Luni, 20 noiembrie 2017. Zi de relâche. Tocmai s-a încheiat a 29-a ediție a Festivalului de Teatru Piatra Neamț.

După 11 zile în care: am văzut 20 dintre cele 24 spectacole prezentate în festival ( scuza ar fi că în două am jucat: „Wolfgang”, regia lui Radu Afrim și „T.T. 50 ani”– spectacol aniversar conceput și regizat de Gianina Cărbunariu), am îmbogățit un limbaj comun cu colegii mei actori pe durata celor 3 zile de ateliere de coregrafie- coordonate de Ioana Marchidan, am aplaudat 9 lansări de carte, 2 lansări de revistă de specialitate, 5 concerte, 1 spectacol lectură și proiecția filmului „Să fii parte din roșul acesta” (în memoria actriței Rozina Cambos, fostă angajată a T.T.-ului), m-am bucurat de nenumărate întâlniri cu foști colegi de facultate și masterat, critici teatrali, regizori, trupe de teatru independent sau de stat, oameni din presă, spectatori fideli sau proaspăt contagiați cu beneficul virus T.T., mă simt câștigată, apreciată, recunoscută.

Acest maraton teatral a atras exclamații ca: „sunteți cea mai faină trupă pe care am văzut-o într-un teatru de stat din România/ Nici nu vă dați seama ce lucruri grozave faceți/ Ultimele 2 premiere („Wolfgang”- Radu Afrim și „Visătorul”- Ada Milea) fac gelos orice actor/ Am venit de la Deva pentru festival, voiam să vedem cu ochii noștri spectacolul lui Afrim despre care se spune că e cel mai bun” etc., etc.

Totodată, Teatrul Tineretului a beneficiat de mai multe recenzii, interviuri , emisiuni radio și apariții tv ca la nicio altă ediție festivalieră pe care am prins-o eu aici. Povestea „Pledez pentru tine(ri)” a depășit granițele Moldovei datorită calității și prospețimii producțiilor prezentate, a numărului mare de spectatori (aproximativ 3300) și, nu în ultimul rând, mulțumită actorilor, regizorilor, scenografilor, coregrafilor, criticilor de teatru și jurnaliștilor bucureșteni veniți într-un număr nesperat de mare.

http://www.teatrultineretuluint.ro/main/festivalul-in-date/

Îmi aduc aminte emoția trăită la doar câteva minute după spectacolul „Wolfgang”, jucat în deschiderea festivalului. Spectatorii au fost invitați la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu actorii din distribuție, dialog moderat de Cristina Modreanu. Pentru prima dată participam la o astfel de întâlnire în Teatrul Tineretului și mă temeam că o să fie în sală doar o mână de oameni. N-a fost așa. Ba mai mult, cei din public au prins curaj ascultându-ne vorbind despre perioada de repetiții și despre lucrul cu Radu Afrim, în cel mai prietenos și sincer mod. Unii dintre ei ne-au mărturisit că au venit în grup organizat de la București să ne vadă, un alt domn bătuse drumul tocmai de la Deva, câțiva liceeni și un cuplu de vârsta părinților mei erau pentru a 4-a oară în sală la acest spectacol, iar o elevă îl văzuse de 7 ori, adică de fiecare dată când a fost programat, renunțând chiar la a se distra alături de colegi în seara cu Balul Bobocilor ca să nu rateze reprezentația.

Apropierea publicului de actorii T.T. nu s-ar fi întâmplat dacă actuala conducere nu ar fi facilitat întâlnirea noastră cu publicul pe diverse căi: interviuri și fotografii în urma cărora a rezultat expoziția din foaierul teatrului- „Actorii și spectatorii T.T.” (fotografii care împânzesc și zona centrală a orașului- o formă de promovare a instituției), „Ceai, poezie, teatru”- câte un spectator a stat la un ceai și un dialog prietenos cu un actor, „Tururile ghidate” prin teatru și asistarea la repetiții a mai multor grupuri de elevi însoțiți de profesori, cocktail-ul din seara de 9 noiembrie în care a fost prezentat spectacolul aniversar. Și aș mai adăuga conferința de presă premergătoare fiecărei premiere, precum și faptul că pentru „Wolfgang” am dat mai multe interviuri decât pentru oricare dintre filmele în care am jucat. Iar aparițiile în presă, credeți sau nu, dar ne fac pe noi, actorii, mai cunoscuți în rândul publicului. Mai ales dacă vorbim de provincie.

Apropo de public, în a doua zi a atelierului de coregrafie, m-a întâmpinat în sală foaia de lucru a doamnei Oltița Cîntec pentru atelierul „Spectatorul critic”.

Timp de 3 zile s-a întâlnit cu un grup de oameni de diferite vârste și formații profesionale, grup format dintr-un număr mai mare de participanți decât era anunțat inițial, pentru a afla „mai multe decât știu despre ce înseamnă această artă și cum să privești mai analitic ceea ce ți se prezintă la rampă.” (Oltița Cîntec) Din acel moment am fost și mai atentă să surprind și să verific dacă astea sunt principalele elemente care trezesc reacții în rândul spectatorilor. Și așa este. Nu mă credeți pe cuvânt, la următorul spectacol pe care o să-l vedeți, vă invit să faceți acest exercițiu de observație.

În ceea ce privește limbajul licențios, de care multă lume fuge chiar și în timpul unui spectacol, am întâlnit la festival un tată la vreo 40 ani care a văzut absolut toate spectacolele împreună cu fiul său, elev de școală gimnazială. Mi s-au împleticit gândurile în emoții când l-am auzit pe băiat spunându-mi că limbajul nu e un impediment sau o rușine, că e ca-n viață, că el înțelege că e folosit ca să redea realitatea. Dacă am putea lăsa și noi, cei mai în vârstă, pudibonderia asta afișată de-o parte și am vedea dincolo de ea, ce bine ar fi!

Dacă tot a venit vorba de copii. M-a luat total prin surprindere inaugurarea unui nou spațiu în T.T., în plin festival. „Sala Multimedia” a fost pusă la punct de către proaspătul director, Gianina Cărbunariu, pentru a găzdui „spectacole lectură pentru copii, adolescenți și adulți, lansări de carte, proiecții de film, vernisaje, discuții / întâlniri cu publicul și ateliere de creație pentru toate vârstele.”

Gianina Cărbunariu a fost decorată cu un an în urmă, de către Președintele Klaus Iohannis,  „în semn de apreciere a contribuţiei remarcabile la creşterea prestigiului artei spectacolului, pentru implicarea deosebită în promovarea teatrului românesc atât în ţară, cât şi în străinătate” cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Recunosc cu capul sus că susțin demersul managerial al Gianinei. Am tot respectul pentru oamenii care se dovedesc a fi la polul opus față de politicieni, de exemplu, care promit multe și îți înșală așteptările. Într-un timp extrem de scurt, Gianina Cărbunariu a fost numită în funcție în urmă cu 2 luni, a pus la cale, ținând cont de doleanțele noastre, un prim workshop pentru actori, a inaugurat o a 3-a sală a teatrului, a invitat și a primit confirmarea prezenței multor critici teatrali și jurnaliști decât am văzut la cele 2 ediții anterioare, a introdus în program 3 spectacole cu intrare liberă, a avut grijă să nu includă în textul spectacolului aniversar mărturiile spectatorilor sau ale unor foști angajați care puneau într-o lumină nefavorabilă directori sau colaboratori din trecut, a adus în festival spectacole pentru copii, a și produs un spectacol pentru acest segment de vârstă, răsunzând astfel nevoilor comunității pietrene- „Visătorul”, creat de Ada Milea pentru copii de toate vârstele (3-85 ani), a format o echipă de voluntari- liceeni, care dincolo de atribuții, au întărit rândurile spectatorilor fideli, a dat șansa a două trupe de liceu (una locală, una din Baia Mare- ajunsă aici datorită parteneriatului pe care l-a încheiat cu Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, Alexandria) să-și prezinte spectacolele pe scena mare în ultima zi de festival, a avut întâlniri cu directori de licee în vederea unor parteneriate și, mai mult decât atât, a gândit un proiect în vederea atragerii unei categorii noi de public pentru care a obținut o finanțare de la A.F.C.N. în valoare de 75.000 lei, „clasându-se pe locul al doilea în ierarhia proiectelor care au obținut finanțarea, cu un punctaj de 93.33 puncte, față de primul clasat, cu 94.00 puncte.” Aici găsiți detalii legate de proiectul în urma căruia sala Studio va deveni un laborator de dramaturgie contemporană:

http://www.teatrultineretuluint.ro/main/teatrul-tineretului-piatra-neamt-castigator-al-concursului-pentru-obtinerea-de-finantari-nerambursabile-organizat-de-afcn-sesiunea-i-2018/

Iar după 11 zile în care orașul a respirat cultură și a fost repus pe harta evenimentelor teatrale de top, și-a făcut loc gustul amar dat de apariția unor articole rău voitoare. Ce ușor e să strici din condei ceea ce alții au construit cu multe ore de muncă, dăruire și nesomn.

În gura mare spun că am toată încrederea în noua conducere. Asta nu vine la pachet cu blamarea trecutului sau a celor care au condus teatrul de la înființare și până de curând, nici vorbă. Ci doar cu capacitatea de a privi optimist înainte. Bazându-mă pe fapte și rezultate, nu pe vorbe.

Dacă am gândi precum Tolstoi: „Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea”… Dacă am iubi cu adevărat teatrul, Teatrul Tineretului, așa cum susțin unii că o fac, în presă, poate că am reuși să-i vedem evoluția, frumusețea. Dacă am reuși să privim detașat, detașați de propriile micimi și interese, poate că scuturarea aripilor de înger de praf ar face zborul mai înalt. Dacă…

 

P.S.: 1. Fotografia de copertă este rezultatul ideii mele și creația scenografului T.T., Romulus Boicu, realizată la ediția anterioară a festivalului.

2. http://www.teatrultineretuluint.ro/main/emblema-vs-siglalogo/