Bulgaria, terapie prin condus

Abia așteptam vacanța. Sau concediul, termen cu care nu mă pot obișnui, sună bătrânicios și înspăimântător, creierul meu face mereu asocierea: concediu- concediere. Dar să revenim la vacanță!

Am avut de ales între a pleca cu mașina prin țările vecine, aka roadtrip, și a sta în hamac pe o plajă din Mozambic. Ce am ales? Firește, Europa! Nu de alta, dar în Mozambic am mai fost, nu-mi place să repet destinațiile, ba mai mult: ce fac eu când am nevoie de odihnă? Ceva care să mă obosească și mai mult: conduc, kilometri peste kilometri. În felul ăsta reușesc să mă smulg din vârtejul gândurile apăsătoare, mă las furată de peisaje, oameni, obiceiuri…

Am strâns în grabă câteva lucruri (cortul nu l-am mai găsit în nebunia lăsată de mutările dese, o pernă- totuși vom face niște mii de km și am nevoie de confort) și aparatul foto- sunt câteva locuri pe care demult vreau să mi le lipesc de retină, gata : all guests on board!

Roadtrip-ul nostru, n-am plecat de nebună, ci împreună cu soțul meu, facem terapie de cuplu prin condus alternativ, a avut ca primă oprire Turnu Măgurele. A fost și prima dată din 3 încercări când Cristi a prins bacul spre Nikopole, Bulgaria. Să se fi datorat faptului că am condus eu? Pe buzele apropiaților clocește încă întrebarea : de ce mergeți în roadtrip dacă niciunuia dintre voi nu-i place cum conduce celălalt, iar asta duce mereu la dispute? E, uite, tocmai de-aia: avem nevoie de motive de ceartă. 🙂

După vamă, a trecut la cârmă Cristi, iar primul obiectiv care ne-a dat jos din mașină a fost podul acoperit din Lovech. Asta a și fost pentru noi, un pod spre mai departe. Un popas pentru un prânz tradițional (chiftele de spanac, cârnați picanți, salată de ardei copți cu vinete și usturoi, bere Kamenitza- curios, poartă numele unui izvor termal) și achizitia unor acareturi din bazarul cuibarit în podul acoperit. Dacă sunteți pasionați de istorie, în micuța piațetă de la capătul podului și-a găsit loc Muzeul “Vasil Levski”, “Apostolul Libertății”, cel care a pus la cale revoluția pentru eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană. Dacă vă atrage istoria, puteti intra în Complexul Etnografic și în Fortăreață. Dacă nu, n-aveți de ce să staționezi prea mult în Lovech.

Am continuat traseul pe drumul național Troyan care și-a făcut loc între două linii de pădure neprăduită, iar când s-a ridicat în fața noastră Arcul Libertății, am țâșnit pe jumătate din mașină, prin trapă, pentru a imortaliza monumentul.

După 160 km și vreo 3 ore, ne-a sărit în față Plovdiv, al doilea ca mărime după Sofia, care și-a pus singur eticheta : unul dintre cele mai vechi orașe europene, contemporan cu Troya. În 2019 va atrage mulți turiști, urmând să fie Capitala Culturală a Europei.

Urmele civilizațiilor trace, romane, otomane și bulgare se amestecă amețitor: Amfiteatrul roman Philippopolis, Muzeul Etnografiei Regionale, Biserica “Sfinții Constantin și Elena” cu muzeul icoanelor, Biserica “Fecioara Maria”, Moscheea Giumaia, Muzeul Renașterii Naționale, Muzeul Eliberării Naționale, cea mai mare structură romană din Balcani- Arena, pe care se puteau așeza până la 30 000 oameni; aici puteți vedea un film 3D care recrează aspectul orașului din secolul al II-lea. Am urcat și coborât pe străduțe înclinate la diferite grade în orasul vechi, oprind des pentru a lua cu noi imaginea minunată a caselor vechi, dar bine întreținute. Unele dintre ele pot fi vizitate pe timp de zi, au ușa larg deschisă și nu te costă nimic să intrii pentru a le vedea interiorul.

După ce am mâncat pe nesăturate o înghețată, sunt nenumărate gelaterii, am urcat deasupra orașului pentru un apus înnebunitor văzut de pe pietrele înalte ce priveau și ele încântate orașul. Am fost atât de dușmănos ciupiți de țânțari că mi-a luat un timp să-mi dau seama dacă nu cumva sunt în Mozambique. Gata, am înțeles, e timpul să pornim motoarele și să mergem mai departe. Destinația finală pentru prima zi, după 463 km parcurși într-o liniște surprinzătoare: Batak.

Abia când s-a crăpat de ziuă mi-am dat seama unde mă aflu, balconul camerei îngrijite se scălda în fata lacului de acumulare cu același nume. Superbă cazare, oameni faini, micul dejun servit la o măsuță cu vedere spre lac, ce mai, o poveste și doar 33 euro extrași de pe card pentru bed and breakfast. Îl recomand:

https://www.booking.com/hotel/bg/seasons-batak.html?aid=1325344

Am rătăcit pe malul Lacului Batak– splendoarea pe care se lăfăie o insuliță împădurită, raiul pescarilor și bucuria călătorilor cazați în camping-ul ridicat parcă ad-hoc într-o zonă liniștită, simțind pentru câteva momente un mic regret că n-am ales să lenevesc undeva în loc să fac hop on, hop off din mașină.

Cocoțată în Munții Batak din lanțul muntos Rodopi, la doar 5 km de orașul Peshtera și 25 minute de urcat pe cărări nu tocmai ușoare, se ascunde în spatele unei uși metalice peștera Snejanka, una dintre principalele atracții turistice din Bulgaria.

A fost descoperită întâmplător în1961 de către niște turiști cu o condiție fizică mai bună decât a noastră, asta-i sigur, nu de alta, dar au urcat până aici în plină iarnă, pe 3 ianuarie. Jos pălăria: Boris Eftimov, Georgi Zlatarev și Gencho Kotzev. Potrivit numele pe care l-ați dat peșterii, „Albă ca Zăpada”, și noi am fost fermecați de frumusețea și albul ei de marmură. Are doar 145 metri lungime, iar artefactele găsite înăuntru i-au scris pe certificatul de naștere anul 600 î.H.; se pare că a fost folosită de traci ca adăpost împotriva dușmanilor.

Printre draperii, stalactite care te picură pe nas, stalagmite, turnuri și alte forme ce par a fi capetele unor dozatoare care așează în cornete înghețată, poți vedea, dacă ai imaginație, o siluetă feminină care seamănă cu Albă ca Zăpada. Noroc că am luat cu noi geci adecvate, nu de alta, dar temperatura e de 8-9 grade indiferent de sezon. Turul cu ghid durează aproape 40 de minute, costă 5 leva/ persoană, adică aproximativ 11 lei și poate fi făcut din oră-n oră între 10:15- 17:15. Sincer? A meritat fiecare pas și fiecare broboană asudată de pe frunte.

Cu pași ștrengărești ne-am întors la mașină, am trecut rapid prin statiunea Velingrad, capitala bulgărească a spa-urilor cu ape termale ce ating 90 grade, după care am mai coborât la Bansko, destinația fetiș a schiorilor. Nu pot să zic că m-a impresionat cu ceva, cu toate astea, i-aș mai da o șansă pe timp de iarnă.

Se făcuse deja târziu și credeam că n-o să mai prindem deschise porțile Mănăstirii din Rila, așezată la poalele munților cu același nume, dar am avut noroc. Voiam neapărat să văd cea mai mare mănăstire ortodoxă din Bulgaria, considerată Ierusalimul bulgăresc datorită miracolelor făcute de moaștele Sfântului Ivan, fondatorului ei. Timp de 12 ani, pustnicul Ivan a trăit într-o peșteră, dormind 7 ani, 4 anotimpuri din 4, sub cerul liber. A devenit astfel și fondatorul vieții monahale bulgărești.

Mănăstirea „Sfantul Ivan (Ioan) din Rila” fost ridicată acum 11 secole și este unul dintre cele mai importante monumente culturale, istorice și de arhitectură din Europa de Sud, fiind, bineînțeles, parte din patrimoniul UNESCO. Complexul mănăstirii se vede de sus ca o cetate, iar în secolele de dominație străină și-a însușit rolul de conservare a limbii și culturii bulgare. Regulile și liturghia mănăstirii sunt un exemplu urmat cu strictețe de către toate mănăstirile bulgărești. Chiar dacă apare pe bancnota de 1 leva, care a fost scoasă din uz, și se găsesc pe internet multe fotografii, n-am plecat până nu i-am făcut și eu o serie de poze.

Fericită că în două zile de roadtrip (787 km) nu ne-am ales cu nicio amendă sau dispută, ne-am prezentat la vama Stanke Lisichkovo, cu speranța că se vor vedea beneficiile terapiei prin condus și în Macedonia.

Pe curând și la cât mai mulți km!