Macedonia, țara Maicii Tereza

Imediat după ce am ieșit pe porțile Mănăstirii „Sfântul Ivan din Rila”, Bulgaria, ne-am reîmbarcat în mașină pentru aproximativ 200 km, cu destinația Skopje, Macedonia. Abia așteptam să văd oașul în care colegii mei au fost în ultimul an de facultate să joace un spectacol din a cărui distribuție nu făceam parte. Decizia de a mă face actriță venise la pachet cu dorința nebună de a vedea lumea, numai că până azi, mi s-a întâmplat o singură dată să-mi fac meseria dincolo de granițele patriei și asta pentru doar 2 reprezentații ale spectacolului „5 Rendez-vous-uri mortale”, în regia lui Liviu Lucaci. Nu mă plâng, a fost bine și așa. Ne-am chinuit să facem o supratitrare în engleză, spectacolul îl jucam în limba maternă, ca să descoperim ulterior că pentru cei din public limba lui Shakespeare era la fel de străină ca româna. În schimb, am petrecut în Egipt două dintre cele mai frumoase săptămâni din viața mea. Poate și datorită faptului că era prima dată când părăseam continentul, iar lumea aia nouă m-a fascinat de-a dreptul: altă religie, alte obiceiuri, altă mâncare, altă climă, alt ritm…

Revin la Skopje. Știam de la colegii mei că e un oraș surprinzător de frumos, că are prețuri mici și alte detalii, însă nimic despre faptul că e orașul natal al Maicii Tereza.

Ei bine, ținta mea tocmai se fixase: voiam să ajung la Casa Memorială a Sfintei Tereza de Calcutta, însă imediat cum am coborât din mașină, am avut senzația că sunt Dorothy din „Vrăjitorul din Oz”. Orașul m-a tras după el într-o lume care n-avea nici în clin, nici în mânecă cu părerea mea preconcepută, e adevărat, despre cum ar trebui să arate orașul unei sfinte. Era deja întuneric bine, muzica urla pe mai multe voci adunate de la felurite terase și cluburi, trecătorii sorbeau din doze de bere, un carusel amețea copiii cocoțați pe ponei și alte animale de plastic, fete tinere se bâțâiau pe ritmuri care le făceau rochițele să fluture indecent… În fine, ați înțeles, seamănă cu orice alt oraș european din puctul ăsta de vedere.

Hotel s

Pe râul Vardar, între două poduri frumos luminate, trona o corabie ca-n „Pirații din Craibe”. Soțul meu i-a escaladat puntea, dar până să-mi dau seama ce face se întorsese spunând: „E club”. După câteva zeci de metri, hop și sora geamănă a corabiei. De ce ai face 2 cluburi identice, m-am întrebat eu? E, păcăleală, aici era hotelul la care am făcut rezervare. Ce frumos. Am uitat de gălăgie, de Maica Tereza, chiar și de oboseală. Am coborât în „cabina” de hotel, am lăsat bagajele și ne-am întors în mijlocul mulțimii păcătoase, așezându-ne, totuși, la cea mai puțin stridentă terasă. Am mâncat o supă cu ochii închiși de oboseală și ne-am întors în camera cu hublou pentru câteva ore odihnitoare.

Dorința de a călca pe urmele Maicii Tereza m-a trezit destul de devreme. După un mic dejun savuros servit pe puntea corabiei, am trecut peste cele două poduri- Podul Artelor și Podul Civilizației, ridicate în 2012, respectiv 2013. Pe fiecare dintre ele stau cocoțate statui întruchipând mari personalități. Pe Podul Artelor sunt 29 de astfel de statui întruchipând poeți, pictori, actori, compozitori, scriitori… Doar bărbați, pare că nicio femeie n-a reusit să se remarce în Macedonia. Gândul ăsta mi-a rămas în gât, dar a fost înghiț când am ajuns în piațeta din fața Operei, unde răsuna, la volum ideal, Mozart în difuzoare. Subit mi-a înflorit un zâmbet și o starea de bine.

Rătăcind prin Centrul Vechi, unde nu este nicio stradă pietonală, însă mașinile se strecoară respectuoase printre pietoni, mă simțeam ca Magda Minu (“Ultima oră”) a lui Mihail Sebastian, privind fascinată statuile cu Alexandru Macedon, fântânile impunătoare, muzeele îmbrăcate-n marmură… Peste tot pe unde mă uitam vedeam pâlcuri de statui și fântâni, ca în niciun alt oraș. N-aș spune că e prea încărcat sau kitschos, ba chiar am apreciat și bus-uri londoneze fabricate în China- „Yutong Double Deker”, toate astea îi dau orașului o personalitate.

Skopje - 169

Eram atât de nerăbdătoare să ajung unde mi-am propus, că am trecut prin bazar cu pasul ștrengarului…spre liniștea soțului. Cu toate astea, am apucat să scanez covoarele întinse la soare, tarabele cu obiecte de anticariat, eșarfele care se unduiau la fiecare adiere, kilogramele de bijuterii din aur, cutiile de rahat turcesc cu aromă de trandafir, ăsta da oximoron, vasele din metal ușor, felurite suveniruri.

Skopje - 113

Ajunși pe o străduță care nu mi-a spus mare lucru, ascunsă printre blocuri și ramuri aplecate de copac, pe locul bisericii în care a fost botezată, s-a ridicat Casa Memorială a Maicii Tereza.

Pașii mei au frânat brusc și, inconștient, au repornit cu un alt ritm spre casa de bilete, apoi imediat sus, pe scările spiralate, oprindu-se câteva momente în fața plăcuțelor cu citate:

„Iubirea începe acasă şi nu contează cât de mult acţionăm, ci câtă iubire punem în acţiune.”

 „Dacă îi judecaţi pe oameni, nu mai aveţi timp să-i iubiţi.”

Cu gândul ăsta am rămas puțin pe scări, apoi am deschis tiptil ușa care m-a dus spre camera reprodusă fidel a celei care a fost Maica Tereza. Casa Memorială este un muzeu de dimensiuni reduse, compactat pe două etaje micuțe.

Skopje - 68

Pe primul palier se află o reproducere a camerei în care a locuit Sfânta Tereza, iar pe al doilea, o capelă cu pereți de sticlă în formă de ambarcațiune prin care razele soarelui pătrund cu curaj. Pe pereții exteriori  se află porumbei în zbor, lucrați migălos, simbol al păcii și omagiu adus Maicii Tereza căci: „Pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie și suferinţă, care constituie, de asemenea, o amenințare la adresa păcii”, a fost răsplătitâ în 1979 cu Premiul Nobel.

Născută pe 26 august 1910, dar susținând că adevărata zi de naștere este cea în care a fost botezată, adică următoarea zi, 27, Sfânta Tereza spunea: „După sânge, sunt albaneză. După cetățenie, indiană. După credință, sunt călugăriță catolică. După chemare, aparţin lumii. Iar în ceea ce privește inima mea, aparţin în întregime Inimii lui Hristos”.

La doar 8 ani a rămas fără tată. Mama ei, de la care a moștenit empatia pentru oamenii suferinzi, i-a oferit o educație riguroasă în spiritul religiei ramano-catolice. La vârsta majoratului, s-a desprins de sora și mama ei, cu care nu s-a mai întâlnit niciodată, alegând să-și urmeze vocația. A ajuns în India, unde a învățat hindi și bengali, a lucrat mai întâi ca învățătoare, după care a fondat ordinul „Misionarele Carității”. Au urmat aproximativ 45 de ani în care a făcut acte de caritate, îngrijind oameni nevoiași, bolnavi și orfani, înființând școli, orfelinate, maternități, cămine pentru mamele necăsătorite, precum și azile.

Maica Tereza.jpg

Ordinul „Misionarele Carității”  s-a ramificat spectaculos de repede, acționând prin miile de membrii în peste 87 țări. Mă întrebam cum de mi-a scăpat faptul că Maica Tereza a ajuns și în România, de două ori chiar? Prima dată a fost în Bacău, în 1990, la inaugurarea Casei Misionarelor Carităţii, când aveam doar 7 ani- așa îmi explic lipsa acestei informații, iar a doua oară a venit în 1992. Explicabil și de data asta.

În prezent, în România, se află 5 comunități: cea de la Bacău, două în capitală, una în Chitila şi una la Sfântu Gheorghe.

După moartea sa ( 5 septembrie 1997), Biserica Catolică a beatificat-o pentru miracolele făcute. Cu toate astea, există încă voci care le contestă și care o critică, susținând că ridica în slăvi durerea, că nu oferea îngrijirea medicală corespunzătoare și că pacienții erau ținuți în condiții mizere. Se zvonea că nu le administra analgezice bolnavilor pe motiv că suferința înnobilează sufletul, dându-l exemplu pe Iisus Hristos.

Am plecat de acolo în liniște, iar pentru minute lungi nu am simțit nevoia să vorbesc.

„Viața este un prilej- încercă-l
Viața este o frumusețe- admir-o
Viața este un vis- fă-l realitate
Viața este o provocare- dă piept cu ea
Viața este o datorie- îndeplinește-o
Viața este un joc- joacă-te
Viața este prețioasă- îngrijește-te de ea
Viața este o bogăție- păstreaz-o
Viața este iubire- bucură-te de ea
Viața este o taină- deslusește-o
Viața este o promisiune- ține-te de ea
Viața este tristețe- depășește-o
Viața este un imn- cântă-l
Viața este o luptă- accept-o
Viața este o tragedie- înfrunt-o
Viața este o aventură- risc-o
Viața este fericire- merit-o
Viața este viață- apăr-o”.

După aproximativ 11 237 pași (cam 10 km) făcuți pe străduțe, poduri, piațete și bazar, am urcat în mașină. Nu voiam să mai cobor, oboseala mă țintuia în scaun, însă n-am rezistat peisajului și, după doar 22 km, am parcat pentru a face încă o plimbare.

Matka Canyon - 27

Canionul Matka, principala atracție turistică a Macedoniei, s-a format datorită râului Treska care și-a făcut loc de trecere. Este o zonă care abundă de mănăstiri și cadre naturale copleșitoare.  Plimbarea cu canoe a fost remediul perfect. Ridicam apa verde ca smaraldul cu vâsla în tandem cu soțul, iar la un moment dat, indignați de apariția la suprafața apei a unor pet-uri, ne-am făcut un scop din a le aduna. După ce am curățat lacul de cele 8 sticle, aruncându-le într-un coș aflat sub pancarta „Do not trash our future!”, ne-am așezat pe terasa plutitoare și am mâncat un păstrav proaspăt scos din apele reci ale lacului.

cof

Energizați de frumusețea locului, am mers și mai departe, pe malul lacului Ohrid, la Mănăstirea Sveti Naum. Când am ajuns, n-am înțeles nimic. După o arcadă impunătoare, se deschidea un parc care avea pe partea stângă un rând de căsuțe strânse între ele care vindeau suveniruri, vase de lut și articole de plajă, iar pe partea dreaptă, lacul Ohrid cu o fâșie de plajă care se termina cu o bordură cimentată, anticamera pentru terasele aliniate frumos. Întregul complex semăna cu un ștrand, asta și era, de fapt, cu toate că la câțiva pași distanță urca o potecă spre curtea micuței mănăstiri. Accesul în incinta sfântă era interzis nu dacă purtai maiou, pantaloni sau fustă scurtă, după cum știm cu toții, ci costum de baie. Mi-a plăcut, au dat dovadă de flexibilitate.

Ohrid - 56

După ce am rătăcit prin împrejurimile bisericii, am făcut drumul înapoi spre zona de plajă și am închiriat o barcă împreună cu un alt cuplu. După doar câteva manevre dibace ale barcagiului, am lăsat în urmă rațele, gâștele și forfota mulțimii. O liniște paradisiacă întreruptă doar de câțiva pești care săreau la suprafață, dându-se spectacol.

Dacă merită Macedonia o vizită, vă las să vă convingeți singuri. Cu toate astea, vă fac o recomandare: cazarea din Skopje, în corabia de pe râu, la doar 55 euro/ noapte cu tot cu mic dejun. Pentru 2 persoane.

https://www.booking.com/hotel/mk/senigallia.html?aid=1325344

Și gândul de încheiere: „Ce poți face pentru a aduce pace în această lume? Du-te acasă și iubește-ți familia.” (Maica Tereza)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s