Moșu’ poartă verighetă

Când eram mică nu făceam nicio pregătire pentru Crăciun, iar Moșu’ tot venea; credeam în el și în existența lui. Poate de-asta și venea de 4-5 ori: o dată la bunica, o dată la mama la serviciu, unde ne lăsa pungi încărcate cu portocale și ciocolate, o dată la tata la serviciu (la ICPAT, unde lucra ca proiectant), aici chiar îl vedeam, cobora dintr-un tractor (pe care-mi plăcea să cred că l-a desenat tata), făcând deliciul celor mici care stăteau ascunși între picioarele părinților și își așteptau rândul la sacul Moșului cu barbă ca de vată și costum de un roșu aprins. De la el am primit 3 ani consecutiv un mobilier de bucătărie din plastic portocaliu pentru păpuși. În primul an m-am bucurat nespus de mult, în al 2-lea nu am știu ce să cred, iar în al 3-lea nu m-am mai bucurat deloc, ba chiar îmi era milă de el că a îmbătrânit și a început să uite. A, și mai venea o dată în privat, acasă, dar n-am reușit niciodată să-l prind.

Aici lăsa cele mai faine cadouri, adică exact ce îmi doream. Poate pentru că îi pregăteam o farfurie cu cozonac și un pahar cu lapte, ajungea la miezul nopții ostenit după atâtea drumuri și voiam să am grijă de el. Nu știu cum reușea, dar nu încurca niciodată cadourile între ele. Bine, Mădălina, sora mea mijlocie, nu era de aceeași părere. Mereu se punea pe plans și tăvălit că ea le- a primit pe cele mai urâte. Aș vrea să spun că acum, la 29 ani nu mai e la fel, dar aș minți. Bine, singura diferență e că nu se mai tăvălește. 🙂

Pe măsură ce timpul trecea și eu creșteam, am început să pun la îndoială existența Moșului. Nu de alta, dar copii din curtea blocului râdeau de mine, spuneau că Moșu’ nu există, că părinții noștri ne lasă cadourile sub brad. Curioasă să aflu adevărul, am început să scotocesc în dulapul mamei și, supărare mare, găseam exact jucăriile pe care ni le aducea ulterior Moșu’. Ăsta a fost momentul în care le-am propus surorilor mele să dormim sub brad. Ca să o prindem în flagrant. Nu am prins-o, însă odată cu seara aia, nici că m-am mai îndoit de Moș. Când ne-am trezit, cadourile erau acolo, iar mama mi-a arătat că își luase singur și câteva felii de cozonac. Mi-a părut rău că m-am îndoit de el și că nu l-am mai așteptat cum se cuvine. Dar nu cred că s-a supărat, sigur toți copiii trec prin asta la un moment dat, iar el ne înțelege. Desfăcând darurile, cred că a fost chiar mândru de noi în anul acela. Ne-o fi văzut bătând covorele, pe care le-am așternut întâi pe stratul gros de zăpadă și le-am călcat în picioare până a ieșit tot răul negru din ele, apoi cum le-am curățat cu peria înmuiată-n oțet, redându-le culoarea, ne-o fi văzut și când ne-am făcut ordine în camere și dulapuri, da, e drept, doar la suprafață: am îndesat hainele cu picioarele înăuntru ca să se închidă și pentru că tot nu reușeam, una dintre noi a scos mâneca unei bluze groase deasupra ușii dulapului, iar celelalte două ne-am împins cu toată puterea în el. A, și mai cred și că Moșu’ ne-a apreciat în pauzele dintre păruieli, când repetam cântecele învățate la cor și mergeam apoi la colindat, îmbrăcate cu elemente din costumul național, din ușă-n ușă, la toți vecinii din scară, apoi din bloc, ba chiar din cartier. Mergeam s-o colindăm și pe mamaie, care stătea mult mai departe, atât de departe încât apucam să ne certăm, să ne batem și să ne și împăcăm, iar ea ne dădea, pe lângă bani, cei 5 cozonaci făcuți special pentru noi: cu mac, cu nucă culeasă de ea și cu rahat. Acesta din urmă îi plăcea doar tatălui meu, nouă nu ne plăcea ideea că măncăm…, fie el și turcesc.

Seara ne prindea în curte, dându-ne pe derdeluș, făcând cazemate, oameni de zăpadă cu morcov pe post de nas, ochi din nasturi furați de la haine bune și cratița, smulsă cu promisiunea strâmbă că o aducem înapoi, pe post de pălărie. Veneam acasă fiecare cu ceva lipsă: o mănușă, o căciulă, un fular, cu obrajii roșii, pantalonii croșetați de mamaie înghețați până la genunchi și cu picioarele amorțite de frig. Le băgam imediat în ligheane pline cu apă fierbinte în care dizolva mama sare pentru murături și ne furnica tot corpul în procesul de dezgheț. Ne reactivam rapid, mergeam la vecina noastră, la tanti Barbu, cu “cerșitu’ “, împrumutam o cană cu ulei ca să ne mai facă mama ceva de mâncare; chiar dacă frigiderul era plin atunci, noi aveam mereu alte pofte.

Când mama aduna hainele puse la „uscat” pe balcon și le vâra în casă, noi ne minunam de cât sunt de înghețate. Păreau imobilizate-n gips sau purtate de un om invizibil și rece. Apoi le cocoța pe calorifere, ne spunea că în felul ăsta omoară toți microbii și, în plus, că îi place ei mirosul de aer proaspăt care rămâne impregnat în ele. Geamurile se abureau instantaneu, iar eu desenam imaginar perechea omului de zăpadă lăsat afară.

Odată cu acest episod s-a produs și ultima ieșire pe balcon, de acum va fi blocat accesul de sania pe care înălțăm “copacul”. Tata îl răsucește pe toate părțile, cioplindu-l cu lama unui cuțit și ciocanul până îi dau bietului brad lacrimi de rășină. Eu îi pun un burete îmbibat cu apă la rădăcină, ca să-i mai alin durerea, Mădă întinde pe jos pătura verde pe care așezăm sania, iar Deni trage după ea sacii ticsiți cu cutii pline cu globuri; întindem instalațiile, punem vârful, beteala, globurile și bomboanele. Împodobim bradul cu gurile pline de bomboane, iar până la final rămân atârnate doar înșelătoare ambalaje strânse la capete care lasă senzația că ar mai fi ceva înăuntru.

Mama muncește cel mai mult. Vrea să ne împace pe toți, așa că aliniază pe bufet nenumărate preparate, care mai de care mai gustoase. Din fața blocului se văd întredeschise doar geamurile bucătăriilor, iar aromele parcă se împletesc într-una singură: cea de Crăciun. Pare că “întreaga Românie gătește în același timp”. Sarmalele-și întind mireasma în toate casele, cozonacii se odihnesc în cămări, primii colindători se aud pe la ușile vecine, foșnetele produse de hârtia de împachetat se scurg ca un abur pe sub ușa dormitorului- cred că mama are o întâlnire secretă cu Moș Crăciun și îi citește scrisorile noastre. Noi o ajutăm cum putem: spargem o farfurie, ne certăm, punem masa făcând nazuri. Eu, chiar sunt seriosă, mă ocup de detalii: așez crenguțe de brad din loc în loc, un sfeșnic de cristal cu o lumânare roșie îndesată cu staniolul rămas de la o ciocolată împărțită frățește, pahare mici și mari, cănițe cu țuică fiartă în care s-au înecat boabe de piper negru, șervețele verzi împăturite în formă de brad, pornesc televizorul pe un canal cu muzică tematică, aduc sticle cu sucuri, vin, lichior de ouă.

Bine, toatea astea ajung pe masă după slalomul făcut ocolind pisica care dă proba la săritura-n înălțime încercând să prindă globul cel mai stralucitor și printre șuturile-n fund pe care ni le dăm una alteia: Ce, dacă-i Crăciunul nu mai avem voie să ne batem? Lasă, Moșu’ oricum ne-a văzut așa tot anu’.

Îmi revin înaintea ochilor toate scenele astea desprinse dintr-o copilărie cu farmec și mă încearcă o urmă de regret că am pierdut din naivitatea și spontaneitatea acelei vârste, din mirajul pe care-l aveau sărbătorile de iarnă. Mă plimb pe bulevardul Republicii cu soțul meu de mână, zâmbesc înălțându-mi capul ca să cuprind tot bradul- care mai are puțin și egalează Casa Sfatului, îmi rotesc privirea prin Piața Sfatului, la căsuțele mici cu miros de lemn din care ies tot felul de bunătăți și frumuseți: ciocolată de casă, turtă dulce, vin fiert cu scorțișoară, cozonaci, poboabe pentru brad și casă, căciuli cu urechi de ren, mănuși îmblănite și-mi amintesc cum anul trecut pe vremea asta făceam aici fotografiile post cununie, hrănind porumbeii cu turtă dulce. Ninge! E atât de frumos, până și copacii s-au îmbrăcat în straie de Crăciun. Zâmbetul mi se șterge subit când trec pe lângă primăria frumos luminată și apoi pe lângă clădirea Teatrului “Sică Alexandrescu”, care în alți ani găzduia târgurile de Crăciun. Anul acesta nu s-a pregătit de sărbătoare, iar în loc de stea în frunte poartă scrijelit cuvântul CRIZĂ.

Ce bine era când eram mică, habar n-aveam de toate lucrurile astea urâte și meschine. Continuăm drumul până ajungem la mamaie. De când am devenit om mare doar la ea mai mergem cu colindul. Ne-am întors acasă cu brațele încărcate de cozonaci, cu banii îndesați de ea în buzunar și cu neliniștea dată de faptul că nu mai simt Crăciunul ca altă dată. Mă refugiez în bucătărie, făcând schimb de tură cu mama, și-mi amestec gândurile în tandem cu maioneza: ouă umplute cu avocado și creveți, calamar cu curry roșu după o rețetă thai, doradă cu piper și somon cu avocado și lime la cuptor. Toate astea pentru soțul meu, care petrece primul Crăciun aici și care nu se înțelege cu preparatele tradiționale; iar la desert: mousse de ciocolată cu zmeură și fulgi de cocos, el nu știe  încă să aprecieze cozonacul. Termin de bucătărit, arunc o privire pe geam, curtea stă goală, nu-mi zâmbește niciun om de zăpadă. Ne așezăm la masă, râdem, glumim, depănăm amintiri, bem alcool, nu suc, jucăm table…ăsta e primul an în care tata a făcut singur bradul…o surpriză neașteptată! Mă furișez în dormitor, mă întorc cu brațele pline și îi rog te toți să închidă ochii: Shhhht, vine Moș Crăciun! Darurile se împart în stânga și-n dreapta, de la cel mai mare la cel mai mic, pisica de acum e geloasă și-și târâie coada într-un colț umbrit, mama pare veselă, tata emoționat, Deni împăcată, Mădă…neschimbată. 🙂

Pe mine, anul acesta m-a vizitat doar Moșul din copilărie. Soțul meu nu mi-a mai pus nimic sub brad pentru că l-am prins cu cadou-n sac cu o seară înainte. Mi-a părut rău, sunt mare amatoare de surprize, dar aia e, mă împac cu gândul că am crescut, păstrez în suflet tot ce am trăit frumos până acum și mi se duce zâmbetul spre urechi când mă gândesc că de acum înainte un lucru e cert: am un Moș numai al meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s