„Frumos și pe-ndelete. În ritm de bun-gust. Așa începe…” Acesta este motto-ul locului care m-a făcut să visez la relaxarea de după cei aproape 3200 km făcuți în ultima săptămână, în roadtrip-ul balcanic.

Am găsit ușor drumul spre conacul din Deva, în ciuda nopții care ne făcea să alergăm bezmetici pe șoșelele găunoase ale patriei. Ajunși la locul faptei, ne-am chinuit să găsim un loc de parcare, semn rău, n-avea cum să fie liniște dacă curtea arăta ca un parc auto. Dar n-a fost așa, invitații se pregăteau de plecare, iar mama copilului care tocmai fusese creștinat, împărțea amandine la poartă. Aș fi vrut și eu una, chiar m-am uitat lung la cutie, ea, cutia, mi-a zâmbit, însă mama nu a schițat niciun gest, poate i s-a părut deplasat să-mi ofere una.

Am prins schimbul dintre recepționere: tinere, zâmbărețe și amabile. Mă furnica pielea de curiozitate să aflu în ce cameră vom înnopta, sunt 19 la număr, dintre care un apartament, iar fiecare are un specific: „camera Maci, camera Rădăcini, Copaci, Vânătoare, Frunze, Cai, Englezesc, Tradițional, Echitație, Flori de câmp, apartamenul Transilvănean, camera Păpădie, camera Iaz, Zburătoare, Pădure, Cuib de păsărele, Hulubărie, Floarea soarelui, Levănțică.”

Am primit cheia care ne-a deschis ușa spre un câmp cu flori. O cameră luminoasă, curată, aranjată cu drag și picături de suflet, așa cum doamna Virgia Szabo, partea feminină a familiei care deține conacul, o și descrie: „Doar că nu am mirosul de ploaie de vară în Flori de Câmp. În rest, până şi faianţa din baie are, ca într-un tetris colorat, petalele ce ne orânduiesc verile la conac! ”

Am deschis larg ferestrele, sperând ca ploaia anunțată la buletinul meteo să suplinească această mică lipsă și am dormit ca un prunc. După câteva ore în care bateriile mi se anunțau aproape reîncărcate, un șir de înjurături ca la ușa cortului mi-a dezlipit brusc pleopele încă adormite. Afară era demult lumină, m-am apropiat de geam, nu vedeam cui aparține gura spurcată care strica liniștea locului, căci un cort cu prelată albă ce ascunde nuntașii în week-end-uri se înălța până la fereastră, interzicându-mi să văd mai departe.

Indignarea și agitația personajului negativ din poveste mi-au șters cu buretele starea de bine și relaxare. Am coborât la micul dejun la 10:15, era anunțat până spre ora 11, admirând fiecare colțișor și decorațiune care și-a găsit locul ideal în conac. Toată lumea saluta pe toată lumea, coridorul primitor s-a dilatat într-atât încât a făcut loc unei săli de mese, iar ușa cu vedere la piscină și zona de echitație m-a atras ca printr-un farmec pe terasă.

Nu știu alții cum sunt, însă pe mine mă încearcă o senzație de nedreptate și dezgust când nu mă număr printre primii la masă și sunt nevoită să îmi așez în farfurie resturile de pe platouri. De ce să ridic 3 capace de pe vasele de lut pentru a descoperi marele nimic? De ce dacă este anunțat micul dejun până la ora 10:30- 11, în funcție de sursă, căci erau comunicate diferit, la 10:15 să nu mai fie aproape nimic? De ce să mă ridic de la masă după 10 minute ca să îmi iau singură comanda de la bar pentru că nu s-a sinchisit nimeni să o aducă? De ce ospătarii stau la masa de lângă, când, repet, comanda mea încă nu a ajuns, împroșcând în gura mare insulte despre alți colegi, nemulțumiri și amenințări? Cu această nepotrivită ocazie l-am depistat pe cel care m-a trezit, strigându-și în gura mare organul sexual masculin. Rușine! Sunt convinsă că familia Szabo nu și-a imaginat nicio secundă că lumea pe care a creat-o minuțios, ca pe o oază de liniște, poate fi alterată atât de ușor de o gură needucată.

Aș mai fi dat o șansă locului să mă liniștească, însă domnul aflat la recepție ne-a răspuns sec că nu putem amâna cu o oră șederea pentru o baie în piscină. Aș fi acceptat mai ușor refuzul dacă nu vorbea cu spatele și dacă ar fi arătat măcar o umbră de interes sau încercare de a găsi o soluție.

Concluzionând, nu am fost unii dintre „boierii contemporani” pentru care Conacul Archia e gazdă bună, iar dorința de a mă reîntoarce chiar nu mă bântuie. Păcat. Păcat că astfel de locuri, în care s-a investit mult- financiar și sufletește, scad valoarea șederii din cauza serviciilor și a angajaților cu prea puțin respect. Pentru ei înșiși, pentru clienți și, îndeosebi, pentru anii de muncă ai proprietarilor, care au reușit mult mai mult decât ei.

Dați voi o șansă Conacului Archia, poate că am ajuns eu la momentul nepotrivit!

Fotografiile postate aici le găsiți pe site-ul oficial al conacului.