Costa Rica…de cacao

În țara aflată pe istmul Americii Centrale răsună la tot pasul sloganul: „Pura vida!” O încurajare de a-ți trăi viața liniștit, fără griji sau stress, în preajma prietenilor ori a familiei și înconjurat de natura copleșitor de frumoasă și bogată. Nu degeaba Costa Rica poartă pseudonimul „Elveția Americilor”. Este atât de mult verde încât simt cum mi se curață subit plămânii, peste 5% din biodiversitatea mondială aici și-a găsit locul. Vremea e schimbătoare, soarele care își trimite razele printre ramurile încărcate cu banane face verdele vegetal spectaculos de-a dreptul, norii de ploaie se joacă de-a v-ați ascunselea, pământul roșu-cărămiziu e ridicat în copite de vite și multitudinea de cai, copiii se bălăcesc în Lacul Arenal care aduce din larg valuri mărunte ce par păsări întinse pe apă, vulcanul omonim șade cu creasta-n ceață, cascada La Fortuna mă poartă pe cele 500 scări neobosită; de-a lungul aleii cu orhidee, miile de fire de apă se preling pe liane, fluturi multicolori se leagă-n aer, stâncile ascuțite proțăpite ca șopârlele la soare îi agață pe curajoșii care se aventurează în apa ce se răstoarnă cu greutate… O splendoare! Îmi resetez mintea și înlocuisesc toate imaginile care nu-mi fac bine cu acestea. Mă fură peisajul, iar într-o liniște virgină, strig exaltată: „Mariposas! Hai să fugim după fluturi!”

Iiii, dar ce-s păsările astea cu trupul mic și ciocul mare, colibri? Nu-mi vine să cred, e prima oară când văd una! Ce-i drept, numai în Americi trăiesc. Sunt cele mai mici păsări existente pe Pământ, cântăresc între 2-20 g, pot să bată din aripi de până la 80 ori/ secundă, ceea ce duce la o deplasare a lor cu peste 50 km/ h, s-au inventariat aproximativ 340 specii și..foarte interesant, sunt antisociale. Noroc cu costa-rica-6recipientele astea din care sorb apă cu zahăr, o sursă artificială de a-și procura hrana, altfel s-ar agita să extragă nectar și polen din flori, sevă din copaci sau să vâneze insecte și nu aș apuca să le văd nici măcar pentru o secundă. Pasărea Speedy Gonzalez, gata, am botezat-o! Am amețit atât de tare uitându-mă după ele, încât le-am aruncat doar o privire fluturilor și am plecat înfometată mai departe.

Printre toate restaurantele ieșite la paradă, s-a găsit și unul tradițional românesc să-și agite steagul mândru în stradă. Ne-am oprit și noi, dar la unul cu specific local. Nu aveam poftă de sarmale, ci de o bere “Imperial”. Cristi, eu nu beau alcool, nu-l înțeleg, nu-mi place. Așa, și ce dacă conduce? Pura vida!

În scurt timp, pe masa noastră au aterizat, pe lângă sticla neatrăgătoare cu bere și: o salată de palmier, pește Corvina cu sos de avocado și chipsuri din banane verzi, vită cu jalapenos și piure ușor vanilat, plus o sticlă provocatoare cu apă rece. Am lăsat ceva colones și am pornit iar. Da, bineînțeles, am trecut eu la volan ca să nu ne stricăm călătoria.

N-a trecut mult și am văzut semnalizat “Rainforest Chocolate Tour”. Am făcut ochii de căprioară, iar el, evident, nu mi-a rezistat. Știe că ciocolata este cel mai mare viciu al meu. 25.000 colones (50 dolari)/ 2 persoane. „Da, baby, merită, chiar vreau să văd cum arată fructele de cacao și procesul prin care se obține ciocolata. Poate mă determină să mă lepăd de ea.” Tururile sunt de la la 8, 10, 13 și 15. Așa cum m-am obișnuit, am ajuns prea târziu, dar nu-i nimic, mâine la ora 7:50 voi fi în fața ghișeului. „Bine, fie, venim la 10.” A trebuit să las și eu puțin de la mine. Am plecat, dar nu înainte de a face o rezervare, voiam să mă asigur că nu mi-o ia altcineva înainte și că o să rămân poftind la ciocolată.

Nu știu dacă am înaintat 5 km, că am dat și peste “Rainforest Coffee Tour”. S-a uitat lung la mine și, da, n-am îndrăznit să mai zic nimic, ochii mei de căprioară au amuțit brusc.  În cele din urmă, am ajuns la hotel. Trăgând după mine cârdul de bagaje, am dat cu capul de ditamai ciorchinele cu banane care se balansa-n lehamite la intrarea în camera noastră. Greu s-a mai făcut dimineață. Însă când a sunat alarma, am sărit din pat de parcă aș fi dormit pe un mare arc. Așteptam turul ăsta cum așteaptă un actor apelul telefonic care-i aduce marele rol. Am ajuns primii acolo, vă dați seama. Am avut timp să colind magazinul cu ciocolate și suveniruri, să fac fotografii cu mănunchiurile de banane roșii și chiar să mă pun la punct cu fructele din cămara tropicală a Costa Ricăi: Star Apple, Guava Ice Cream Bean, Star Fruit, Breadfruit, Finger Banana, Dragon Fruit, Chupa-Chupa, Rambutan. Nici n-am auzit vreodată de cele mai multe dintre ele.

Lumea a început să mișune, nu mai eram doar eu și pădurea. Un tip micuț și rotofei, cu început de chelie și un zâmbet ștrengăresc, a agitat aerul cald cu un gest larg și ne-a adunat imediat în jurul lui. “Hola, yo soy Taylor, esto significa guapo.” O mică autoironie a fost de ajuns ca să ne câștige simpatia. După deja tradiționalul tur de prezentare- „Cum vă cheamă și de unde sunteți? O, Romania, Transilvania, Dracula”, ne lansează provocarea: în funcție de câte răspunsuri corecte dăm, atâta ciocolată primim! „Baby, fii și tu atent, te rog, știi că eu sunt aeriană!”

cacao-beans

Marele tur a însemnat maxim 30 pași. Stai, stai, Sabinaaaa, nu pica, o să fie fain, nu te mai precipita! Ne oprește în fața unor arbori, pe care din neastâmpărul dat de dorința de a-l vedea pe cel pentru care venisem, îmi păreau toți la fel: nu prea înalți și cu frunze verzi. Uau! Conștiința m-a tras atunci de urechi și m-a făcut atentă. Am văzut arbori de cafea- „Na, bărbate, chiar dacă n-ai vrut să mergem, tot i-am văzut!”, arbori de piper, scorțișoară, păstăi de vanilie… Voi știați că vanilia este al doilea cel mai scump condiment din lume, după șofran? Spaniolii au adus-o din Mexic în Europa, procesul de creștere durează 18 luni și doar 10% din producția de vanilie este veritabilă. Nici nu vreau să mă gândesc ce punem, de fapt, în prăjiturile făcute-n casă.

Dar să revenim la cacaua noastră. Acest “dar al zeilor”, originar din Brazilia, avea o mare importanță în cultura antică, nu era doar o bautură ceremonială, ci boabele erau folosite ca monedă de schimb. Primele mărturii ale procesului de obținere datează din 750 Î.H., în cultura aztecă.  Cu toate astea, producția globală actuală de cacao arată cam așa: 68% Africa, 17% Asia, 15% America. Faptul că Africa produce mult mai multă cacao decât America, de unde e originară, are o explicație: pe Continentul Mamă, la acea vreme, mâna de lucru nu se plătea, erau folosiți sclavii, de unde a a rezultat o reducere considerabilă a costurilor, dar și mutarea producției de cacao din Lumea Nouă în Africa.

blog-bekahbrunstetter-com

Procesul la care am asistat și chiar participat activ, a fost fascinant: când fructul de cacao este copt de-a binelea și devine galben, adică după 3-5 ani, se sparge, i se scot boabele- care sunt destul de scârboase ( na, o zic pe aia dreaptă), sunt îmbrăcate într-o membrană gelatinoasă, apoi se curăță, se lasă la fermentat și, în cele din urmă, la uscat. Când sunt gata uscate și prăjite la foc de lemne, se așează pe un vas fierbinte din piatră vulcanică, numit metate, care își păstrează căldura circa 2 luni și jumăte. Urmează etapa de sfărâmare, cu un instrument din aceași piatră, după care se curăță cojile rămase trecând boabele zdrobite dintr-un bol într-altul, suflând puternic în direcția lor pentru a le îndepărta. A fost o poveste când ne-a lăsat Taylor pe noi să facem asta: suflam după ce ajungeau boabele în celălalt coș sau abia când le vedeam picate pe jos. N-are sens să vă spun că rs-a produs o isterie de râsete, nu-i așa?

artelista-com

Până să devină pudră, boabele mai trec prin câteva etape: se obține lichiorul de cacao, untul de cacao, pulpa de cacao și abia apoi ajunge la ceea ce găsim pe rafturile magazinelor. Când ne-a dat să încercăm apa de cacao (obținută din omogenizarea pudrei de cacao cu apă, vanilie, chilly și piure de porumb), am cam strâmbat din nas. Eu și regii spanioli, care, în 1519, după legenda lui Taylor, când Hernando Cortez le-a dat să încerce această băutură, au zis că dacă arată ca nămolul, miroase ca nămolul și are numele de caca/o, motiv pentru care nu vor să o încerce. Ulterior, adăugând zahăr și servind-o la temperaturi ridicate, a rezultat ciocolata caldă. Astfel servită a fost o încântare pentru ei, cum e și pentru mulți dintre noi astăzi.

Prima tabletă de ciocolată știți când a fost făcută? În 1847, la fabrica din Bristol a lui Joseph Fry- “Fry and Son”. Nici eu nu știam, fiți fără grijă.

52todo-comPentru a obține o tabletă de ciocolată e nevoie de 200 boabe de cacao. Bine, nu e cazul batonului Snickers pentru care se iau din sac doar 5 boabe și nici a ciocolatei albe care e obținută doar din unt de cacao, zahăr, lapte și alte arome. Dacă țineți la sănătatea și silueta voastră, evitați ciocolată albă deoarece are un conținut mult mai mare de zahăr și unt de cacao. Iar dacă sunteți curioși în privința statisticilor, aflați că un european consumă aproximativ 5 kg de ciocolată anual. Eu sper totuși că  nu dau peste cap statisticile astea.

După ce am zdrobit pasional câteva boabe de cacao, căci de răspunsuri corecte n-am fost în stare, m-am așezat la coada lungă formată în jurul mesei încărcate cu tot soiul de condimente și ingrediente proaspete pentru a face o degustare. Nici nu ne trecea bine rândul, că ne și reașezam pentru a mai face o combinație care să ne învioreze papilele gustative. Ciocolata nu curgea în râuri, cum m-aș fi așteptat, ci doar ne picura în linguriță, groasă, ca o budincă, iar Taylor le condimenta. Partea bună a dozei mici în care ne era servită ținea de faptul că am putut fi mult mai atentă la gust și alegerea ingredientelor. Combinațiile cele mai fericite pe care le-am încercat au fost: chilly și sare, scorțișoară abia măcinată și fulgi de migdale, vanilie și ghimbir, petale de cocos și rom, cafea și zahăr brun, mashmallow.

Acum, că i-am aflat secretele chimice, am înțeles de ce-mi place așa mult ciocolata: pe lângă faptul că produce serotonină, hormonul fericirii, are un conținut, mic ce-i drept, de anandamină, o substanță similară cu canabisul, are efect afrodisiac, stimulează sistemul nervos datorită cafeinei, este cardio protectoare, antioxidantă, antiinflamatoare, stimulează sistemul circulator… În concluzie, contribuie la îmbunătățirea generală a stării noastre, deci își merită locul în meniul nostru zilnic. În doze corespunzătoare.

Astăzi, în Costa Rica, 90 % din cacao provine de la micii farmieri, de la familiile cu tradiție în cultivarea acestei minuni. Un motiv în plus să fac niște achiziții, sunt o susținătoare a economiei locale. Am plecat cu un săculeț umplut cu boabe de cacao, primit ca suvenir, dar și cu 3 tablete de ciocolată organică îmbogățită cu cocos, ananas și cafea și cu 3 piramide în care stăteau ascunse bucăți de maracuja, guava și boabe de cafea trase în ciocolată. Aș fi luat eu mai multe, dar căldura mi le-ar fi topit imediat. Doamne, dar cum îmi lasă gura apă numai când îmi amintesc gustul. Nu se compară cu nimic din ce am încercat pănă acum și sunt o cunoscătoare în materie de ciocolată.

costa-rica-123Dacă v-am trezit curiozitatea și ajungeți vreodată la poalele vulcanului Arenal, în La Fortuna de San Carlos, faceți o oprire la “Rainforest Chocolate Tour. The Sweetest Rainforest Experience”. Durează între 90-120 minute, în funcție de deschiderea și participarea grupului, veți vedea întregul proces de obținere a ciocolatei, de la culegerea fructelor până la degustarea ciocolatei organice de cea mai înaltă calitate, înconjurați fiind de o întreagă plantație de arbori de cacao de diferite vârste.

Debordând de energie, ne-am dus mai departe. Aveam adrenalină să intru în Aventura Park și să le fac pe toate: canopy, zipline, tiroliane, însă am ajuns la băile termale, cum i-a fost soțului voia. Nu puteam să fac numai ce voiam eu, din păcate. Motiv pentru care nu ne-am dus la băile termale cu acces liber, neamenajate, ci la „Baldi”, „ne-a” tentat reclama lui pompoasă.

„Baldi” este complexul cu cele mai mari ape termale din lume. Odată ce am plătit intrarea (35 dolari accesul, 57 dolari cu prânzul inclus/ persoană), am ales să uit acest detaliu și să mă bucur de lumea care mi s-a deschis în față: 25 piscine cu ape minerale termale, având temperaturi cuprinse între 32-67 grade, grădini tropicale, poteci naturale cu vegetație bogată, ciripituri care mai de care mai vii și neașteptate, tobogane, o peșteră cu saună naturală, baruri acvatice, jacuzzi, heliport- nu că ne-ar servi la ceva, am scris-o strict ca informație, restaurant cu jungle view, salon de masaj- la care m-am dus lansată și am plecat ca arsă când am văzut că mă costă peste 100 dolari ora de relaxare. M-am relaxat până la urmă stând pe unul dintre chais-longue-urile din marmură cufundate-n piscina cu apă termală, iar apoi la bufetul cu tot soiul de preparate care mi-a amețit gândurile și gusturile. M-am rezumat la supa aztecă cu brânză și tortillas, burrito vegetal, fajitas de vită, budinca de cocos caramelizată și câteva fructe tropicale. În doze mici, nu săriți! Cu toate astea, am obosit și mai că mi-aș face siesta.

Pfuuu, Costa Rica, ce mi-ai făcut tu mie?! Abia-mi trecusem pe hârtie top 10-ul destinațiilor preferate și ai apărut tu, de nicăieri, să-mi strici socoteala! Vă las acum, m-a cuprins toropeala.

Pe curând, urmează a 3-a parte a poveștii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s