Aseară am avut o nouă ocazie să mă iau de gât cu preconcepțiile mele. Stand up-ul nu mai este, cum mi se părea acum 8-10 ani, doar pe gustul bărbaților. E adevărat, în serile în care m-am nimerit și eu, găștile de băieți umpleau sala în proporție de 90%. Însă ieri, la Casa de Cultură a Studenților, Iași, foarte multe cupluri și grupuri de fete/ doamne au întărit rândurile spectatorilor. Semn bun, nu ne mai crispăm la ideea de ironie, luat peste picior sau vocabular fără perdea, am început să acceptăm că fac parte din viață și că e mai sănătos să nu ne mai luăm așa tare în serios.
Dacă vă întrebați, asemenea taximetristului care m-a dus la sală: „Ce e ăla Stand up Comedy?”, vă spun. E o formă de divertisment care a luat naștere undeva prin secolul 19. Este un spectacol informal de comedie, care se poate desfășura în orice spațiu în care există public și un microfon: baruri, cluburi, săli de teatru, cinema, spații alternative și care constă într-un monolog format din povești amuzante și bit-uri (poante, glume scurte) spuse, scrise și culese de perfomer. Cine e performerul? Popular, cel care spune glumele.
Ineditul spectacolului „Two Men Show” este că pe scenă, pentru prima dată, în România, cel puțin, nu se află unul, ci doi performeri simultan.
În ceea ce privește subiectele, sunt toate cele obordate de fiecare dintre noi, de-ale vieții: sociale, familiale, politice, personale, culturale, financiare, can-can-uri…
Scopul Stand up-ului e să cocoșeze de râs publicul. Iar Badea și Natanticu au reușit să facă asta cu toată sala. Inclusiv cu mine, care, recunosc, nu sunt spectatorul ideal pentru astfel de numere. Nu mă încântă ideea de a râde de ceilalți și nici vocabularul „albastru”, mai mult sau mai puțin murdar. Dar, ce-i drept, nu s-a sărit calul.
Mi s-a mai părut foarte interesant de observat și cum făceau cei doi colegi ai mei (absolveți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, București) față comentariilor din public. Stand up-ul este un spectacol interactiv, iar asta îl deosebește clar de un spectacol de teatru, unde publicul este invitat să nu deranjeze cu replici sau reacții gălăgioase actorii aflați pe scenă.
Care au fost, pe scurt, motivele mele de bucurie aseară? Că am reușit să fiu mai deschisă față de acest tip de spectacol- contribuind considerent la asta repertoriul și interpretarea celor doi stand upperi, că am râs cu poftă la aproape fiecare număr, regăsindu-mă în câteva dintre ele (ex.: „Copilul-telecomandă” a lui Badea, „Cererea în căsătorie” a lui Natanticu), dar și faptul că amintirile mele nu mai coincid cu realitatea.
Ultima oară când am fost la Stand up a fost în urmă cu vreo 7 ani, iar pe scenă era tot Natanticu. Mi-a plăcut și atunci, dar stăteam ușor crispată pe scaun, temându-mă să nu mă ia în colimator și să-i devin subiect de făcut mișto. Mă mai nimerisem înainte la vreo 2 spectacole de acest gen și îmi jurasem că nu mai calc, după ce am asistat la bășcălia făcută de un performer prea îndrăzneț pe seama cuiva din public. Mai am de lucru pe partea asta, sunt încă prea sensibilă ca să fac față unui astfel de moment. Că sunt eu autoironică e una, dar să se râdă pe seama mea cu o sală întreagă de față, e puțin prea mult pentru mine.
Am scăpat atunci, am scăpat și acum și mă bucur să văd cum s-a dezvoltat acest gen la noi, cum tot mai mulți colegi actori și chiar actrițe fac asta bine, umplând nu numai pub-uri, ci Case de Cultură, Sala Palatului și alte spații cu capacitate de sute de locuri. Ba chiar că publicul face coadă în culise pentru autografe și poze cu artiștii, semn că s-a destupat la minte și apreciază genul.
Am toată considerația pentru ce am văzut aseară: o scenă pe care se aflau 2 scaune, 2 microfoane – unul mai sus, unul mai înclinat în jos, un ecran mare pe spate, încadrat de cortina roșie, plus 2 actori pregătiți să se ia în râs. În față? O sală plină care a aplaudat cu sete încă dinainte să-și facă aparția pe scenă actorii, amuzându-se de intro: proiecția discuției, pe chat, dintre Badea și Natanticu/ public, aflați la cabine.
Sute de oameni au venit înainte de ora începerii spectacolului, cu toate probelemele pe cap, dar au plecat relaxați și cu zâmbetul pe buze, împărtășindu-și entuziasmul.
Chiar, tu ce ești dispus să faci pentru a te relaxa? Încearc-o și pe asta, băieții își continuă spectacolele: (click pe link pentru a achiziționa bilete)
-azi, 7 martie, Teatrul „Victor Ion Popa”, Bârlad, ora 20:00
– 14 martie, Ateneul Popular, Focșani, ora 20:00
-16 martie, Teatrul de Artă, Deva, ora 20:00
-17 martie, Sala Capitol, Timișoara, ora 19:00
-18 martie, Filarmonica Oltenia, Craiova, ora 20:00
-23 martie, Sala Reduta, Brașov, 2 spectacole: ora 18:00 și ora 20:00
-26 martie, Casa Studenților, Cluj, ora 20:00
-27 martie, Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, Târgu Mureș, ora 20:00
-28 martie, Casa de Cultură, Făgăraș, ora 19:00
-29 martie, Casa de Cultură, Victoria, ora 20:00
-17 aprilie, Teatrul „George Ciprian”, Buzău, ora 20:00
-19 aprilie, Casa Sindicatelor, Galați, ora 20:00
Și, ține minte: râsul e antidotul perfect pentru stres!
P.S.:
Pe Cosmin Natanticu îl puteți vedea în cadrul emisiunilor tv „Pe bune?!” și „Ferma vedetelor”, iar pe Dan Badea, neapărat urmăriți-l în filmulețul care ocupă numărul 1 la vizionări pe YouTube zilele astea, cu numărul de la iUmor.
Badea e cel care a introdus în vocabularul meu expresia „sit down tragedy”, plecând de la un moment pe care l-a făcut stând pe scaun, cu chitara în mână și vorbind despre o proaspătă despărțire. Ce-i drept, era mai degrabă „sit down tragedy” decât „stand up comedy”. La fel cum au fost și primele mele experiențe ca spectator la acest tip de spectacol. 🙂
Să râdem deci!
Sabina Brândușe 