REspir

Totul a început într-o zi toridă de vară, în care asfaltul scotea aburi groși, obligându-ne astfel să ne retragem la marginea pădurii pentru a pune la punct ultimele detaliile legate de festivalul de teatru pentru liceeni, Ideo Ideis.

Adunați în număr mare pentru o ședință în iarbă, am gasit locul amprentat de distracția de week-end a unor neoameni. Atunci, am luat câțiva saci menajeri și am început să mă plimb prin pădurea alexăndreană. Nu am avansat prea mult, mormanele de deșeuri m-au reținut lângă primul rând de copaci schimonosiți de durere. M-am simțit ca fata moșului când am cules urâțenia oamenilor și am redat pădurii respirația. Surpriza a fost că nu au râs de mine colegii, ba unii dintre ei chiar mi s-au alăturat. La plecare, am privit înapoi cu liniște, chiar dacă sacii ticsiți cu gunoaie ne înghesuiau în mașini.

Povestea asta împlinește 7 ani în august. Atunci am început să schimb câte ceva: să reduc, să refolosesc, să reciclez, să respir altfel, mai încrezătoare. Am început cu peturile de apă. Dacă până atunci consumam apă la peturi de 0,5 l , apoi am început să cumpăr la 2 l, producând astfel mai puține deșeuri. Nu le mai aruncam împreună cu gunoiul menajer, ci le adunam într-o sacoșă mare pe care o goleam ulterior în pubelele special amenajate.

E adevărat, și eu am fost indignată când am văzut că domnii de pe mașina de gunoi aruncă la grămadă ceea ce eu am pus pe căprării: hârtie, plastic și metal, sticlă, resturi menajere. Dar nu am renunțat, am înțeles că e o chestiune de timp până când ne vom educa în acest spirit.

Trecătorii se uită foarte lung când mă văd coborând din mașină cu plase doldora de cartoane și sticle goale. De vreo 3 ori m-au văzut și cocoțându-mă pe pubele, nu de alta, dar fără să vreau, mi-am reciclat 2 inele și biletul la concertul lui Robbie Williams. 

Din aceași categorie de amintiri, acum o vară, pentru că am plecat pe fugă și n-am apucat să golim mașina, am descărcat recicleurile la intrarea în Parcul Național Plitvice,  Croația.

11247803_10207502747941503_2325913948616376016_n

Faptul că acord o mai mare atenție consumului de apă menajeră când spăl, că folosesc exclusiv lumina naturală pe timpul zilei, că adun bateriile uzate și mă duc cu ele la Ikea, unde pimesc la schimb unele noi, că în ultimul an, de câte ori fac naveta București-Piatra Neamț și retur, iau colegi cu mine, e mai mult decât o formă de economie. Car sharing-ul chiar e o idee fantastică: motorina tot atât costă, nu merg singură, ajung și colegii mei în timp util acasă, nu cum se întâmplă cu trenul, plus că fluidizăm traficul și reducem poluarea folosindu-ne de o singură mașină în loc de două sau chiar trei.

Ce mă motivează să fac asta în continuare? Bucuria că mama, și alți apropiați, duc acest obicei mai departe (așadar, am reușit să o învăț și eu ceva, nu numai ea pe mine!), încrederea că o să se simtă la un moment dat efectul acestor mici fapte, rușinea că am văzut în țări, mult mai puțin dezvoltate ca a noastră, din Asia și Africa că se poate, gândul că sunt oameni care își procură pâinea de pe urma faptului că eu arunc peturile în pubele special amenajate, așa că n-o să mă supăr că le scot de acolo în urma mea și merg la centre de colectare pentru a le schimba pe câțiva lei, faptul că o femeie m-a rugat să îi las ei sacul cu cartoane ca să aprindă focul pentru a se încălzi, imaginea mult prea proaspătă cu doi copilași care se urcau unul în spatele celuilalt pentru a ajunge la orificiul containerului cu haine și pantofi, într-o zi friguroasă, pentru a scoate de acolo ceva de îmbrăcat. Cum să rămân rece când văd că minimul meu efort chiar e de folos cuiva, nu numai naturii?

Un alt obicei pe care l-am deprins în ultimii ani și pe care vă încurajez să-l adoptați este că nu las jumătăți de porții de mâncare în farfuriile restaurantelor. Îl rog pe chelner să o pună la pachet și o dau primului om care are nevoie de ea. Nu vă fie frică, nu o să se simtă jignit și n-o să arunce cu ea după voi, din contră, așa nu o să mai scotocească în coșuri după resturile noastre aruncate la grămadă.

Și ca să schimb gustul amar lăsat de aceste exemple, revin la Ideo Ideis ca să vă spun că noi am început de acum câțiva ani procesul de educație și responsabilizare socială, că el se simte și că tânără generație a fost încântată să metamorfozeze deșeurile colectate personal în: stropitori, suporturi pentru creioane, portofele, scrumiere, trofee…

E atât de ușor să producem o schimbare!

Foto medalion: wwf.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s