Argentina, pe aripile vinului

Visam la Buenos Aires din 2010, adică din momentul în care am filmat un spot publicitar în care se vorbea de vita argentiniană con chimichurri marinade, servită în restaurantele de pe Avenida Florida.

Da, sunt gurmandă, dar dincolo de asta, tot ce visez sau îmi doresc, mi se întâmplă. Așa că iată-mă în Argentina! Și nu oricând, ci chiar în luna de miere!

Fiind pe ultima sută de metri călătoria, după un tur de forță în Brazilia, Peru, Chile și Uruguay, am înșfăcat harta, am încercuit zonele de maxim interes, din Buenos Aires, în care voiam să ajungem și am pornit hotărâți să trăim intens… Asta după lipsa de viață experimentată în Montevideo.

Copa Libertadores

Prima oprire a coincis cu o dorință arzătoare a soțului meu: legendarul stadion Bombonera (foto: Copa Libertadores), unde joacă Boca Juniors, echipă cu care și-a făcut debutul Maradona.

În ciuda eforturilor șoferului de taxi, care s-a dat peste cap ca să ne înlesnească accesul în tribune, nu l-am putut vedea decât pe dinafară și mijind ochii printre crăpăturile zidurilor… Era închis. Cu o dezamăgire greu de pus în cuvinte, a soțului, căci pentru mine nu avea nicio însemnătate, iar mintea oricum îmi stătea doar la friptura sfârâind pe plită, am mers mai departe, în plimbare, printre zona ticsită cu clădiri, magazine și fanioane galben-albastru, tribut adus echipei. La două străduțe distanță, de nicăieri, s-a ridicat ca un balaur în fața noastră El Caminito de la Boca, „muzeul străzii”, capitonat cu case tradiționale.

maxresdefault

Am căscat gura a bucurie în dreptul fiecărei case, una mai dichisită decât alta, fardată care mai de care în toate culorile curcubeului, și ne-am flexat maxim capul pe spate pentru a cuprinde figurinele de statură umană care ofereau de la balcoane un spectactol desprins parcă din Commedia dell’Arte. La umbra lor, ședeau într-o relaxare soră cu blazarea artiști plastici boemi care-și ungeau gâtlejurile zvântate de căldură cu carafe de vin abia ieșite de la gheață. În rest, tango-uri, perechi de dansatori nu tocmai pătrunși de pasiune, turiști bezmetici și o atmosferă de o familiaritate rară.

Căldura s-a dovedit a fi un bun prilej pentru ca soțul meu să se așeze la o coadă pentru a schimba câțiva pesos pe un cocktail făcut sub tarabă. După ce mi-am înumuiat bine buzele în paharul alcoolizat al soțului, am simțit nevoia să mă așez la o terasă și să mânânc ceva ca să se oprească din vârtej figurinele, tarabele, turiștii, tango-ul, florile roșii din părul întunecat al dansatoarelor, carafele cu vin gata să se răstoarne și să mă păteze…

Nu aveau în meniu vită argentiniană con chimiciuri marinade, mi s-a părut inacceptabil, mă așteptam să fie omniprezentă, ca ciorba de burtă în oferta restaurantelor cu specific românesc, așa că am luat cartofi prăjiți cu șuncă și ouă. Mna, decent, ce să zic? Dar nu m-am demoralizat, oricum era ultima destinație, iar banii se cam duseseră. Bine, o oră mai târziu, uitasem asta și m-am trezit cu geanta îndesată de mici suveniruri: magneți, câte un breloc nominal pentru colegii de la Teatrul Tineretului, o pipă… Acela a fost momentul în care soțul meu a hotărât să ne continuăm periplul. Mă ridicasem de la masă voioasă și nerăbdătoare, în pași stângaci de tango, însă Cristi rămase hipnotizat de sticla cu vin a celor de  la masa vecină. Într-o clipă de neatenție, care m-a costat enorm, tipul de vis-a-vis mi-a întreabat soțul dacă nu vrea să guste din friptura lui de vită, fără chimiciurri. Nu de alta, dar era foarte bună, prea  multă și ar fi fost păcat s-o lase să se usuce la soare. Ei bine, la asta mă refeream când vorbeam de atmosfera familiară.

N-a apucat să spună nimic, doar a zâmbit, drept urmare, în clipa imediat următoare l-am și văzut proțăpit la masa alăturată. E, ș-am rămas noi la masă timp de o sticlă, două, trei, patru, adică până s-a anunțat ora 17. Restaurantul se pregătea de închidere, căci așa e la ei, cu siestă. Perechea de dansatori, care ne făcuse demonstrații de tango, s-a făcut dispărută, la fel și formația care a acompaniat alunecarea vinului și a banilor din rezerva noastră,  iar bărbații noștri tot nu s-au sinchisit să se ridice nici măcar târziu, când constataseră și ei, în sfârșit, că dispăruse până și mobilierul de pe terasă. Într-un final, semnele pe care le făceam noi, soțiile, pe sub masă, i-au determinat să se ridice. Nici nu mai știau de ce li se împleticesc picioarele, de la vin sau de la loviturile încasate mișelește pe sub masă.

Bucuroasă că am cunoscut doi chilieni cu care am făcut schimb de impresii și povești, care, n-o să credeți, dar cultivau cannabis în scopuri medicinale și o mai și exportau, am revenit, totuși, la durerea mea: ce mai apucăm să vedem din ce ne-am propus pentru astăzi? Dar, ce să vezi? Vinul legase o prietenie serioasă între cei doi bărbați, așa că s-a abandonat idea de a vedea orașul și ne-am dus în Puerto Madero pentru a continua festinul. Timp de 9, da, 9 ore, vinul a curs neîncetat, iar cu fiecare sticlă golită vedeam cum se îndepărtează atracțiile turistice la care visam. Semnele tot mai puțin discrete făcute pe sub masă nu mai aveau ecou, în schimb starea de bine a lui Cristi creștea, iar declarațiile de dragoste se înmulțeau. Ce mai conta că voiam să văd orașul, iubitul meu era fericit și încântat de băutura lui Bahus, pe care abia în seara aia o descoperise.  A avut nevoie de acest context pentru a  „o înțelege” cum se cuvine.

A doua zi însă, dorința de a vedea Buenos Aires a luat proporții. Mi-am luat în serios proaspătul statut de soție și am pus la cale programul. Când s-a trezit, a găsit lângă el harta cu itinerariul marcat gros. Am început cu Cimitirul „La Recoleta” (unde se află mormintele președinților și al Evei Peron), poate fi considerat mesaj subliminal, am continuat cu un tur al Teatrului Colon, unde a aflat o sumedenie de infomații de care s-ar fi lipsit cu plăcere, însă pentru mine a fost o mare bucurie. Am făcut o oprire  îndelungată în fața Casei Rosada- reședința președintelui, la balconului căreia a filmat Madonna legendara scena din „Evita”, după care am hrănit porumbeii cu atât de mult porumb că puteam să mai luăm o sticlă de vin bun. Ne-am continuat periplul cu metroul până la  Floralis Generica- floarea de inox, ne-am întors la Obelisc și, într-un final, am oprit la un restaurant de familiști, unde, asemeni bufniței, am aruncat o privire atotcuprinzătoare pentru a mă asigura că nu există vreun cuplu tentat în preajmă. Când soțul meu a refuzat să bem câte un pahar de vin, pe motiv că se simte rău, am simțit cum se zbate orgoliul în mine: „Aha, cu un necunoscut poți să bei 6 sticle, dar cu soția ta dai înapoi de la un pahar! Bineee…”

Ne-am luat de mână, eu bosumflată, el, nedumerit, și am continuat drumul până la hotel amuzându-ne pe seama comportamentului lui din seara precedentă. În cameră ne-a întâmpinat iar covorul pe care erau marcați pașii de bază ai tango-ului, dansul tradițional argentinian. Nu m-am lăsat până nu m-am dat ușor în spectacol. În fața unui singur spectator, e drept, dar așa încep toate.

Cu ce am rămas după aceste zile petrecute în Buenos Aires? Cu un tur de forță al unui oraș pe care speram să-l văd pe îndelete, căci e nevoie de câteva zile bune pentru asta, cu savoarea fripturii de vită, nerușinat de fragedă și suculentă, cu o seară în care doi străini s-au transformat rapid în prieteni, cu pateurile lui Ivan- mâncate pe fugă în fața Turnului cu Ceas, și cu atât de multe amintiri că n-ar încăpea în cele 6 sticle de vin.

Iar ca suvenir, o plăcuță pe care o s-o agăț de ușa de la intrare. Am pus fotografia la sfârșit, poate, poate n-o s-o vadă! Am reușit să o cumpăr și s-o pitesc în bagaj fără să bage de seamă.

Privind în urmă, mi-a mai venit inima la loc, căci am avut ocazia să mă reîntorc în Buenos Aires un an mai târziu. Atunci am văzut și făcut tot ce nu apucasem prima dată. Voi reveni cu un articol pentru a vă împărtăși runda a doua, dar mai ales povestea minunatelor zile petrecute în Patagonia. Dintre toate locurile văzute, rămâne peisajul cel mai aberant și spectaculos, totodată, cuprins vreodată de mine cu privirea.

 

Foto copertă: getsready.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s