Argentina, pe aripile vinului

Visez la Buenos Aires din 2010, adică din momentul în care am filmat un spot publicitar în care se vorbea de vita argentiniană con chimichurri marinade servită în restaurantele de pe Avenida Florida.

Iată că am ajuns…și nu oricând, ci în luna de miere! 🙂

Având în mână harta pe care am încercuit zonele în care voiam să ajungem, ne-am îndreptat spre La Boca. Prima oprire: stadionul Bombonera. Nu l-am putut vedea decât pe dinafară, cu toate că șoferul de taxi s-a dat peste cap ca să ne înlesnească accesul, așa că am mers mai departe. S-a ridicat înaintea noastră o clădire colorată cu un balcon din care părea că ni se adresează Papa. Am căscat puțin gura la el, apoi la pictori, caricaturiști, graffiti-uri, la sumedenia de figurine cățărate la balcoane, am băut câte un cocktail făcut sub tarabă (iar ei nu se joacă, îți umplu paharul cu alcool, nu-l diluează) și ne-am așezat să mâncăm ca să ne treacă amețeala. Nu aveau în meniu vită argentiniană con chimiciuri marinade, așa că am luat cartofi prăjiți cu șuncă și ouă. E ultima destinație, iar banii s-au cam dus. :)) După vreo oră, ne-am hotărât să continuăm periplul. Mă ridicasem de la masă în pași de tango, însă Cristi rămase hipnotizat de sticla cu vin a celor de lângă noi. Într-o clipă de neatenție, care m-a costat enorm, tipul de alături l-a întreabat pe soțul meu dacă nu vrea să guste din friptura lui de vită, fără chimiciurri, pentru că e foarte bună și mult prea multă! N-a apucat să spună nimic, doar a zâmbit, așa că uite-l așezat la masa vecină. E, ș-am rămas noi la masă timp de o sticlă, două, trei, patru, adică până s-a anunțat ora 17. Restaurantul se pregătea de închidere, perechea de dansatori, care ne făcuse demonstrații de tango, s-a făcut dispărută, la fel și formația care a acompaniat alunecarea vinului, iar bărbații noștri nu s-au sinchisit să se ridice nici măcar când au constatat că dispăruse și mobilierul de pe terasă. Într-un final, la o oră de la închidere, semnele pe care le făceam noi, soțiile, pe sub masă, i-au determinat să se ridice.

Bucuroasă că am cunoscut doi chilieni cu care am făcut schimb de impresii și povești, am revenit, totuși, la durerea mea: ce mai apucăm să vedem din ce ne-am propus pentru astăzi? Dar, ce să vezi? Vinul legase o prietenie serioasă între cei doi bărbați, așa că s-a abandonat idea de a vedea orașul și ne-am dus în Puerto Madero pentru a continua festinul. Timp de 9!!! ore, vinul a curs neîncetat, iar cu fiecare sticlă golită vedeam cum se îndepărtează atracțiile turistice la care visam. Semnele tot mai puțin discrete făcute pe sub masă nu mai aveau ecou, în schimb starea de bine a lui Cristi creștea, iar declarațiile de dragoste se înmulțeau. Ce mai conta că voiam să văd orașul, iubitul meu era fericit și încântat de băutura lui Bahus pe care abia în seara aia o descoperise, până atunci „nu o înțelegea”. 🙂

A doua zi însă, dorința de a vedea Buenos Aires a luat proporții. Mi-am luat în serios statul de soție si am făcut eu programul. Când s-a trezit, a găsit lângă el harta cu itinerariul. Am început cu Cimitirul „La Recoleta” (unde se află mormintele președinților și al Evei Peron), mesaj subliminal din care trebuia să înțeleagă unde poate să ajungă dacă o ține tot așa. 🙂 Am continuat cu un tur de o oră al Teatrului Colon, unde a aflat o sumedenie de infomații de care s-ar fi lipsit cu bucurie, cu o oprire în fața Casei Rosada- reședința președintelui, la balconului căreia a filmat Madonna legendara scena din „Evita”, am hrănit porumbeii cu atât de mult porumb că puteam să mai luăm o sticlă de vin bun, apoi am luat metroul până la floarea de inox, am venit înapoi la Obelisc și într-un final, ne-am oprit la un restaurant de familiști, unde, asemeni bufniței, am aruncat o privire atotcuprinzătoare pentru a mă asigura că nu există vreun cuplu tentat în preajmă. Când soțul meu a refuzat să bem câte un pahar de vin, pe motiv că se simte rău, am simțit cum se zbate orgoliul în mine: „Aha, cu un necunoscut poți să bei 6 sticle, dar cu soția ta, nu! Bineee…”

Ne-am luat de mână, eu bosumflată, el, nedumerit, și am continuat drumul până la hotel amuzându-ne pe seama comportamentului lui din seara precedentă.

Cu ce am rămas? Cu un tur de forță al unui oraș pe care speram să-l văd pe îndelete, cu savoarea fripturii de vită, nerușinat de fragedă și suculentă, cu o seară în care doi străini s-au transformat rapid în prieteni (asta dincolo de orice formă de răsfăt feminin), cu pateurile lui Ivan- mâncate pe fugă în fața Turnului cu Ceas și cu atât de multe amintiri că n-ar încăpea în cele 6 sticle de vin.

Iar ca suvenir, o plăcuță pe care o s-o agăț de ușa de la intrare. Am pus fotografia la sfârșit, poate, poate n-o s-o vadă!

🙂

 

Foto copertă: getsready.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s