Când am ieșit prima dată din Europa, a fost cu ocazia unui festival internațional de teatru. Am aterizat în Cairo, capitala egipteană, am stat 2 săptămâni și-mi venea să las acolo tot ce aveam în valiză ca să iau cu mine câte un pic din fiecare preparat, condiment sau fruct nemaigustat până atunci. M-a dat pe spate bucătăria arăbească, efectiv. La vreo 3 ani distanță, a dat iar norocul peste mine și am ajuns în Iordania. Dincolo de aspectul total neîngrijit al tarabelor și restaurantelor, mâncarea era ruptă din rai.
Eh, acum 2 săptămâni m-am întors din Israel (foto 1, 2, 3, 4) și mi-am promis că o să încerc și eu câteva rețete, nu mai pot să mă amăgesc până la următoarea călătorie în Orientul Mijlociu. Așa că am umplut 2 plase cu condimente, iar la întoarcerea acasă m-am pus pe treabă.
Mi-a rămas gândul la salata orientală de vinete. Există cel puțin 2 variante de a o prepara, ambele de post: Mutabbal- cu tahina, usturoi și, opțional, cu iaurt sau Baba Ganoush- cu cubulețe de roșii zemoase. Eu am optat pentru prima variantă, voiam ceva diferit de clasica noastră rețetă.
Am scos din congelator o pungă cu 3 vinete coapte pe foc de lemne acum nicio lună (vezi foto; la 6 grade câte erau afară, mie îmi ardea de copt ardei și vinete), am lăsat-o să se decongeleze într-o sită, ca să se surgă bine, după care le-am pus în blender. Dacă nu aveți blender, folosiți un mixer sau tocați-le manual. După ce s-au tocat bine, am turnat în robot 2 linguri de ulei de măsline, sucul proaspăt al unei lămâi, 2 linguri de tahina (pastă de susan), 2 căţei usturoi pisați, sare și piper alb după bunul plac. Am ornat cu fulgi de chilly împreunați cu sumak(opțional, nu știu dacă îl găsiți pe piață), pătrunjel tocat mărunt și sâmburii abia smulși dintr-o rodie coaptă.
Este extrem de ușor și rapid de preparat. Iar dacă puneți alături câteva pite făcute-n casă sau lipii fierbinți unse cu ulei de măsline și îngreunate cu zatar, un amestec savuros de condimente (conține zatar, sumak, semințe de susan și sare) primit cadou din Ierusalim, n-o să vă opriți până nu goliți platoul.
În Piatra Neamț, am găsit lipii la Carrefour, un pachet cu 6 bucăți costă 9 lei. Le-am încălzit în tigaie și mi-am imaginat că sunt proaspăt scoase din vatră.
Meniul meu pentru postul Crăciunului este acum îmbogățit cu această rețetă, dar și cu mâncarea de praz și măsline. Două delicii.
Poftă bună.
P.S.: 1. Dacă nu aveți vinete în congelator, coaceți-le pe aragaz sau, mai bine, ca să nu faceți fum și mizerie, spălați-le, așezați-le într-o tavă, împungeți-le din loc în loc cu vârful unui cuțit și băgați-le în cuptorul încins bine vreo 30 minute. Așteptați să se răcească și să se scurgă apa din ele, după care urmați pașii de mai sus.
2. Mutabbal vs Baba Ganoush
Condimentele ca Sumac, Z’atar și multe altele, se găsesc online la OrientBazar, iWok, Paradisul Verde și chiar și la Emag.
ApreciazăApreciază