Fata cu stea în frunte

Mădălina…

Este sora mea mijlocie, născută la 4 ani după mine. Unii spun că semănăm, alții că nu, iar o parte ar jura că suntem gemene. Ăsta poate fi un atu, ținând cont de faptul că amândouă suntem actrițe și că nu există prea multe surori actrițe la noi. În sensul ăsta, așteptăm propuneri! 🙂

Suntem și sub același semn zodiacal- berbec, însă diferențele dintre noi sunt uriașe pe alocuri. Iar asta mă bucură. Discuțiile și percepțiile atât de diferite asupra vieții, ne ajută pe amândouă să evoluăm și să împrumutăm de la cealaltă ce e mai bun.

12092532_1641528319443166_907652859_n

Am pornit pe același drum, făcând promoții în hipermarket-urile din Brașov. Ne știau nu doar angajații, ci și clienții. Unde mai găseai 3 surori făcând campanii promoționale?  Apoi, fiecare a apucat-o pe drumul ei: eu am plecat la București, urmându-mi visul, ea a rămas să-și termine liceul. Când eram în anul 4 de facultate,  s-a mutat și ea în capitală. Asta după ce am alergat ca nebunele ca să-și dea examenele de admitere la Universitatea București. Și, așa cum era de așteptat, mereu a fost cea mai deșteaptă și silitoare dintre noi 3, a intrat unde și-a dorit: la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. S-a mutat cu mine și cu Bogdan în camera minusculă din căminul U.N.A.T.C., însoțindu-ne la repetiții, spectacole și petreceri. Aici s-a înfiripat o relație de iubire între ea și unul dintre colegii mei de clasă, Andrei Șerban, iar acum continuă să fie parteneri, însă doar pe scenă.

Mutarea împreună a fost un prag important pentru amândouă, abia atunci am realizat că nu știam prea multe una despre alta, însă ne-am descoperit ușor-ușor. În Brașov, fiecare avea activitățile, prietenii și gașca ei, nu ne intersectam.

Mă uit înapoi și îmi imaginez că e greu să nu te lași amețit de mrejele domeniului artistic, mai ales dacă te tot învârți în el.  Astfel încât, Mădă, într-una din zilele care încheiau anul 2 de studenție, din 3, mi-a dat vestea cea mare: Renunț la psihologie! Vreau să încerc și eu la actorie! Sincer vă spun, n-am intuit nicio secundă dorința ei, nu o auzisem bătând niciun apropo măcar până atunci. La cum o știu, cred că a ținut ascuns în ea acest vis și l-a lăsat să se manifeste abia când s-a convins că asta-și dorește cu adevărat. Și bine a făcut, altfel e greu să reziști la toată așteptarea, la încercările și la nemulțumirile care vin la pachet cu viața de actor.

Eu am fost puțin mai norocoasă: după primul an de facultate, am început să am proiecte atât în televiziune, cât și pe film. La Mădă însă, a implicat un timp mai lung de așteptare, frământări și o nevoie mai mare de confirmare. Am ajutat-o cum am putut pentru admitere, dar și după, propunând-o, de câte ori mi-au cerut regizorii sau organizatorii, pentru felurite mici proiecte: evenimente, filmări de scurt metraj, videoclipuri.

După 3 ani de actorie, a luat licența și, ca pentru majoritatea,  abia atunci a început greul. Nu se întrevedea nimic la orizont. A vrut de multe ori să renunțe, neîncrederea e boală de familie, însă, spre surprinderea și bucuria mea, spune că i-am fost principalul susținător și aliat în lupta cu abandonul. Știam ce presupune asta și nu voiam să treacă prin chinurile respective; am încercat mereu să o protejez, chiar dacă nu a ajutat întotdeauna asta. De aici și percepția că îi sunt ca o a doua mamă. Cine știe, poate că ar fi fost mai de folos uneori să mă rezum la a-i fi soră, dar uite că frica mea de a nu-i fi greu, m-a împins în direcția mămoasă.

În urmă cu 3 ani, am primit oferta de a mă angaja la Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, iar ea, tot de pe atunci, a început să prindă aripi. Și-a descoperit o latură neexploatată până atunci și a mers pe direcția aia cu consecvență, implicare și devotament. La proiecte social-politice mă refer: s-a zbătut alături de echipe întregi să ajute oamenii evacuați de pe strada Vulturilor să-și redobândească căminul, a făcut și face în continuare voluntariat la „Carusel„, oferind sprijin oamenilor străzii, lucrătorilor sexuali și consumatorilor de droguri (oferindu-le seringi noi în schimbul celor folosite pentru a reduce riscul de infectare cu viruși sau boli), e o voce puternică în campaniile de conștientizare a efectelor înspăimântătoare și a gradului ridicat de mortalitate în cazul victimelor violenței domestice, precum și în combaterea discriminării, a abuzurilor și a violenței, în general. Pe scurt: luptă pentru drepturile omului.

Fiind atât de implicată în această direcție, a făcut un pas mai departe și, din toamnă, a început cursurile masteratului „Politici, gen și minorități”, din cadrul Facultății de Științe Politice, București. Își dorește să aibă un discurs documentat și argumentat în fața oricui, dar mai ales în fața instituțiilor care dețin puterea.

Pe lângă asta, se bucură de câte ori îi sunt programate spectacolele: „La Institutul Schimbării” al lui Paul Dunca (Centrul Național al Dansului)- care spune povestea a 6 transgenderi și „Ce-am fi dac-am ști”, regizat de David Schwartz (Stagiunea de teatru politic)- care aduce la lumină istoria protestelor din perioada 1918-2000. De ieri, a început repetițiile pentru un alt proiect, tot în regia lui David Schwartz. Abia aștept să văd cum o să iasă.

Chiar dacă în adolescență, firea ei răzvrătită i-a produs neplăceri sau chiar traume, acum, prin campaniile și proiectele de teatru documentar, social și politic și-a găsit locul perfect pentru manifestarea acestei calități.

„Mădălina și-ar dori să trăiască într-o lume în care și o minoritate de un singur om, vorba lui Orwell, să fie acceptată. Sau într-una în care să nu mai existe niciun fel de minoritate. Dar până când așa ceva va fi posibil, teatrul activist este modul prin care Mădălina luptă pentru drepturile lor. Crede în egalitate, acceptare și, mai presus de toate, în iubire, atât pentru ea, cât și pentru toți ceilalți. „Eu dacă militez pentru ceva pe lumea asta care cuprinde toate astea, militez pentru iubire. Cel mai important lucru.”

(vă recomand interviul din Revista DoR)

Pe Mădălina o puteți vedea în spectacolele mai sus menționate, la proteste, la Macaz- Bar Teatru Coop., unde, mai nou, este și barmaniță sau oriunde se fac colecte și acțiuni de ajutorare. În timpul rămas liber citește- noi o mai tachinăm spunându-i „șoarece de bibliotecă”, scrie poezii, dansează, iubește și stă ore-n șir de vorbă cu prietenii sau cu oricine are poftă de o dezbatere pătimașă.

mada.jpg

Am o considerație aparte pentru toți cei care au curajul de a scormoni în ei,  de a renunța și de a o lua de la capăt până-și găsesc rostul și satisfacția, precum și pentru toți cei care luptă pentru idealurile și iubirea lor.

Iar sora mea este unul dintre oamenii ăștia cu stea în frunte care nu se mulțumesc să privească și să discute la cafele nenorocirile pe care le văd în jur. Mădălina ia atitudine, se implică, e responsabilă. Este un exemplu și un motiv de mândrie pentru mine. Iar dacă s-ar naște câte o Mădălină în fiecare zi, lumea asta ar intra în normalitate și ar fi un spațiu din care nu ne-am mai dori să fugim.

Siuri, îți mulțumesc că nu te conformezi și că îmi ești sursă de bine.

La mulți ani!

 

 

Foto copertă: Andra Porumbeanu.

 

2 gânduri despre “Fata cu stea în frunte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s