Montevideo, orașul plecat în vacanță

Am ajuns în capitala Uruguayului într-o după amiază de vineri. Am plecat de la aeroport cu un bus, ca să mai facem economie, iar când am coborât în stație, părea că am ajuns în centrul vechi bucureștean, înainte de renovare. Nici țipenie de om pe stradă, însă ecoul unei muzici date mult prea tare părea că se apropie de noi. La cotitura dintre două străzi pietonale, oameni ai locului dansau în sincron. Am trans puțin cu ochiul, părea ceva prea intim și nu voiam să deranjăm, după care ne-am continuat drumul. Prima întrebare pe care i-am adresat-o recepționerului a fost de ce e atât de pustiu Montevideo, lănsând senzația unui oraș post apocaliptic? „E vacanța de vară și au plecat toți în concediu.”

 

Aaaa, ok! Păi da, vacanță de vara e în ianuarie la ei,  la asta nu mă gândisem…dar au plecat chiar toți? :))

Am lăsat bagajele și am ieșit la plimbare. Nimeni… La ora 16, toate magazinele și restaurantele erau închise. Târându-ne pașii până capătul unei straduței lungi și anoste, ne-am întâlnit cu râul La Plata, lat de aproape 300 km. Pe mine una, m-a păcălit, chiar am crezut că e oceanul. Pe marginea lui se lăbărța un bulevard pe care stăteau încolonate mașinile celor care-și spălau mințile uitându-se la râu, așezați cuminți în scaunele personale de camping și sorbind pierduți din paiele care se scăldau în recipientele cu ceai mate. Stăteau doi câte doi, pe cupluri, și își țineau companie într-o tăcere absolută care părea că i-a imobilizat aici din tinerețe, toți erau deja la vărsta a 3-a.  Cei mai activi dintre ei aveau undițele scufundate în râu și câte-o găletușă plină doar cu speranță. Ne-am făcut și noi loc, am jucat table sub privire lor pline de neînțeles, după care ne-am dus să mâncăm. De data asta, ne-a fost foarte usor să alegem un restaurant, singura condiție a fost să fie deschis. Am cinat prost și scump pe o terasa la fel de neîngrijită ca toate cele pe care le-am văzut ulterior.

Sâmbătă însă, am fost bucuroși să vedem că s-a deschis piața- un soi de foodcourt în care se ia prânzul. Mamă, câte opțiuni! Am dat o fugă două străzi mai încolo, ca să luăm magneți și vederi, iar până ne-am întors, închiseseră…n-a fost să fie!

În cele 3 zile petrecute aici, ne-am bucurat de singuratatea locului, de liniște, am stat pe iarbă admirând Plaza Independencia, Teatrul Solis și Palatul Salvo, am încercat să ne imaginăm cu arată orașul când se întorc oamenii din vacanță, ne-am lăsat încălziți de soarele care ardea faleza când în România se înălțau nămeții… Pe scurt, am avut răgazul de a vedea ce ne așteaptă după pensionare. Sper să fie mai bine decât pare! 🙂

Cu gândul că e cea mai atipică atmosferă întâlnită într-o capitală, ne-am urcat în autocar și am mers să vedem unul dintre cele mai vechi orașe ale lor, Colonia, patrimoniu UNESCO. Străduțe pietruite încărcate cu terase și turiști veniți să vadă farul, portul și Plaza Mayor și să bea o carafă cu vin,

Dacă vă bate gândul să vă retrageți undeva, Montevideo poate fi soluția!

🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s