N-am fost niciodată grozavă la matematică, însă am simțit o plăcere deosebită când mi-am adunat reușitele de peste an. Și poate că n-ar fi rău să mai facem din când în când un bilanț. Personal, profesional… În felul ăsta, avem șansa să privim mai obiectiv parcursul pe care, furați de cotidian, rutină și probleme, îl privim distorsionat. Tindem să uităm lucrurile care ne ies sau să ne minimalizăm realizările. Ne privim prin comparație cu ceilalți, iar asta ne trage înapoi. Ori, în cel mai fericit caz, ne ține pe loc.

Cel mai bun barometru al propriei evoluții suntem noi înșine. Conștientizarea evoluției e un exercițiu de sinceritate, nu un șablon al societății, nu un chestionar de pe rețelele de socializare în care dacă ai bifat mai multe căsuțe, ești mai realizat. Cred că ar prinde bine fiecăruia dintre noi să știe cu cât s-a deplasat înainte față de ieri, față de acum o lună, un an, un deceniu.
Așa că astăzi voi fi prietena mea cea mai bună, nu cel mai aspru critic, după cum mi-e obiceiul, și voi face o listă a împlinirilor profesionale din acest an. Voi fi atentă să nu ratez nimic, nici măcar o întâlnire care, ulterior, mi-a făcut legătura cu un proiect sau m-a pregătit mai bine pentru ceeaa ce făceam deja.

Orice lucru, odată scris, începe să existe. Așa că o să-mi fac realizările să existe. Pentru mine, în primul rând:

Am jucat 7 spectacole, dintre care 3 premiere, care au însumat 30 reprezentații, suficiente pentru un oraș cu nici 105 000 locuitori, ca Piatra Neamț, însă insuficiente pentru dorința mea de a mă întâlni cu publicul. În ultimele luni, a început să se bucure de schimbări și acest aspect, sălile sunt din ce în ce mai pline și aduc împreună spectatori din toate categoriile de vârstă. De exemplu, „Wolfgang” s-a jucat cu casa închisă la primele 4 reprezentații. Eu n-am mai trăit o asemenea realizare până acum.

Cele 7 spectacole despre care vă vorbesc sunt:

–“Revanșa”, de Michelle Santeramo, primul meu spectacol de la Teatrul Tineretului, regizat de Vlad Cristache.

Foto: Andrei Runcanu.

– „Aproape”, de John Cariani, regizat de Vlad Cristache. Cele 2 scene în care joc- „Inima” și „Ți-am dat un inel”, l-au inspirat pe soțul meu să îmi ofere inelul! 🙂

După o distanță lungă cât o sarcină la termen, veți putea vedea sau revedea spectacolul în luna lui Dragobete.

–„Anul dispărut.1996″– text: Peca Ștefan, regia: Ana Mărgineanu. Spectacol în care am jucat pentru prima dată un „contre-emploi”, adică un rol care a ieșit din tiparul în care am fost încadrată. Vorba Anei: „Cine să se transforme cu mai multă ușurință din prințesă în tigru zbârlit?”

Foto: Cinty Ionescu.

–„Cum vă place”, de William Shakespeare, a fost a 3-a colaborare a mea cu Vlad Cristache, primul spectacol în care am jucat, având la bază textul marelui Will, dar și cel mai lung spectacol în care am performat vreodată. Înainte cu câteva zile de premieră, atingea 4 ore și jumătate, însă publicul l-a văzut în forma finală care a însumat 3 ore cu tot cu pauză.

Mi-a fost încredințat rolul Celiei. 🙂

Foto: Mihaela Jipa

–„Ludibrium”, scris (împreună cu Daniel Chirilă), regizat și coregrafiat de Andrea Gavriliu. Un spectacol în care, cu ajutorul Andrei Gavriliu, mi-am depășit o mulțime de limite legate de corpul meu, de aptitudinile mele pe mișcare și coregrafie, de aparițiile în lenjerie intimă pe scenă… Și prima premieră pe 2017.

Foto: Mihaela Jipa

–„Wolfgang”– de Yanis Mavritsakis, creația lui Radu Afrim și a doua premieră pe 2017. Rolul meu nu exista în dramaturgia lui Mavritsakis, însă Radu l-a introdus, oferindu-mi astfel șansa unei experiențe marcante. La pachet cu debutul în roluri de mamă…de adolescentă. Povestea pe larg o puteți citi dând click aici.

Scenografie și foto: Romulus Boicu.

–„Spectacol aniversar- T.T. 50 ani”– concept și regie: Gianina Cărbunariu, a 3-a premieră. Un spectacol cu reprezentație unică, bazat pe mărturiile spectatorilor, a foștilor și actualilor angajați, precum și a celor care au condus instituția în timpurile care au dat actori de renume: Florin Piersic, Maia Morgenstern, Constantin Cojocaru, Horațiu Mălăele, Coca Bloss, Ana Ciontea, Mitică Popescu…

Dacă ați fost în sală, în seara dinaintea începerii celei de-a XXIX-a ediții a Festivalului de Teatru, Piatra Neamț, sigur ați rămas cu amintirea poveștilor depănate de actorii pentru care T.T.-ul a fost rampă de lansare. 

Pentru mine a fost o lecție spumoasă de istorie a teatrului în care activez.

„Un stejar”– de Tim Crouch, regia: Bobi Pricop. O experiență teatrală uimitoare, chiar dacă a însemnat o repetiție, pe care o doresc fiecărui actor și spectator. Distribuția lui Bobi Pricop are un singur actor permanent, pe Mircea Postelnicu, și unul invitat, de fiecare dată altul. La fel stă treaba și cu repetițiile. De ce? Pentru că este un spectacol-experiment în care actorul invitat nu are nicio informație legată de text, personaj sau context, descoperind totul odată cu publicul. I se livrează câte o pagină de text, iar în cască, Mircea Postelnicu, îi dă indicațiile necesare pentru ca povestea să meargă mai departe. Cele mai importante două aspecte pentru actorul care experimentează sunt: să nu fi văzut spectacolul înainte și să se abandoneze cu toată deschiderea și încrederea în propunerea scenică.

Eu am simțit o libertate deplină, mi-am permis să mă arunc mai mult decât am făcut-o vreodată, chiar dacă, ulterior, m-a bântuit gândul că am lăsat prea multă trăire să iasă în afară. În același timp, ăsta a fost câștigul repetiției la care au și asistat 3-4 oameni: că nu a trebuit să mai țin în frâu emoțiile pe care obișnuiesc să le temperez la repetiții, sub direcția regizorului. Am experimentat.

Foto: Mihaela Jipa.

Luna decembrie m-a prins repetând pentru un nou proiect, „Mamă, mi-am pierdut mâna”, la care lucrez pentru prima oară cu regizorul angajat, Alexandru Măzgăreanu. Eu sunt mama din titlu. Spun asta ca să justific titlul articolului și cele susținute mai sus, anume: Radu Afrim mi-a făcut debutul în roluri de mamă de adolescentă. Asta da provocare la 34 ani! 🙂

Dincolo de cele 4 spectacole lucrate în 2017, au mai existat 2 proiecte: „Revizorul”, regizat de Zalan Zakarias și spectacolul-concert al Adei Milea- „Visătorul”, pe care nu le-am dus până la final. Din 2 motive distincte.

În 2017, m-am bucurat să particip la festivaluri. Este o experiență total diferită să joci în altă sală decât cea în care ai repetat și ridicat un spectacol. Unde mai pui că și publicul e diferit de la un oraș la altul.

-„Aproape”. A ajuns mai întâi la Festivalul de Teatru pentru Liceeni „Amprente”, Brașov. Liviu Timuș, directorul Teatrului Tineretului din acea vreme, a răspuns afirmativ acestei invitații, spre bucuria tuturor. Spectacolul nostru, singurul prezentat de o trupă de teatru profesionist, a fost foarte bine primit de publicul brașovean.

Cu această ocazie, după 14 ani, cei din orașul meu natal m-au putut vedea pentru prima dată într-un spectacol de teatru profesionist, tot pe scena sălii „Reduta”, unde am jucat spectacole de teatru de amatori. Sunt recunoscătoare pentru asta, dar și pentru onoarea de a fi fost trainer și președinte al juriului în cadrul acestui minunat festival, prietenei mele- profesor Anca Băcanu, Liceul „Grigore Antipa”.

-„Ludibrium” s-a numărat printre spectacolele invitate la Festivalul Internațional de Teatru Nou, Arad. 

-„Wolfgang”–  regizat de Radu Afrim, s-a jucat, la scurt timp după premieră, în cadrul  Festivalului „Tragos”, Tulcea, precum și pe scena teatrului „Luceafărul”, care a organizat Festivalul Internațional de Teatru pentru Public Tânăr, Iași. Publicul a aplaudat frenetic și reprezentația de la sediu, în deschiderea Festivalului de Teatru, Piatra Neamț, ediția 29. Haideți să-l vedeți pe 7 ianuarie. Cu el se deschide lista spectacolelor pe 2018, la Teatrul Tineretului.

Un alt aspect care mi-a adus satisfacții este faptul că am început să cunosc și să înțeleg publicul nemțean. Cum? Prin intermediul întâlnirilor concepute de noul director al teatrului, Gianina Cărbunariu, și de echipa care compune departamentul, țineți-vă bine: „Serviciul realizare spectacole, secretariat literar, marketing și P.R.”: Gențiana Ionescu, Raluca Năclad, Mihaela Jipa, Lavinia Pîrlog.

Fac referire la proiectele: „Ceai, poezie, teatru” și „Actorii și spectatorii T.T.” , găsiți mai multe detalii despre întâlnirile fericite pe care le-am avut cu spectatori din toate categoriile de vârstă accesând link-ul de mai sus.

Faptul că am fost invitată la aniversarea a 110 ani de existență a Colegiului Național „Gheorghe Asachi”, Neamț, mi-a întărit convingerea că întâlnirea-atelier pe care am avut-o cu liceenii a fost semnificativă pentru ambele părți. Jos pălăria în fața doamnei director Constanța Chelaru și mulțumesc pentru propunerea de a forma o trupă de teatru a liceului.

Foto: Mihaela Jipa

După nici 3 luni, a dat iar norocul peste mine. În cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, Gianina Cărbunariu a făcut posibil un prim workshop, ca urmare a doleanțelor noastre. Ioana Marchidan s-a întâlnit cu noi, actorii T.T., pe parcursul a 3 zile, pentru un atelier de mișcare scenică concentrat pe relația cu partenerul. Aveam nevoie să mă reactivez în acest sens, amintindu-mi astfel de repetițiile-cantonament cu Andrea Gavriliu.

Foto: Mihaela Jipa.

Tot spre final de an, am filmat și prima reclamă, la Faringo Intensiv. Prima reclamă după o pauză intenționată de 5 ani și un șir de peste 25 spoturi publicitare:

Respirați ușurați, am ajuns la finele destăinurilor cu asta: am scris mai mult pe blog, și încă nu s-a văzut tot ce am așezat pe hârtia virtuală, ceea ce mi-a luat din timpul alocat lecturilor și vizionării de filme, dar îl consider un timp câștigat. Mi-am adunat și structurat astfel gândurile. Scrisul a fost mereu o formă de terapie pentru mine.

Cu foarte mici excepții, am văzut toate spectacolele venite în Piatra Neamț, aproximativ 30, câteva în București, în puținul timp petrecut acolo, dar și pe cele ale colegilor din țară- cât timp am fost în deplasare la alte festivaluri.

Și am călătorit suficient pentru timpul pe care l-am avut liber, iar asta mi-a luminat mai mult mintea și privirea.

Foto copertă: Bogdan Brașoveanu, make-up&hair: Alina Ferinceac.