Ce să faci și să nu faci în Țara Sfântă

Mi se pare important, când pleci într-o călătorie, să-ți fixezi un scop. În funcție de scop, o să știi ce să cauți, unde să te îndrepți, cum să eficientizezi timpul în așa fel încât să faci tot ce-ți propui. Ei bine, în Israel, ca majoritatea presupun, am fost pentru a vedea locurile sfinte. Soțul meu, excentric de fel, a fost în căutarea “celui mai bun falafel din lume”. A văzut un documentar în acest sens și i s-a părut un motiv suficient de puternic.

În momentul în care aeronava se pregătea de aterizare, un mănunchi de zgârie nori i-a dat una peste ceafă copilului din mine. Mă vedeam deja teleportată în timp, într-un cadru desprind din desenele „Cartea Cărților” sau din pelicula lui Zeffirelli, “Iisus  din Nazareth”.

Lovitura numărul 2: la intrarea în metrou, două fete care abia terminaseră liceul, trăgeau după ele câte o mitralieră și câte un rucsac mult prea îndesat. Și nu erau de jucărie. După ele, altele și altele. Apoi și băieți. M-am crispat. Aspectul și atitudinea (chicotelile făcute pe marginea unor postări de pe facebook, ochelarii de soare înflorați, manichiura în culori fosforescente, privirile timide, băiețeala din discuțiile puștanilor care învârteau pe deget o doză de Cola) trădau vârsta lor emoțională, în contrapunct cu uniforma militară și muniția din dotare (foto Pinterest, mi s-a părut nepotrivit să îndrept aparatul foto spre ei). Cu toate că orașul era ticsit de tineri înarmați până-n gât și dincolo de scurtul moment de crispare, nu m-a încercat niciun sentiment de teamă sau inconfort. Ca să mai îndulcească atmosfera, evreii au pus în fiecare stație de metrou un pian care așteapta să fie atins de trecătorii talentați.

Imediat după ce am lăsat bagajele la hotel, am luat o hartă și ne-am plimbat cu ea în mână pe faleza Mediteranei până când am ajuns în Old Jaffa, probabil cel mai vechi oraș-port din lume. Populația e mixtă- evrei, în mare parte, și arabi. Am rătăcit pe faleză, întinzându-ne pe o bancă la soare, erau 24 grade în penultimele zile ale lui noiembrie, ne-am pus câte o dorință urmând legenda Podului Zodiac (atingi cu palma semnul tău zodiacal și, privind marea, formulezi gândul ascuns pe care-l vrei îndeplinit), am imortalizat Mănăstirea Sfântul Petru, încadrată superb de palmierii atinși de culorile asfințitului, după care am trecut pe sub arcada albă- Statuia Credinței din Abrasha Park, care servea drept ramă pentru frumoasa panoramă a orașului.

Am coborât la Turnul cu Ceas, am mâncat dintr-o shaworma, un falafel și câteva salate (hummus, tabulleh, mutabbal etc.), rătăcind apoi pe străduțele încărcate cu terase și baruri, aduse împreună de o atmosferă caldă și liniștitoare. E locul în care am văzut cea mai mare concentrație de turiști.

DSC01816

Târziu în dimineață, ne-am proptit la o masă din portportul nou, Tel Aviv Port, pentru un mic dejun kosher. Valurile Mediteranei se spărgeau în apropierea picioarelor noastre, iar soarele le zvânta imediat urma. Am stat acolo mai mult decât era necesar pentru mic dejun, aveam o stare de bine. Apoi, am apucat-o pe o străduță, și pe încă una, însă, la fel ca ieri, oriunde mă uitam, mi se mai deschidea o poartă spre bazar. Nimic rău în asta, îmi place să rătăcesc printre tarabele cu fructe, legume, ceaiuri, condimente și preparate din cele mai exotice, la fel cum îmi place să casc gura la suveniruri, veselă, eșarfe și câte și mai câte, dar, totuși, unde e Tel Aviv-ul din pozele urcate pe internet?

Clar, din această călătorie de 4 zile, Cristi a fost cel care s-a bucurat în voie: Tel Aviv-ul este o sursă inepuizabilă pentru gurmanzi, un street food de la un capăt la altul. Dincolo de tonetele și chioșcurile care servesc falafel în pită cu sos picant, tahini, hummus și murături, sunt o multitudine de restaurante cu specific rusesc, indian, pakistanez, chinezesc, japonez, etc., etc.

Și-a câștigat pe drept titlul “capitala gastronomiei”: totul se învârte în jurul mâncării. Pe stradă, tot felul de tarabe, mese întinse, fiecare trecător mușcă din câte un falafel îndesat bine în pită. La fel în mall. Fără să fie nimic amenajat, niciun scaun, nicio masă, oamenii se așează pe scări și golesc caserolele în care le-au fost puse, în straturi, tot felul de preparate; la grămadă, unele peste altele. Partea bună e că plătești în funcție de mărimea caserolei și că poți alege câte feluri poftești.

Dacă tot suntem la capitolul ăsta, încercați sucul de guava. Și pe cel de rodii. Sau un mixt dintre cele la care să adăugați și mango. Sunt cunoscuți pentru fresh-urile de fructe. Bine, și pentru faptul că exact aceași băutură făcută în fața ta, într-un loc e 5 shekeli, alături e 15. Rar vezi prețurile afișate, le fixează în funcție de ce le inspiri.

N-am cum să nu vă vorbesc de prețuri. Să nu vă imaginați, cum am făcut eu, că doar mâncarea este condimentată. La fel sunt și prețurile. Chit că vorbim de benzină- 7 lei/l, cazare (media e de 180 euro/ noapte, aproximativ 2 stele hoteliere), taxi, mâncare (atâta timp cât vrei mai mult de un falafel/ kebab/ shaworma to go (care costă aproximativ 20 lei). Nu îndemn pe nimeni să ia taxi, există rute ale transportului în comun în orice colț al orașului și costă de 4 ori mai puțin. Este foarte bine pus la punct transportul public. Bine, atâta timp cât nu nimerești de Shabat, adică de vineri, după apusul soarelui, și toată ziua de sâmbătă, sâmbăta e ziua sfântă în religia iudaică, iar autobuzele dispar ca prin minune. Dacă pentru o călătorie trebuie totuși să te cauți în buzunar de 5,9 shekeli, echivalentul a 6,5 lei, prețurile scad considerabil dacă vrei să ajungi în Ierusalim, Haifa sau alte orașe din împrejurimi.

Pentru că am pomenit de Ierusalim… Am luat autocarul din Tel Aviv (e mai ușor de ajuns decât cu trenul, pleacă din sfert în sfert de oră și costă doar 18 lei/persoană) și am plecat spre Mormântul Sfânt. Într-o oră eram deja acolo. Îmbrăcați adecvat vizitării unor locuri sfinte. Trebuie ținut cont de asta, sunt panouri în acest sens în preajuma fiecărui edificiu.

Ne-am dus țintă spre Zidul Plângerii (HaKotel HaMa’aravi), însă ne-a ieșit în cale bisericuța ridicată pe locul în care s-a născut Fecioara Maria. Ne-am oprit câteva minute, apoi am continuat să mergem pe același drum pe care, în urmă cu mai bine de 2000 ani, Iisus își ducea crucea în spate. Am trecut pe lângă închisoarea în care a fost ținut, dar și pe lângă câteva grupuri de polițiști cu prea multe arme atârnate după gât.

Ajunși la Muntele Templului, cel mai important loc sfânt al evreilor, ”o casă pentru toate națiunile”, un centru universal de spiritualitate, m-am dezumflat puțin: nu am putut intra. Însă m-am mulțumit să ating un fragment din zidul care îl înconjoară, Zidul Plângerii (Zidul de Apus, Western Wall) sau Kotel, cum îl numesc localnicii. Vin aici pentru a se ruga, lăsând în acest sens mesaje scrise pe bucățele de hârtie adânc înfipte în nervurile peretelui sfânt. Am îndesat și eu un bilețel, cât am putut de adânc, având grijă să nu le fac să cadă pe cele deja prinse cu speranță acolo. Prin piața din fața zidului își făceau drum oameni cu ochii-n lacrimi care-și găseau alinarea în rugă. Un loc ce îndeamnă la liniște.

Apoi am urcat pe ruinele unui cimitir evreiesc ca să văd Muntele Măslinilor. De fapt, Muntele Măslinilor este un deal înalt de 883 m, care a fost acoperit cu dumbrăvi de măslini, de aici îi vine numele. Totodată, este unul dintre cele mai vizitate locuri de pelerinaj din lume, o emblemă în religia creștină, iudaică și musulmană. De acest loc se leagă evenimentele biblice petrecute de la Intrarea Domnului în Ierusalim, până la Înalțarea la cer.

Am avut noroc și nu a fost îmbulzeala la care mă așteptam nici măcar în Biserica Sfântului Mormânt, Church of Holy Sepulchre- cum e trecută pe indicatoare. Abia aici am întâlnit români. Destul de mulți. Și preoți, și măicuțe, și femei cu traistele încărcate cu lumânări, sticle cu ulei și pâini ce așteptau să fie sfințite și atinse de piatra care a acoperit Mormântul Sfânt. Din păcate, aducea cu coada la moaște. Și comportamentul era asemănător: dat din coate, călcat pe picioare, băgat în față. Am încercat să nu mă las atinsă de toate astea, recunosc, nu mi-a reușit. Când ne-a venit rândul să intrăm în bisericuța ridicată în interiorul bisericii mari, pe locul în care a fost depus trupul lui Iisus, aproape că nici n-am reușit să-mi dau seama ce mi se întâmplă. Încăpeam doar 4 oameni înăuntru, culmea, am nimerit cu un cuplu de români. După nici 10 secunde, am fost chemați spre ieșire, coada de enoriași se tot lungea și devenise o cusă contra cronometru.

Nu a fost pe sufletul meu această experiență. Voiam să am un moment de răgaz, un moment de liniște și rugăciune. Pentru asta venisem. Dar, totul se întâmplă pe fugă în zilele noastre…până și credința. La ieșire, trecând prin bazar, coroane de spini pe post de suvenir așteptau cumpărătorii. Marketing-ul ăsta… Parcă și vedeam băieței cu gura până la urechi umblând cu spinii înfinți în creștet.

Se făcuse deja ora 16 și se întuneca vizibil. Nu am reușit să ajungem pe Muntele Zion, unde se află mormântul regelui David, și nici pe Dealul Crucilor sau în Grădina Ghetsimani. În schimb, am reușit să ieșim din cartierul arăbesc care ne-a amețit ca-ntr-un labirint, și am bifat, efectiv, cartierul evreiesc și pe cel armenesc. Trecerea de la unul la altul este surprinzătoare. O străduță începe într-un stil, cu o atmosferă și continuă cu totul altfel. Dezordinea și praful sunt înlocuite de un aer curat, geamurile caselor indică faptul că înăuntru trăiesc familii, nu sunt doar domicilii transformate-n tarabe de bazar, vestimentația și întreaga cromatică devine sobră, bine măsurată, însă activitățiile copiilor, până la urmă, cred că arată cel mai bine trecerea. Copiii musulmani ajută cum pot mica afacere a familiei, pe când copiii cu cârlionți își rezeamă bicicletele de zidul casei și se joacă împreună. Din crăpătura geamurilor se ivește miros fin de mâncare. Kosher, probabil. Adică „pregătită după ritual”.

„Alimentele Kosher se referă la legile dietetice religioase evreiești ce fac parte din codul de legi din Tora, ce determină ce alimente se pot mânca și cum se pot prepara pentru a putea fi consumate. Kosher se referă la mâncarea sau tipurile de alimente permise în alimentație, în concordanță cu legile divine.” (Alina Neagu)

Kosher înseamnă autocontrol, să mănânci și să bei controlat. În Israel, toate instituțiile statului- școli, spitale, armată, sunt obligate să respecte această dietă. Ce presupune asta? Pe scurt: să nu amesteci produsele lactate cu carnea (laptele oferă viață oamenilor, iar carnea e sinonimă cu mortea, motiv pentru care nu se pot consuma împreună), să excluzi din meniu: carne de porc, măgar, cămilă, vânat pentru că sunt ucise cu cruzime, orice animal cu copita nedespicată adânc, care nu-și rumegă hrana sau care se târăște, fructele de mare și toate vietățile acvatice care nu au înotătoare și solzi… Evreii nu au voie să mănânce animale cărora le provoacă suferință. Mielul, vita și anumite păsări care respectă legile kosher, sunt sacrificate prin secționarea rapidă a gâtului, procedeu care reduce suferința la minim. Acestea sunt preparate abia după ce s-a scurs complet sângele din ele pentru că sângele nu trebuie consumat.

În materie de băuturi, evreii sunt mari consumatori de ceai negru, cafea, vin și sucuri din fructe proaspete. Cât privește Shabat-ul, sâmbăta, ziua sfântă, adică a șaptea zi a săptămânii în religia iudaică, nu se fac anumite munci. Și nu e doar o teorie, cum e la unii dintre noi duminica. 

În calendarul ebraic, zilele săptămâni poartă în loc de nume, un număr: duminica- ziua întâi, luni-ziua a doua, vineri- ziua a șasea. Excepție face sâmbătă, Shabat-ul, care în ebraică înseamnă „El s-a odihnit”. Porunca păstrării Șabatului este una din legile centrale ale Torei, cartea sfântă.

În următoarea zi, am pornit spre Haifa, al 3-lea oraș ca mărime din Israel. Se află tot la o oră distanță de Tel Aviv, dar am mers cu trenul de această dată și ne-a costat 30 lei/persoană. Haifa e cunoscut ca fiind deținătorul celor mai pitorești peisaje din Israel. Fiind cocoțat pe versanții Muntelui Carmel, cu vedere la portul Haifa și Marea Mediterană, vă recomand să începeți plimbarea din partea de sus a orașului, acolo unde se află și intrarea principală în Grădinile Baha’i, un must see în Haifa. 

Grădinile Bahá’í, Patrimoniu UNESCO, sunt terase în trepte, milimetric amenajate, încărcate cu felurite flori, plante și arbuști, care înconjoară mausoleul în care a fost îngropat Bábul, fondatorul credinței Bábí. Este considerat al doilea loc sfânt pe Pământ pentru Bahá’í, după Altarul lui Bahá’u’lláh din Acre.

“Credinţa Bahá’í este cea mai tânără dintre religiile monoteiste independente din lume.Fondată în Iran în 1844, ea are acum mai mult de cinci milioane de practicanţi în 236 de ţări şi teritorii. Bahá’íi provin din aproape fiecare fond naţional, etnic şi religios, ceea ce plaseaza Credinţa Bahá’í pe locul doi in privinta raspandirii geografice pe plan mondial. Bahá’íi văd religiile majore ale lumii, ca parte a unui proces unic, progresiv prin care Dumnezeu descoperă voia Lui pentru omenire. Bahá’u’lláh (1817-1892), Fondatorul Credintei Bahá’í, este recunoscut ca fiind cel mai recent dintr-o linie de Mesageri Divini care îi include pe Avraam, Moise, Buddha, Zoroastru, Cristos şi Mahomed. Tema centrală a mesajului lui Bahá’u’lláh este aceea că umanitatea este o singura rasa şi că a venit ziua pentru unificarea omenirii într-o societate globală.” (http://www.bahai.org.roLocația exactă pe Muntele Carmel a fost desemnată de Bahá’u’lláh însuși fiului său mai mare, Abdu’l-Bahá, în 1891. Abdu’l-Bahá a planificat structura, proiectată și finalizată după câțiva ani de către nepotul, Shoghi Effendi.( photo by Zvi Roger – Haifa Municipality – The Spokesperson, Publicity and Advertising Division, CC BY 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=10771630)

Mergând pe Promenada Louis, care ajunge până în dreptul intrării în Grădini, am putut-o cuprinde în toată măreția ei. Pe lângă Grădinile Bahá’í, Haifa se poate lăuda și cu plaje spectaculoase: Plaja Bat Galim, Plaja Hof Hasheket, de exemplu. Aceasta din urmă funcționează după un program ce trebuie respectat cu strictețe: în zilele impare (luni, miercuri, vineri) au acces doar bărbații, duminica, marțea și joia doar femeile, iar de Shabat, se pot lungi la soare atât femeile, cât și bărbații. Eh, n-am prins ziua norocoasă.

Dacă timpul ar fi ținut cu noi și dac-aș fi avut aprobarea soțului, aș fi mers la Muzeul Păpușilor din Mall-ul “Castra”. Prin intermediul celor 1000 de păpuși, ți se face un tur istoric care pornește din perioada biblică, continuă cu Holocaustul, întemeierea Israelului și ajunge până în zilele noastre.

Revenind în Tel Aviv, am reușit să ieșim din zona care ne-a făcut să credem că întregul oraș e un bazar și am descoperit White City, cartierul ridicat între 1930-1950 de arhitecți evrei germani.

Ha-Ir ha-Levana, cum îi spun israelienii, este format din 4000 case în stil Bauhaus, astfel încât, Tel Aviv-ul ocupă locul fruntaș în topul orașelor cu cel mai mare număr de astfel de clădiri din lume.

În apropierea cartierului alb, printre firele de apă care se ridică din fântână, se întrezărește Teatrul Național. Pe această scena a jucat și Rozina Cambos, actriță angajată între 1975-1977 la Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, din a cărui echipă artistică fac și eu parte. Coincidență sau nu, la ediția abia încheiată a Festivalului de Teatru Piatra Neamț, s-a inaugurat Sala Multimedia în seara în care a fost proiectat filmul biografic despre viața actriței Rozina Cambos- „Să fii parte din roșul acesta”, realizat de Doron Oz, soțul acesteia. Iată că la 2 săptămâni distanță mi-a fost dat să văd teatrul pe care-l admiram în cadrele din film.

Ca să încheiem cum se cuvine escapada în Israel, ne-am dus pe Menora Mivtachim Arena pentru  un meci de baschet din cadrul Euroligue, echivalentul NBA-ul pentru Europa: Maccabi Tel Aviv- Zalgiris Vilnius, Lituania.

A fost primul meci de baschet pe care l-am văzut vreodată live și l-am trăit trăiesc intens, chiar dacă nu-i cunoșteam regulile. Asta după ce mi-am întrebat naiv soțul, noi cu cine ținem? Important e că a meritat suma colosală plătită pe 2 bilete. A fost o experiență senzațională. Poate și datorită faptului că sala era plină- 10 383 locuri, poate și pentru că a câștigat echipa cu care țineam, dar sigur datorită galeriei…a făcut spectacol.

În încheiere, vă spun așa: dacă aveți 5 zile libere și vreți să veniți în Israel, mergeți, aveți ce face. Pentru Tel Aviv sunt sufieciente 2 zile, alte 2 pentru Ierusalim și Haifa și una pentru Bethleem- pe locul în care s-a născut Iisus, s-a ridicat Biserica Nașterii, cea mai veche din Țara Sfântă.

Dacă aveți mai multe zile de concediu, după ce vizitați locurile biblice, mergeți la Marea Moartă, este o experiență inefabilă. Eu nu am ajuns de data asta, dar am răsfoit ziarul întinsă pe suprafața mării de 9,6 ori mai sărată decât oceanul planetar în țara vecină, Iordania.

Nu plecați din Israel cu mâna goală. Bine, nu mă luați nici pe mine ca exemplu, mereu mă întorc cu mai multe bagaje decât pot duce. De data asta, am îndesat în valiză: tot soiul de condimente, ceaiuri și farfurii, da, nu m-am putut abține nici de data asta, un vin de rodii, eșarfe de cashmir și câteva cruciulițe prinse de un plic cu pământ sfânt.

A, fetelor, stați aproape de iubiții/ soții voștri. Și îmbrăcați-vă decent, nu lăsați decolteul la vedere și nu purtați fuste care nu vă acoperă genunchii. Cu toate că nu era nimic nepotrivit în ținuta mea, tot n-am scăpat de abordarea directă a bărbaților. Profită de orice ocazie- faptul că te uiți la un suvenir, că s-a dezlipit 2 secunde de tine soțul, că întrebi de unde se ia autobus-ul și te abordează direct cu întrebarea: cu cine ai venit în Israel? Dar, stați liniștite, se dezumflă de câte ori aud de soț, mai ales dacă-l arătați în preajmă.

Shalom! (Aceasta este formula de salut folosită atât pe post de „bună  ziua”, cât și pentru „la revedere” și înseamnă “pace, armonie”).

 

P.S.:

 

Încercați o rețetă locală de salată de vinete cu pastă de susan și rodii, este extrem de ușor de preparat și cu adevărat savuroasă. Mutabbal- click aici pentru rețetă.

Iar, atâta timp cât nu aveți nimic de ascuns, nu vă panicați și nu vă pierdeți răbdarea la controlul vamal. Chiar dacă vi se vor adresa întrebări ca: „ați primit ceva cadou, un suvenir sau v-a rugat cineva să duceți un colet în țară? Întreb pentru că e posibil să vă fi dat o bombă”. Noi am trecut ușor prin acest control, dar ații au petrecut ore în șir dând explicații cu conținutul valizei pus pe masă.

Un gând despre “Ce să faci și să nu faci în Țara Sfântă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s