Chamonix regenerează mintea bărbatului

Soțul meu nu suportă iarna, frigul și tot ce vine la pachet cu acest sezon, motiv pentru care, de câte ori plănuim o vacanță, optează pentru destinații exotice cu plaje însorite. Ei bine, de data asta nu i-a mai mers, i-am spus că trebuie s-o facem și pe asta: să mergem undeva la munte ca să ne bucurăm de zăpadă. În cele 5 ierni petrecute împreună, o singură dată am avut ocazia să ne bulgărim, în Andorra, că de, la noi n-a mai nins demult de sărbători. 

Ca să îndulcesc plecarea, am vorbit cu familia și ne-am pus de acord să-i scriem Moșului pentru a-l ruga să-i aducă echipamentul necesar temperaturilor vitrege. Moș Nicolae și Moș Crăciun și-au făcut exemplar treaba, Cristi a primit tot ce-i trebuia, inclusiv ghete impermeabile cu care n-o să aibă treabă nici la -10 grade. A fost foarte încântat: „Îmi place să primesc lucruri pe care nu mi le-aș cumpăra niciodată.” :)) Bonus: i-am găsit un șezlong ca să-i aducă aminte de plajă. Fericirea i se citește lesne pe față.

Cristi

Acum, să nu vă imaginați că am vrut la munte pentru că sunt vreo împătimită a sporturilor de iarnă, nici vorbă. După tentativa prietenului Nartea de a mă învăța să schiez, eșuată total- am intrat într-un domn, ne-au sărit amândurora schiurile în aer, iar eu m-am oprit sub grătarul cu mici de la baza pârtiei, spre amuzamentul întregii stațiuni, mi-am promis că nici n-o să mai încerc vreodată. Eu și activitățile sportive suntem paralele ca schiurile.

Așa că iată-ne pornind spre Chamonix-Mont-Blanc, capitala sporturilor montane și gazda primelor Jocuri Olimpice de Iarnă (1924) pentru a vedea zăpadă. Și nu numai. La granița dintre Franța, Italia și Elveția se lăbărțează orășelul minune, iar masivul Mont-Blanc zgârie cerul cu vârful omonim care atinge 4810 m, fiind deținătorul titlului „cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de Vest”. Ăsta da motiv de harță între Franța și Italia, fiind pe punctul de frontieră, ambele îl revendică.

După 3 ore de mers cu autocarul, din Geneva, am ajuns să vedem zăpadă. Multă zăpadă. Și încă mai ningea, ca în povești. Pe crestele munților se anunța un strat de 2 m, dar și risc ridicat de avalanșe. Ne-am cazat într-un hotel cât o căsuță mai înaltă care părea, de la înălțime, una din ciupercile crescute la picioarele Alpilor. Hotelul este dotat cu spa și loc de joacă, așadar, schiorii pot veni liniștiți cu familia, există activități pentru fiecare. Mai merită spus că „Excelsior- Best Western Hotel” este renumit pentru bucătăria în care-și manifestă talentul Chef Adrian Loisin. În seara de Anul Nou, de exemplu, au venit mulți și din afara celor cazați aici să se desfete.

Ca să fiu sinceră, nu pun preț pe noaptea dintre ani, dar ce s-a întâmplat acolo chiar m-a intrigat. Seara a început cu un concert jazz,  la 18:30, iar de la 20:15-00:00, când nu mai era aproape nimeni în salon, iar ospătarii adunau fețele de masă, s-a stat la masă și s-a servit cina. Atât. Fără momente artistice, muzică sau artificii. Nu mă înțelegeți greșit, nu voiam vreo trupă gălăgioasă lângă masă, dar nici să aud doar ce se șușotește la mesele vecine nu mi-a fost pe plac. Cu greu am rezistat până la 23:50 trejie, oră la care ne-am refugiat în cameră, am înghițit câte 12 boabe de struguri- fiecăruia revenindu-i o dorință pentru 2018, iar câteva minute mai târziu eram deja pe tărâmul viselor.

În zilele care au urmat, ne-am echipat corespunzător și ne-am prezentat la telecabină, respectiv teleferic. 3 zile consecutive am întărit cozile lungi de peste 2 ore, ca să ni se zică că nu funcționează din cauza abundenței de zăpadă, a vântului și a riscului de avalanșă. N-am avut norocul să vedem principalele 2 atracții: Grotte Mer de Glace și Pas dans le Vide de l’Aiguille du Midi, tradus mot-a-mot: Peștera Marea de Gheață și Pasul în gol.

Peștera Marea de Gheață este recreată 1:1, în fiecare an de 5 decenii, și duce până în inima ghețarului, unde se află o sculptură în gheață: interiorul unei cabane în mărime naturală. Asta-mi amintește de experiența traumatizantă pe care am trăit-o când în înnoptat în Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, iar respirația mea, care încălzise ușor camera, a făcut gheața să se topească în picături care se trânteau pe fața-mi aproape degerată.

Peak Retreats

Pas dans le Vide. Din decembrie 2013, pe terasa superioară a Aiguille du Midi, la 3842 m înălțime, se află o cabină din sticlă, de dimensiunile unui lift, în care ai un abis de 1000 m sub picioare și poți vedea atât cele mai înalte vârfuri din Europa Occidentală, precum și Ghețarul Bossons – cu cea mai mare scădere glaciară din lume. De la 4810 m, cât măsura anterior, a ajuns la 1440 m.

Ei bine, după aceste nereușite, am făcut stânga-împrejur spre alte creste și am urcat în telecabina care ne-a cocoțat la 3,777 m, pe Brevent 2525, rezervație naturală, de unde am văzut Alpii francezi, italieni și elvețieni. Aici nu era niciun pericol.

Brevent

Cum s-au deschis ușile telecabinei, un stol de păsări negre a început să-și fluture aripile deasupra capetelor noastre. Am avut senzația că sunt vulturi și m-a încercat o secundă de teamă. Însă, imediat după, una dintre ele a aterizat lângă mine. Spera să o hrănesc…asemeni turiștilor care serveau masa pe terasa panoramică, înjumățindu-și porțiile cu înaripatele tuciurii. N-aveam ce să-i dau. Excepție făcând bucuria de a sta în preajma lor și de a le imortaliza într-un filmuleț pentru a le face celebre pe rețelele de socializare. Pare că le-a convenit, puteți vedea aici.: 

Cum am dat de internet, am încercat să le aflu numele, însă n-am găsit niciun corespondent în română.

Pasarea de munte.jpg

Priveam munții încărcați din cap până-n picioare de zăpada grea, coniferele îngreunate și ele de vestitoarea iernii, umblam prin nămeții care-mi ajungeau până la pulpe și mă bucuram ca un copil. Ce poate să facă natura, ce peisaje copleșitoare… Valea în care stau înghesuite case, aerul rece, vântul zgrunțuros care te lovește peste obraz sucindu-ți capul, ceața care cuprinde ca un brâu masivul muntos și urcă, urcă, urcă până se face una cu cerul… În fiecare zi se schimbă peisajul, asemeni unui chip de fată: într-o zi plouă, într-una ninge, în una e ceață sau înnorat și, de multe ori, cald și lumină.

În Chamonix-Mont-Blanc se găsesc lucruri de făcut indiferent de perioada anului: schi, alpinism, parapantă, drumeții, ciclism montan, rafting, golf sau chiar vizitarea Muzeului Cristalelor. După cum probabil intuiți, privirea soțului a fost suficient de grăitoare când mi-a auzit propunerea, drept urmare, nu mi-a mai trebuit. 🙂

Una dintre activitățile mele preferate a fost frământarea zăpezii și formare a doi bulgări giganți pe care i-am suprapus, formând astfel “scheletul” unui om de zăpadă. Apoi a venit momentul creării unei idențități pentru “Zăpezilă”, cum l-a botezat Cristi. I-am făcut ochii din muguri de con, gura din rotocoale de catifea roșie trase pe sârmă, nasul dintr-o monedă aurie- contribuția grăitoare a lui Cristi și, ca să aibă câte o bucățică din fiecare, i-am pus fularul meu și căciula lui. Pentru sesiunea foto, ulterior l-am lăsat cu chelia-n vânt și cu o fâșie poleită și cârlionțată în jurul gâtului. Zâmbea când am plecat de pe pârtia Saint Gervais Les Bains, semn că îi era bine. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, aveți aici dovada:

În periplul nostru, printre casele cu aspect de turtă dulce și țurțuri lungi ca ghiarele de vrăjitoare, am mai întâlnit câțiva oameni de zăpadă, însă niciunul nu părea atât de vesel ca al nostru.

Vai, ce m-am speriat! Dinspre munți venea în viteză ecoul unor bubuituri care răspândeau zvonul avalanșei. Chiar vorbeau serios angajații de la telecabină…Am coborât la fix. Unde mai pui că s-a făcut și ora mesei.

În patria brânzeturilor, a cidrului și a delicateselor (trufe, foie gras, melci, Saint-Jacques…), prețurile sunt pe măsură. Însă, dacă mergeți la supermarket sau într-o pizzerie, n-o să vă usture la fel nota de plată. De data asta, am intrat într-o pizzerie și am încercat un preparat local: Fondue au fromage- un mixt de brânzeturi cu vin alb și piper, servit flambat, în care tăvălești bucăți de pâine. Mereu îmi satisfac curiozitatea de a gusta din rețetele tradiționale, însă la ăsta nu m-aș mai întoarce. Poate ca aperitiv, însă nicidecum ca fel principal.

cuisin actuele

Ce mi-a mai făcut cu ochiul în această privință? Macaronii cu ciuperci, somon, trufe, foie gras și gorgonzola, quiche-ul cu roșii și anșoa și pralinele cu trandafiri- savuroase. Mi-am făcut siesta privind în jur la mesele ocupate de persoanele ieșite la pensie care-și permit să ia masa zilnic la restaurant, singure sau însoțițe, să socializeze cu turiștii, cu tinerii, să se bucure…să-și continue viața. Din păcate, la noi încă nu este posibil, salariile și pensiile sunt sfidător de mici, ceea ce aduce amăreală pe chipurile bunicilor noștri care abia-și permit să-și ia medicamentele prescrise pe rețetă.

Dar, ca să scoatem în față și lucrurile pe care le fac ca noi, spun că am așteptat în stație mai bine de o oră și jumătate autobuzul care nu mai venea. Într-adevăr, ningea peste măsură, dar cum de nu erau pregătiți pentru asta? Cum de i-a luat și pe ei prin surprindere ninsoarea? La 1035 m altitudine, în luna decembrie? Evident, niciun taxi nu era de găsit, iar ninsoarea s-a transformat rapid în ploaie. 

Nu fac tam-tam pentru că și-au spălat cumva păcatele cu cardul primit în ziua cazării, care ne-a oferit gratuit transportul cu cele 2 mijloace: autobuz și tren. Mai mult decât atât, m-au frapat politețea și respectul pe care-l poartă oamenii șoferilor de autobuz: salută când urcă și mulțumesc la coborâre. Și nu doar localnicii, care însumează 10.000, ci și turiștii, al căror număr este imens. Puterea exemplului!

Ajunși la hotel, ne-am luat doza cuvenită de răsfăț: am mers la spa (sănătate prin apă). Eu sunt o împătimită a saunei, hammam-ului, jacuzzi-ului și, evident, a masajului. Însă aici am avut parte de o premieră: candle massage. Maseuza a folosit, în loc de ulei, lumănări cu floare de colț pe care le-a ținut aprinse până s-au topit și pe care le-a picurat apoi pe piele, masând ușor. Căldura lăsată de ceară e o binecuvântare pentru mușchi. La fel și prosoapele îmbibate cu apă fierbinte pe care mi le-a așezat pe corp la final. Ce să mai zic? A meritat sacrificul financiar.

Rare Dirndl Blog

Nu pot să închei înainte de a vă spune câteva lucruri despre Floarea de Colț sau Edelweiss, cum îi zic vorbitorii de limbă germană. Țin minte că m-a fermecat încă de când aveam vreo 5 ani și am văzut-o pe ultimul raft de sticlă din vitrina bunicii. Era la loc de cinste și mult prea sus pentru mine. O priveam la fel cum privea Belle, din “Frumoasa și Bestia”, trandafirul de sub cupola de cristal.

Floarea de Colț nu apare doar pe crestele alpine, ea e originară din Asia și a ajuns până-n Carpați. La atingere pare o bucățică de catifea argintie; puful frunzelor are rol protector împotriva frigului și a vântului, comune înălțimilor de până la 3400 m, unde e obișnuită să răsară. De pe stâncile alpilor, care abundă în iulie-august de astfel de frumuseți, au ajuns și în laboratoarele cosmetice care le-au metamorfozat în produse de îngrijire a tenului. Acum, că am crescut, am devenit mai pragmatică și m-a atras gândul că floarea de colț are efect antirid și de regenerare celulară. Poezia vârstei de început vs trezirea la realitate.

Cu gândurile regenerate după acest masaj, am început anul 2018 mai încrezătoare. Să vă mai spun că soțul meu își dorește ca în fiecare an de acum încolo să facem câte-o vacanță la munte și zăpadă? I-au priit schimbarea, joaca-n zăpadă, mișcarea, aerul curat și imaginile pe care numai de la înălțime le poți avea. Uitați-vă la el, încercarea face minuni!

C.S. 

P.S.: Nu e nevoie să umpleți bagajul cu o sumedenie de haine groase când mergeți într-o astfel de vacanță. Vă sugerez să luați cu voi: o pereche de pantaloni, o haină și o pereche de ghete, toate impermeabile- recomand Salomon, un polar, șosete din lână de oaie (nu dintre cele croșetate, găsiți la orice magazin de articole sportive), mănuși, fular și căciulă. Asta ca să vă puteți plimba în voie, fără grija frigului, a bălților sau a nămeților.

În ceea ce privește cozile din dreptul atracțiilor turistice, ce să vă zic? Faceți puțină mișcare pe loc, oricât de bune ar fi încălțările, dacă stai locului, s-ar putea să nu facă față. Vorba lui Cristi: papuci de stat la coada încă nu s-au inventat!

La mulți ani și regenerare plăcută!

 

4 gânduri despre “Chamonix regenerează mintea bărbatului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s