Guanacaste- ultima oprire din Costa Rica, după San Jose și La Fortuna.

După ce că mă chinuiam să mă adaptez la diferența de fus orar, de 8 ore, m-am mai și trezit de trei ori până la 5 dimineața din cauza zgomotului produs de abundența ploii. E, abia aici am înțeles ce înseamnă cu adevărat ploaia: parcă stăteam sub o cascadă, nu sub acoperișul unei case, nu reușeam nici măcar să-l aud pe Cristi sforăind. Pe la 5 și un pic însă, norii și-au stors ultima picătură și m-au lăsat să adorm. Nu prea mult, căci sorele-și pregătea apariția, iar vegetația bogată a atras după sine și o faună pe măsură: iguanele tropăiau vesele pe țigla căsuței, felurite păsări exotice se întreceau în a-mi gâdila auzul, fluturi bezmetici băteau din aripi în dreptul ferestrei cu vedere la bananierii cocoșați de atâtea fructe… Ce mai, eram ca Cenușăreasa pe Coasta de Aur a Costa Ricăi!

Când m-a întrebat soțul meu dacă vreau să mergem în Guanacaste, habar n-aveam că e una dintre cele mai frumoase regiuni din Costa Rica. Oceanul Pacific, de un turquoise răvășitor, adună în valurile lui, ca-ntr-un făraș, bancuri întregi de pești, albastrul senin al cerului se umple noaptea de stele, plajele paradisiace te îmbie cu naturalețea lor, apusurile sunt demne de a fi cadrele unor romantice cereri în căsătorie, pădurile-s dese, pământul roșu, pelicanii maro și palmierii drepți ca brazii, iar toate la un loc fac doar portretul robot al acestui colț de rai în care mi-am început anul.

În sezonul uscat, adică din decembrie și până în aprilie, soarele stă atârnat pe cer 11-12 ore pe zi și împrăștie o temperatură ideală, de aproximativ 33 grade. Bine, nu între orele 12-16, când e atât de încins încât ne alungă la umbră, înghesuindu-ne alături de alți nesătui de căldură pe prosoapele aproape suprapuse sub palmierii uriași. După câteva zeci de minute, ne-am declarat învinși și ne-am adăpostit pe terasa unui restaurant modest care ne-a încărcat lasciv masa cu: burgher cu ananas și mango, supă aztecă cu tortillas și cubulețe de brânză, creveți trași în fulgi de cocos picurați cu sos de ananas și ghimbir, lobster cu 5 condimente, o sticlă de bere amară „Angry Goats”, apă de cocos și fresh de ananas. După ce ne-am dat peste cap papilele gustative, a venit și nota: O, Doamne, mi-a rămas în gât! Cristi, sărută-mă ca să-mi revin!

Și acum, cu burțile pline și buzunarele goale, în linie dreaptă din nou la plajă. Mereu mi-a fost greu să fac un top al locurilor care mi s-au lipit de suflet, dar am acceptat provocarea soțului meu și am pus în ordine crescătoare plajele cu care am rămas în gând la plecare. Și am avut de unde alege: plaje pustii, plaje comerciale și înghesuite cu o multitudine de baruri, restaurante, sporturi acvatice, magazine de suveniruri, cum sunt Playa del Coco și Playa Tamarindo, plaje pentru familiști, nudiști, puștani, câteva plaje păstrate ca un secret- interesul proprietarilor de resorturi fiind să le mențină libere pentru proprii clienți. Și așa mi-am explicat motivul pentru care e greu de ajuns la ele fără un ATV sau 4×4. Pe Playa Matapalo, de exemplu, la care nu am ajuns prea ușor, m-au întâmpinat semețe câteva maimuțe și 2 linii de baldachini în care s-au strecurat, la umbră, mese de masaj.

E bine de știut că în zilele de week-end țărmul e plin de la răsărit până mult după apus. Localnicii vin însoțiți de numeroasele lor familii exact așa cum obișnuim noi să mergem la picnic: își instalează corturile pe post de umbrar, înfig în nisip mese, scaune, grătare, trântesc hălci de carne pe foc, stau la palavere, iau cu ei și câinii, de talie mică sau mare, bat mingea, se scaldă-n ocean, iar după ce privesc apusul, fac mici focuri de tabără, dansează în jurul lor de ți-e mai mare dragul să te amesteci printre ei și ușor-ușor împachetează totul și pleacă fără urmă.

Și, ca să nu mai lungesc vorba, o să dau drumul clasamentului, dar nu înainte de a sublinia faptul că e o percepție subiectivă. Sunt extrem de multe plaje, iar eu am făcut un top pornind de la cele aproximativ 15-18 plaje pe care am ajuns noi. Recomand să aveți la voi cele necesare expunerii la soare (loțiune de plajă, pălărie, ochelari de soare, apă) și, pentru un plus de adrenalină- Crocs -sandale unisex din cauciuc, utile pentru cățărările pe stâncile care separă unele plajele. Noi nu le-am putut ocoli, ca oamenii normali, așa c-am mers de-a bușilea pe rocile alunecoase pentru un plus de adrenalină.

Dacă mergeți cu mașina, în majoritatea parcărilor sunteți sfățuiți să plătiți o „taxă de securitate a mașinii”, cam 2000 colones, echivalentul a 2 dolari. Și ar fi bine să o faceți, nu se știe niciodată.

10. Dacă sunteți surferi, mergeți direct pe Playa Negra sau Playa Langosta. Pentru voi nu cred că are de ce să fie un inconvenient că nu e umbră, doar vreți să stai pe apă cât e ziua de lungă, nu? Sau, dacă mergeți împreună cu familia, încearcați Playa Avellana, e împărțită în 2: o bucățică pentru localnicii veniți cu copiii, ochiurile de apă formate între pietre nasc mici piscine ideale pentru cei mici, pe când a doua e încălecată de valuri mari, la mare căutare în rândul amatorilor de sport acvatic.

9.Brasilito: un sat pescăresc cu plajă lungă cât 2 km, aflată la vreo 10-15 minute de mers pe jos de Playa Conchal și Playa Flamingo, e locul preferat de ticos, localnicii veniți să-și petreacă sfârșitul de săptămână departe de agitația orașului. Aici găsiți câteva magazine, ba chiar și-un supermarket. De altfel, au cele mai bune prețuri la cazare și restaurante. Chiar dacă nu arătă ca-n reviste, preparatele sunt proaspete și delicioase.

 

8.Playa Penca: ascunsă pe un drum îngust după Playa del Coco, este o raritate: singura plajă cu nisip alb, toate celelalte au țărmul acoperit cu nisip negru, să nu uităm că e o insulă vulcanică.

7.Playa Grande e alegerea celor care vor să evite aglomerația. Pe noi ne-au speriat valurile gigantice, pe care surferii știau să le aprecieze, așa că ne-am întors la căderea serii, când oceanul se liniștise, și ne-am uitat cu gurile căscate la o pereche de acrobați care lăsau pe cer umbrele unor salturi nemaivăzute.

Pe Playa Grande, care aparține de Parcul Național “La Baulas”, trebuie să calci cu grijă ca să nu spargi ouăle îngropate ale țestoaselor. „Leatherback sea turtles” este cea mai mare specie de țestoase existente în prezent și a 4-a cea mai grea reptilă. Se diferențiază de alte țestoase marine prin lipsa cochiliei osoase, carapea ei fiind alcătuită din carne grasă și piele. După apus, accesul pe plajă este permis doar în compania unui ghid al parcului, care e șef de coloană în slalomul făcut printre gropile în care broștele își depun ouăle. Pentru a le proteja, cei care dețin hoteluri și case dincolo de linia plajei sunt obligați să reducă lumina ca să nu le deranjeze. Așa, da, tot respectul! Să nu uităm că noi le-am invadat animalelor habitatul.

6. Playa Conchal: după cum o trădează și numele, era o plajă acoperită de scoici. Legenda spune că fiecare turist pleca acasă cu cel puțin o scoică ca suvenir, motiv pentru care acum nu mai e nici urmă. Mi-a fost învățătură de minte, chiar dacă există și teorii care neagă legenda, susținând că scoicile au fost măcinate de valuri și tot ce mai rămăsese era un nisip zgrunțuros. Acum nici nisipul ăsta nu mai e, se pare că a fost adunat și folosit în construcții, lăsând loc unui nisip fin pe care îți poți pune liniștit cortul. Apropo, aveți undă verde la campare aici, dacă vă tentează.

Considerată cea mai frumoasă și exotică plajă de pe Coasta de Aur a Costa Ricăi, plaja Conchal e locul ideal pentru deep sea fishing și snorkeling: ți se înghesuie înaintea ochilor bancuri de pești tropicali, apa este turquoise, așa cum numai în Carraibe mai puteți vedea și, cu toate astea, eu o las pe locul 6.

5. Hermosa– pe plaja cu nisip gri și umbră dată de smochini, nu există viață de noapte. Cu toate astea, pe timp de zi, plaja e împânzită de restaurante.

4.Tamarindo– una dintre cele mai populare destinații, perfectă atât pentru familii, cât și pentru cupluri sau surferi. Altfel spus, comercială.

Chiar dacă și aici apusul e înnebunitor, nu mă pot relaxa cu totul: panoul care ne atenționează că nu e bine să hrănim crocodilii din râul aflat la maxim 10 m distanță, mă crispează. Las orașul faleză în grija petrecăreților care dansează fără grijă pe plajă, la lumina lunii, și pornesc spre hotel cu brațele încolăcite în jurul soțului.

3. Playa Flamingo: la ora 8 dimineața, plaja pustie cu nisip fin ca pudra și palmieri drepți ca soldații la apel, își ține încă oaspeții în camerele cu vedere la ocean. Ușor-ușor se animă, apoi se aglomerează, iar pasionații de pescuit la mare adâncime plutesc în larg ca să prindă ton, pește spadă și snapper. Prada asta se găsește tot anul, motiv pentru care, în fiecare lună a lui cuptor, plaja găzduiește un turneu internațional de pescuit care atrage mulți amatori.

Cum a început forfota, cum mi-am făcut drum spre altă plajă…ca țestoasa. Nu sunt mare amatoare de gălăgie, mai ales în cadre naturale.

2. Playa Real-: o plajă neamenajată, singura pe care se poate auzi muzică. Muzică de calitate, care, amestecată cu arome de apă sărată, aer prea cald, rom și iarbă, creează o atmosferă unică, de relaxare și libertate. Apusurile sunt absolut năucitoare aici, iar dacă îmbrățișați plaja pe după coastă sau îi încălecați zona stâncoasă, descoperiți cea mai frumoasă dintre plaje: locul meu 1, de altfel. Dar până atunci, mai am ceva de spus legat de aceasta:

E deja 3 ianuarie. E dimineață. Nu mai recunosc Playa Real. Mă tot contrazic cu Cristi că n-am mai fost aici. Până la urmă, constat că are dreptate, însă e atât de schimbat totul. Sutele de oameni au dispărut odată cu Anul Nou, plaja îngustă e acum incredibil de lată, pare că și ea a fost deranjată de aglomerație și că s-a îngustat intenționat, ca să nu mai fie și alții tentați să o sfărâme în picioare. Oceanul Pacific nu e deloc linistit, mă dărâmă cu valurile lui neașteptate care se lovesc apoi de stânci, creând un adevărat spectacol. Prababil are o criză de nervi și vrea să se descarce. O, cum îl înțeleg, câtă nevoie de singurătate mă încearcă și pe mine uneori!

1. Bahia del Pirates: dacă sunțeți ca mine și vreți ca oceanul să se spargă-n valuri numai pentru voi, să vă bucurați de liniște și soare, mergeți pe Bahia del Pirates: o prelungire a plajei Real, ca o coadă de cometă ascunsă după un perete stâncos, unde nu e nici urmă de restaurant sau bar, iar peticul de umbră așteaptă răbdător, știind că la un moment dat o să-i cereți ajutorul. Plaja mică ca o lagună nou născută este, de departe, plaja mea preferată: micuță, intimă, prinsă între 2 plaje mari, cu stânci alunecoase de care se sparg valuri nervoase. E locul ideal pentru un cuplu. Un singur cuplu. Sau pentru ședinte foto demne de coperta unei reviste datorită, inclusiv, apei în culori extreme.

Am ajuns și la final. Și o să închei clasamentul fălindu-mă cu faptul că am văzut apusul de pe linia oceanului în care stăteam scufundată până la brâu, bucurându-mă de aerul cald și de firul de apă rece adus de un val. N-am scăpat din ochi soarele până n-a fost înghițit total de ocean, lăsând în urmă doar linii de nori măzgăliți cu portocaliu, roz și câteva umbre timide de mov. O spendoare!

Dacă alegeți să nu luați la rând toate plajele și vă plictisiți repede de stat la soare, nu vă îngrijorați, există o sumedenie de activități atât pe uscat, cât și în/ pe apă. Eu am ales câteva dintre activitățile pe uscat pentru intervalul 12-16, în care mă țineam departe de razele nocive ale soarelui. Și recomand: turul peșterilor, turul cascadelor, o plimbare cu elicopterul sau pe cal- după buget și preferințe, bird waching. Parcul Național „Manuel Antonio” adună o mare varietate de păsări. Pe lângă asta, mai puteți încerca tururi cu ATV-ul, canopy, zipline, safari, mountain biking, hiking, Aventura Park, sound massage/ sound therapy- o formă de terapie născută aici, în Costa Rica: cu ajutorul unor boluri tibetane, a clopoțeilor și a gongurilor se transmit vibrații și energii benefice atât minții, cât și corpului.

Sau poate preferați activități pe apă: plimbări cu barca ori kayak-ul printre mangrove, jetski-ul, snorkeling, scuba diving sau deep sea fishing.

Există și numeroase activități pe timp de seară, printre care: beach cinema, plimbare cu barca la apus de soare în căutarea delfinilor, canoe, terase cu muzică live. Noi ne-am petrecut ultima seară într-un astfel de bar, în fața unei cupe adânci cu sangria în care se cuibăriseră căpșuni, bucăți de ananas și mere, eu m-am desfătat cu fructele. Cristi cu vinul, ne-am lins pe degete când s-a terminat porția de guacamole cu tortilla, salata de avocado cu creveți adăpostită în carcasa unei jumatăți de avocado, tacos-ul de pește și creveții cu cocos și sos tropical și am plecat în pași dansanți până la hotel, căci ritmul chitarei s-a ținut după noi până în fața ușii de la cameră.

Am doar cuvinte de laudă și recunoștință pentru singura țară din America Centrală pe care-am cutreierat-o. Și nu, nu mi s-a arătat deloc periculoasă, ci doar neașteptat de scumpă. Dar, de aspectul ăsta am uitat până la întoarcere și am rămas cu amintirea minunilor văzute. Și, uitați așa, Costa Rica a făcut un salt remarcabil până în vârful preferințelor mele în materie de destinații de călătorie sau vacanță. Are tot ce pot să-mi doresc: extrem de multă vegetație și faună (peste 5% din biodiversitatea mondială), ocean, plaje cu nisip fin, munți, vulcani, cascade, parcuri naționale, băi termale, meniuri bogate în fructe de mare, temperaturi ridicate, oameni relaxați, servicii ireproșabile, muzică bună și o limbă la fel de ușor de învățat precum confortul, spaniola.

Dacă argumentele acestea nu v-au convins, aruncați o privire și peste celelalte două povești pe care le-am scris plecând de la această aventură costaricană: Costa Rica preludiul unei aventuri și Costa Rica de cacao.

Hasta luego!