disertația și primul rol de întindere mare. Visez că o să mai am ocazia să joc Blanche, chiar dacă din distribuție nu vor mai face parte Alexandru Ion și Ana Cristina Călin, doi parteneri extraordinari.

Spectacolul pe care aș vrea să-l revăd?

–„Regina Mamă”, Teatrul Național București, 1997, regia: Gelu Colceag. Până am făcut public articolul, a devenit imposibilă dorința mea. Olga Tudorache nu mai este printre noi. Să se odihnească în pace!

Foto: site-ul oficial al T.N.B.-ului.

–„Conul Leonida față cu reacțiunea” , Teatrul Național București, 2002, regia: Silviu Purcărete, scenografia: Dragoș Buhagiar. Cu: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Florentina Țilea/ Cătălina Sima. Nu am văzut spectacolul la sediu, ci în deplasare, la Bușteni, însă m-am bucurat de fiecare secundă.

Spectacole pe care vreau neapărat să le văd? Cele care au făcut vâlvă în ultima perioadă:

-„Beție”, regia: Radu Afrim, Compania „Tompa Miklós”, Târgu Mureș,

-“Tărâmul din miezul verii”, regia: Vlad Masaci, Teatrul Mic, București,

– “Visul unei nopți de vară”, regia: Vlad Cristache, Teatrul Excelsior, București,

-„Amadeus”, „Hamlet” și „Steaua fără nume”- Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, București, precum și „Îngeri în America”- spectacol serial, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

-„Regele moare”, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”, Bucureşti,

-„Oraşul nostru”,: regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad,

-„Rambuku”, regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Timişoara,

-“Fata din curcubeu”, regia: Lia Bugnar, cu: Ilona Brezoianu, Godot Café-Teatru, București,

-“Anul dispărut.2007”, regia: Ana Mărgineanu, Teatrul Mic, București.

Spectacolul care mi-a devenit reper?

– primul spectacol văzut cu echipa Teatrului „Sică Alexandrescu”, Brașov, 1998. „Șantaj”, de Ludmila Razumovskaya, regia: Claudiu Goga, cu: Marius Cordoș, Iulia Popescu (cei doi actori formau adesea cuplu pe scenă și le urmăream cu nesaț toate spectacolele), Virginia Itta Marcu, Dan Cogălniceanu și Marius Cisar. M-au urmărit mult timp spectacolul și interpretarea. Țin minte ca acum amestecul de senzații pe care mi l-a creat jocul Virginei Itta Marcu și-mi mai amintesc că asta-mi doream să obțin, ca viitoare actriță: o modificare a stării spectatorilor.

Ultimul spectacol văzut (și apreciat)?

-„Jurnal de România. Sfântul Gheorghe”, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe, regia: Carmen Livia Vidu. O mărturie sinceră și asumată a vieții de actor dincolo de scenă. Cu: Sebastian Marina, Daniel Rizea, Ioana Alexandrina Costea, Ion Fiscuteanu Jr., Elena Popa, Costi Apostol. Mi-ar plăcea să joc într-un astfel de spectacol, să-mi asum povestea personală pe scenă.

Un spectacol de teatru recomandat?

-oricare, important e să mergeți la teatru. Dacă nu vă place, înseamnă că nu ați văzut spectacolul potrivit. Așa că mai acordați o șansă, două… Când o să-l găsiți, nu o să mai uitați drumul spre sălile de teatru.

Cel mai slab spectacol?

-nu știu să-i dau un nume și nici n-aș face-o. Nu vreau să lezez pe nimeni, știu prea bine ce putere distructivă au astfel de afirmații.

În plus, dacă nu l-am înțeles sau apreciat eu, asta nu-l face un spectacol prost. E atât de subiectiv totul, depinde atât de mult de starea pe care o avem în momentul vizionării, de educația, experiența, disponibilitatea noastră… A noastră, adică a actorilor și a publicului deopotrivă. Sunt seri și seri, reprezentații și reprezentații. Schimbul de energie dintre actori și spectatori este definitoriu în arta teatrală.

Am o curiozitate: de ce mergi la teatru? Sau de ce nu mergi la teatru?

Pentru că ai rămas cu mine până la final, îți strâng mâna și îți răspund sincer la întrebarea de mai sus: Eu merg din nevoie, merg și din plăcere, merg pentru că vreau să fiu la curent cu ce se întâmplă în domeniul în care activez, merg pentru că vreau să descopăr lumi și artiști, merg pentru că îmi place să mă las provocată emoțional și psihic, merg din nevoia de a mă rupe de realitate, merg pentru că la teatru întâlnesc oameni cu care pot să fac schimb de impresii, merg pentru că a devenit parte din mine ceea ce la început putea trece drept obicei. Merg la teatru pentru că acolo mă refugiez când îmi e mai puțin bine. Și tot acolo pot să fiu în contact cu trăirile mele autentice. Merg pentru că am nevoie să aflu mai multe despre mine… Dar tu de ce mergi?

Hai, vino la teatru!

 

Foto copertă: Dana Tarbă.