Danemarca, rușine, mi-ai golit buzunarele

Danemarca,

Ai avut la dispoziție 4 zile ca să mă faci să aflu mai multe despre tine. Și n-ai pierdut deloc timpul: m-ai fugărit prin vânt, frig și ploaie, parc-ai fi intuit că nu-s ușor de mulțumit. E, acum e timpul să-ți dau verdictul: m-ai cucerit! Nu, nu, nu, nu, nu, nu te împăuna, ai fost ca o dragoste de-o noapte, o să-mi aduc mereu aminte ce-am trait cu tine, dar nu-ți dau nicio garație că mă voi întoarce! M-a costat scump aventura noastră.

Mai știi cum a început? Mi-ai deschis ușa unui bloc scund de numai 4 etaje cu aceeași cheie cu care-ai răsucit butucul ușii de la intrarea în apartamentul poziționat central, decorat bolnăvicios în alb, luminos și expus privirilor celor din clădirea de vis-a-vis fără urmă de decență, lăsându-mă să mă descurc cum cred eu mai bine într-o casă lipsită de jaluzele și perdele, e drept, cum pare că sunt toate. Lasă, lasă, știi foarte bine că nu mă refer doar la zona bucătăriei. Da, da, da, era la fel și-n dormitor, și la baie. Probabil ți-ai dat seama c-ai exagerat și de-asta m-ai ținut de dimineața până seara la plimbare.

Da, mi-a plăcut să-ți traversez parcul până am ajuns în port, și-apoi la mândria națională: Mica Sirenă; sculptura din bronz tolănită pe o grămadă de pietre, inspirată din povestea omonină a lui Hans Christian Andersen, care, nu-i așa, e cea mai populară atracție turistică a voastră? Da, mi-ai mai zis că soția sculptorului Edvard Eriksen, Eline, i-a pozat, dar nu părea că are 175 kg. Atât ziceai că are-n greutate, nu?

Ce șmecheră ești tu, m-ai adus întâi aici, unde n-a fost nevoie să plătesc nicio taxă, pentru ca apoi să-mi bagi mâna adânc în buzunare. Așa e, ai dreptate, nici în Christiania nu mi s-a cerut bilet de intrare. Bizar loc! Când am ajuns în dreptul arcadei și a casei colorate, am avut impresia că urmează să intru într-un parc de distracții. După doar câțiva pași însă, s-a instalat o liniște sinistră, mizerie, ruinele bazei militare și, chiar, acum îmi dau seama, pe unde-au luat-o toți cei cu care m-am înghesuit la intrare, că m-am trezit singură dintr-o dată? Ăsta e miros de iarbă? Cum adică Christiania e stat autonom? Suntem în mijlocul Copenhagăi. Și are propria conducere? Și propriile reguli? Păi nu e anarhie, ce reguli? “Have fun! Don’t run (it creates panic)! No photo (drugs are still illegal)!” Pe bune, poliția chiar are informații despre ce se întâmplă aici și nu intervine niciodată? Mă sperii! Ce-i cu toți băieții ăștia? De ce poartă cagule? Vând droguri?! A, ok! Dar văd că oamenii sunt deschiși rău la minte din momente ce se plimbă pe aici cu copii! Asta-mi place: “Say no to hard drugs”. Seamănă foarte puțin cu atmosfera din Vamă, doar că acolo n-am văzut graffiti-uri și nici indieni vânzând pipe sau chestiile astea de zici că le folosesc cei care se bucură de efectul ierbii. Din chioșcul ăsta cu haine și încălțări, chiar poți să iei tot ce ai nevoie, moca? Nu, nu vreau să iau nimic, aș fi lăsat ceva, dar am venit nepregătită, nu-mi imaginam că-n iulie pot fi 12 grade! Dacă nu se vrea a fi o zonă comercială, aș zice că nu prea-i reușește. În afară de terasele astea ticsite cu tineri înveseliți de spumele berii locale și a tarabelor cu “verdețuri”, văd că sunt magazine care vând biciclete, haine, tricouri personalizate… Nu, nu sunt cârcotașă, observam doar. Bine, bine, hai c-am înțeles cum e cu orașul liber, mergem? Nu vreau să întârzii la Coldplay, ți-am zis că e trupa preferată a soțului meu și că a luat biletele încă de anul trecut, imediat cum s-au pus în vânzare.

Mamă, ce-i aici? Oamenii ăștia chiar vin cu bicicleta la concert? 40 000? Adică cam cât populația Alexandriei? Și aseară a fost la fel? Ce tare! Te superi dacă te rog să vorbim după? Vreau să mă bucur de concert. Pfffu! Cum să mi se pară…fantastic, am rămas fără cuvinte! Cât de clar a fost sunetul, ce proiecții, ce lumini, brățările, tunurile alea de confetti- fiecare în una din culorile curcubeului, tipa care a cântat în deschidere, Lianne La Havas, parcă? Uau, e trecut de ora 23 și e încă lumină?! Ok, am înțelels, noapte bună!

Unde mergem azi? La Legoland? Ieeei, o să se bucure Cristi! Cum ajungem? Nu, ne descurcăm. Deci, luăm trenul până la Vejle și apoi bus-ul spre Billund. Costă, nu glumă. 350 euro transportul și biletele de intrare. Ce bine că mai avem doar 2 zile!

Știai că aici e și fabrica Lego? S-a deschis când aveam minus 15 ani! Cum o fi să lucrezi într-un loc în care se aud numai chiuieli de bucurie? Ia uite: Lego Safari, replici ale orașelor Amsterdam, Bergen, L.A., Ribe (cel mai vechi oraș danez), Copenhaga… Hai și la Legoldmine! Chiar e educativ! Copiilor li se arată cum se “extrage” aurul, ei îl aleg în site, se duc la tejghea, îl topesc și le fac medalii. Intrăm și la Hounted House? Da, n-a fost cine știe ce, dar copiii erau încântați. Vreau la Atlantis! Da, vreau să văd pești înotând printre bărci, scafandrii și submarine făcute din Lego. Ne plimbăm și cu monorail-ul? Hai și cu o canoe! Super, a început iar ploaia! Monkey, hai să-ți iei și tu o pelerină! Jucăm 3 jocuri aici și dup-aia plecăm, bine? Ăăă, n-am nimerit! Hai, încearcă și tu! Bravoooo, bate cuba! Ce urs urât, nu putea să ți-l dea pe ăla albastru? Glumeam. Monkey, uite ce supărată e fetița aia! Nu, cealaltă, indianca. I-l dăm ei? Dă-i-l tu, tu l-ai câștigat. Nu prea se bucură. I l-a dat lu’ ta-su. Eu mă duc să i-l iau înapoi! Ba da, dacă nu-i place, îl dau altcuiva care chiar se bucură. Gata! E, a zis că mai are un copil acasă, dar n-am vrut să i-l las. Îl păstrăm noi, e-al nostru.

Dacă ne mișcăm repede, ajungem să vedem și Blu Planet, acvariumul, se închide la 17. Da, n-a fost năucitor, dar am văzut pești despre care nici nu știam că există: Blind Cave Fish, Dragon Sea Fish, Splendid Garden Eel, Mandarin Fish, Elegant Firefish și anemone- arată ca niște păpădi din cele pe care le suflam când eram mică și le împrăștiam în aer puful.

Gata, suficient pentru azi. Merg cu soțul meu într-un pub să vedem meciul Franța- Germania. Mi-e și rușine să intru, parcă am fi o pereche de clovni. În capitala daneză se poartă numai culori terne: gri, bleumarin, negru, iar noi suntem îmbrăcați în verde, portocaliu, roșu, albastru. Gooool!

Azi vreau să mă plimb mai mult pe străduțele insulei tale, să-i simt pulsul. N-am văzut în viața mea atâtea biciclete câte am văzut aici, oriunde te uiți, biciclete: cu coș, fără coș, de o persoană sau de două, cu “roabă” pentru transportat până la 4 copii, pictate, jumulite, vechi sau noi. Nu cred că există locuitor care să nu aibă. Și merg cu ele oriunde, chiar dacă sunt îmbrăcați în costum, cățărate pe tocuri sau retrași demult la pensie. Bravo lor, inima cred că le e recunoscătoare! Căci aerul sigur e mai curat, nici urmă de praf pe mașini.

Portul turistic, Nyhavn, cu cele două brațe de uscat înzorzonate cu clădiri desprinse din cărțile de colorat, restaurante și cafenelele cochete cu doar 3-4 sau 5 mese, pescărușii înfometați care-și mozolesc ciocul cu frișca căzută de pe înghețata unui copil neatent și bărcuțele acostate în apropierea teraselor plutitoare, mă fac să nu mai vreau să plec. Chiar, îmi faci și mie o fotografie, te rog, vreau să imortalizez zâmbetul ăsta. Câtă lume, greu să găsești un loc liber la o masă. Și ce stare de bine, n-am văzut nici măcar un om trist în ultimele 3 zile. Adu-mi aminte să nu mă uit în oglindă! Glumesc, monkey, ce sari așa?

Pe bune? Asta e clădirea teatrului? Și vis-a-vis e Opera? Adevărul e că două clădiri așa impunătoare nu ar putea sta alături una de alta, nu cumva să se eclipseze reciproc. Teatrul ocupă zona de uscat cu trafic amețitor, Opera însă, stă izolată și nu poți ajunge la ea decât cu barca. Mi-ar plăcea să văd câte un spectacol… Dăm o fugă până la Palatul Regal? Uite, uite, se schimbă garda, am ajuns la fix.

Hai și pe Stroget, am auzit că e cea mai lungă stradă pietonală din lume (3, 2 km). Magazine, magazine și iar magazine. De-o parte și de alta. Intru 5 minute să-mi iau ceva mai gros de îmbrăcat, bine? Scuze, nu mi-am dat seama cum a trecut ora asta. Cristi unde e? Vai, ce drăguț, eu credeam că te-ai supărat pe mine, iar tu mi-ai adus bujori. Cât au costat, sper că n-au fost scumpi! Promit că nu mai intru în niciun magazin. Am stat mai mult pentru că ți-am căutat și ție un hanorac, îți place? Nu-ți place, las’ că știu eu, da’ măcar n-o să-ți mai fie frig.

Ce faine sunt tonetele astea mobile cu limonadă proaspătă, hot dog, clătite. Ne luăm și noi câte-o clătită? Eu vreau cu zahăr și suc abia stors de lămâie, n-am mai mâncat niciodată. Stai să-mi pun o dorință! Totuși, 35 coroane e cam mult. Eu intru în Catedrală, îmi iei tu un fresh, te rog? Ce bun e, cât a costat? Cââât? 100 coroane? (Împarte la 7, iar rezultatul înseamnă euro). Mai iau o gură și i-l duci înapoi! Doamne, cum e fântâna asta! Hai să stăm puțin aici, vrei? Nicăieri n-am văzut atâtea fântâni, superbe, adevărate opere de artă.

Clădirea asta ce e? Primăria?! Cât e de frumoasă! Iar piața asta formată în fața ei văd că servește drept scenă indienilor. Îmi place atmosfera. Se pare că și trecătorilor, s-au adunat buluc. Dar clădirea asta arămie ce e? Axel towers. Aha…a, monkey, uite: Tivoli, deschis în 1843, este al doilea cel mai vechi parc de distracții din lume. Știi care a fost argumentul cu care fondatorul l-a convis pe regele Christian al VIII-lea să susțină construcția? „Când oamenii se distrează, nu se mai gândesc la politică”. Intrăm și noi? 110 coroane/ persoană doar intrarea și încă 220 coroane/ persoană ca să te dai în toate drăciile astea. Hai să luam bilete de intrare și vedem noi înăuntru dacă ne dăm în ceva. Nu e atât de multă lume cum mă așteptam. Eu vreau o vată pe băț, îți iau și ție o bere? Și uite așa s-au mai dus 15 euro. Nu, nu veau să mă dau, mi-e frică. Ești sigur, vezi că nu glumesc, chiar mi se face rău, bineee… Nu mai vreeau, zi-i să oprească, mi-e fricăăăăă! Ce-ai zis? “Băăăă, eu v-am dat bani ca să vă bateți joc de mine?” Și-acum mai tremur, nu mă mai dau niciodată! Cică ne-au făcut poză, hai să vedem! Hahahaha! Trebuie s-o luăm, arăți ca-n poza aia din Malaysia când ai făcut pe deșteptul și-ai mâncat din fructele unui pom, mai știi? Te-ai umplut instant de bube! Hahahahahaha!

Nu mai avem timp, dar chiar aș fi vrut s-ajungem la Muzeul designului, la fabrica Carlsberg, la un concert jazz. Da, am văzut că e în plină desfășurare cel mai mare festival, ține de pe 1-10 iulie, nu? 1200 concerte în 10 zile, în piețe publice, în pub-uri…Ce fain! E drept, 4 zile sunt insuficiente pentru câte poți tu, țara lui Hamlet, să oferi! Îți mulțumesc, promit că o să le vorbesc prietenilor mei de tine! Și poate, cine știe, o să mă mai întorc.

 

P.S.: După aventuroasa mea întâlnire cu Danemarca, v-aș face câteva recomandări: luați-vă pelerina de ploaie (sau măcar o umbrelă) și haine mai groase. Dacă vreți să stați cât mai aproape de centru și la prețuri cât de cât normale, închiriați un apartament, noi am stat aici: https://www.airbnb.com/rooms/13747682

În ceea ce privește transportul, vă recomand un abonament (80 coroane/ 1 zi, 170 coroane/ 3 zile, altfel, e între 24-36 coroane/ călătorie) – aveți călătorii nelimitate cu barca, bus-ul, metroul- care merge până la aeroport. Sau, puteți să închiriați o bicicletă, să plătiți pentru un bike taxi sau, la nevoie, Uber. Dar nu taxi clasic, o să vă usuce!

Ca suvenir: coroana de carton de la Burger King; acolo ne-am ospătat cel mai des ca să mai salvăm niște bani; și nici astea nu erau prea ieftine: 2 meniuri= 25 euro. Dacă vă mai rămân 10 euro, luați un magnet cu Little Mermaid, prea se fălesc danezii cu ea, iar dacă nu, păstrați o monedă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s