Generația Ideo Ideis

20258212_10211489601970362_8637489113797292342_n

Îmi este din ce în ce mai greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce se întâmplă la Ideo Ideis, ce se întamplă acolo, ce se întâmplă cu cei care vin acolo și ce se întâmplă cu mine când sunt acolo.
Dacă ai ajunge în Alexandria în perioada în care se întâmplă festivalul, nu ai mai putea afirma că „tineretul din ziua de azi e lipsit de bun simț, cultură, interes”, că „noua generație are ca preocupare doar jocurile pe calculator, internetul, băutura sau drogurile”.

Astfel de afirmații și generalizări își pierd valoarea când ajungi să întâlnești cei aproximativ 300 de liceeni care te lasă cu gura căscată când vorbesc despre filmele lor preferate, despre muzica pe care o ascultă, despre cărțile pe care le citesc și pe care le dau și altora cu împrumut ca să-și împărtășească universul, când privesc hipnotizați către scena pe care are loc un spectacol de teatru sau atunci când le vorbește un invitat din sfera culturală.
Generația Ideo Ideis e compusă din tineri inteligenți, deschiși, entuziaști, energici, curioși, însetați să afle și să (se) descopere. Ei au nevoie de ghidaj și încredere, iar dacă noi îi alimentăm doar cu scepticism, e numai „vina” noastră că îi vedem altfel decât sunt.
Nu sunt „doar niște copii”, sunt niște tineri formidabili care au nevoie să fie ascultați, respectați, apreciați, înțeleși, care speră să se țină cont de părerile și dorințele lor și care nu acceptă să le fie impuse punctele noastre de vedere în calitate de profesori, părinți, bunici, frați mai mari sau oameni care „știu mai bine” decât ei cum stau lucrurile.

Spun asta pentru că de 10 ani mă aflu printre ei. Zece ani în care le-am fost trainer, susținător și prietenă. Zece ani în care m-au învățat să-i descopăr așa cum alții nici măcar nu bănuiesc că ar putea fi.
Haideți să oferim, nu doar să pretindem! Haideți să ne lăsăm și noi modificați de sinceritatea și elanul cu care privesc ei lumea.

Eu sunt lângă voi, nebunii mei frumoși, și vă mulțumesc că mă primiți în cercul vostru cu atâta deschidere, prietenie și căldură. Vă mulțumesc că mă ajutați să mă întorc de fiecare dată la cea care-mi doresc să fiu, chiar dacă uneori îmi pierd curajul.
Mulțumesc, generație Ideo Ideis!

 

 

P.S.: Pentru cei care nu știu, Ideo Ideis este cel mai așteptat festival național de teatru tânăr, se întâmplă în fiecare lună august în Alexandria, de 12 ani, și aduce împreună elevi pasionați de artă din toată țara pentru o tabără ce are ca scop dezvoltarea lor personală. Este, pe scurt, motivul pentru care fiecare dintre ei așteaptă vara.

 

Foto: Larisa Baltă, Adi Bulboacă și Vlad Catană.

 

 

 

 

4 gânduri despre “Generația Ideo Ideis

  1. Foarte frumos si laudabil acest festival, nimeni nu cred ca neaga faptul ca avem SI tineri minunati dar totusi din pacate nu putem generaliza acest lucru, 300 de tineri la acest festival, sa spunem ca inca 300 la alt festival plus inca cateva sute prin tabare (de creatie sau stiintifice) dar daca îi aduni sunt un procent mult prea mic fata de marea masa de tineri semianalfabeti, prost educati si a caror singura placere este sa stea prin cluburi, pe plaja sau mai stiu eu de distractii! Daca nu ai ocazia sa te lovesti zilnic de genul asta de tineret asta nu inseamna ca sunt minoritari! Din pacate!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s