Călătoria în Thailanda a debutat cum nu se poate mai bine. Am intrat la ora 8 dimineața în aeroportul din Otopeni și am mai ieșit abia după 29 ore, în Phuket. 29, da, ați văzut bine. Am uitat brusc de drumul lung și oboseala cruntă pentru că m-a luat tremuratul din toate încheieturile și am început să bolborosesc cuvinte de mulțumire tuturor divinităților pentru faptul că am ajuns cu bine.

Pilotul ratase aterizarea și, când ne mai despărțeau doar câțiva metri de sol, înainte să se termine pista și să picăm în mare, avionul s-a ridicat brusc, făcându-ne să ne simțim ca-ntr-o rachetă, și a survolat deasupra insulei mai bine de 15 minute, până când și-a regăsit locul pe pistă.

Au fost cele mai lungi 15 minute din viața, atmosfera din avion semăna cu ce vă puteți imagina că se întâmplă sub capacul unei oale cu presiune, când șuieratul ei începe să împroaște vapori incendiari. Memorabile în acele momente au fost cuvintele de încurajare ale soțului meu, care a făcut naveta București- Phuket niște ani buni: “ În 2006, pe pista asta, un pilot a ratat aterizarea și au murit o grămadă de oameni”. Ce să zic, Cristi? Mulțumesc, știam că vei fi alături de mine când voi avea mai mare nevoie.

Cum am pășit în exterior, m-am simțit liberă. Sau eliberată. Mă rog, totuna, cine mai știe, oricum nu mai distingeam mare lucru. Mi-au devenit inutile și ghetele, și jeaca și toate celelalte straturi de haine, nu doar pentru că mă încercaseră toate senzațiile, ci și datorită faptului că în Thailanda, decembrie e pandantul lunii lui cuptor din calendarul neaoș.

Am schimbat teama cu relaxarea, eșarfa am transformat-o-n rochie, la gât mi-a fost pusă  o frumoasă ghirlandă de orhidee făcută de Aoy, nașa mea thailandeză, care ne-a întâmpinat împreună cu familia la locul de cazare. Gata, a-nceput vacanța!

Să tot fii turist în Thailanda! În niciun alt loc din cele în care am fost, deloc puține, n-am găsit un raport mai bun calitate- preț la cazare: aproximativ 80 euro/ noapte pentru o vilă întreagă cu piscină proprie. Și ce vilă! Și ce condiții! În Poiana Brașov ar fi râs de mine dacă spuneam că asta mi-e suma alocată pentru găzduire.

După ce ne-am îngăduit câteva minute de căscat gura și descoperit împrejurimile, uitând cu desăvârșire de pățania din avion, am luat drumul plajei. Mi-am amintit brusc de marea mea dragoste, Boracay, Philipine, când am simțit sub tălpi nisipul fin ca pudra de zahăr, aerul cu aromă de cocos, apa oceanului caldă ca în piscină, gustul fructelor exotice proaspăt stoarse, aroma orezului servit în carapacea ananasului, sosul mult prea picant în care pluteau fructe de mare, desertul meu preferat- mango sticky rice, și pleoșc și izul de nesuportat al durianului, sconcsul fructelor, cu care nu ai voie să intri în hotel, aeroport sau mijloacele de transport publice. E de la sine înțeles motivul, nu? Dar să nu mai pomenim de aeroport.

După o raită dată falezei, m-am tolănit ca o pisică pe o saltea ascunsă într-un foișor, la umbră, și m-am lăsat pe mâinile dibace ale unei doamne preț de 2 ore. Cum am închis ochii, mi s-a și ascuțit auzul, lăsându-mă să colecționez felurite sunete: valuri mărunte care se crăpau la mal, o nucă de cocos care tocmai se trântise cu capul de nisip, căzând de la mare înălțime, o bere rece care se elibera de dop alunecând în spume, picături de aloe vera amestecate fugitiv cu o șuviță de ulei de cocos pe pielea care sfârâia de căldură… Au? Am spus „au”? Eu? Am pierdut firul… M-a trezit sperietura generată de pârâitul oaselor mele. Nu, nu s-a prăbușit avionul cu mine înăuntru, mă aflu sub presiunea picioarelor thailandezei care apasă fără milă. Da, mă calcă-n picioare, la propriu! Nu-i nimic, așa-mi trebuie, în viață trebuie păstrat echilibru, prea pare că o duc bine. Și, totuși, nu vă lăsați impresionați de experiența mea, aruncați-vă cu încredere la picioarele thailandezelor, nimic nu se compară cu masajul făcut de o cunoscătoare la umbra cocotierilor.

Ia stai c-a început și ploaia… Hmmm, e bine, îmi mai potolește pielea încercată deja de prea mult soare. Întrebare: de unde credeți că se vede cel mai frumos ploaia? Din ocean, evident, unde stăteam scufundați privind elefantul rătăcit pe plajă. Din depărtare, păream o arătare cu 3 brațe ridicate, două ținând sticle de bere, una paharul cu suc exotic, ca să nu pătrundă marea în ele. Stăteam toți trei- eu, soțul meu și nașul, în bătaia ploii, cufundați în apă, și admiram când elefantul, când plaja eliberată de oameni, când norii înnegriți de supărare că am fost lăsați singuri în mare.

După ce ne-am scuturat de ploaie, ne-am urcat într-o barcă cu motor și am mers spre o altă plajă, și altă plajă, și tot așa. Când voiam să rupem “monotonia”, închiriam un skijet la un preț de nimic și seceram valurile cu chiote de frică. Eu, nu bărbații, ei s-au dovedit a fi monștrii valurilor.

Apoi mă așezam pe nisip, sorbeam dintr-o nucă de cocos și mă uitam curioasă la oameni. Dintre toate fetele lungite pe plajă, mi-a atras atenția cea din imediata apropiere. Și nu numai mie. Mrrrr! Ceea ce nu mi-a picat bine, fiind abia întoarsă din luna de miere, dar, ce să zic? Acum, la drept vorbind, dacă eu o făceam, lui de ce să îi fie interzis? Și avea nebuna pielea de culoarea unei ciocolate cu prea mult lapte, un costum de baie minuscul, în culori turbate, o talie de viespe, părul lung, negru și drept ca o cravată, gesturi de o delicatețe și-o lentoare demne de o aristocrată și, unde mai pui, și un zâmbet sfios care se ivea de câte ori își mângâia cu tandrețe câinele de talie toy.

În momentul în care s-a așezat lângă ea un australian sexagenar, fiecare dintre noi a gândit câte ceva. M-am rupt de ea, încântată că li s-a înfundat visarea băieților și am reintrat în apă. După câteva minute, Aoy a venit rușinată la buza mării și ne-a spus că a făcut o gafă. Intrase într-o discuție cu tânăra thailandeză, complimentându-i câinele breloc, iar după ce au făcut cunoștință, i-a zis cu inocență: Ăsta e nume de băiat, nu de fată! Și a plecat de acolo roșie în obraji, nemaiștiind unde să se ascundă.

M-am simțit jenată de licărul meu de gelozie, dar și ușurată, de ce să n-o spun pe aia dreaptă? Ce o fi simțit proaspătul meu soț, care-și oprise privirea admirativă asupra fetei care s-a dovedit a fi băiat, nu pot și parcă nici n-aș vrea să știu. Lumea e mare și plină de surprize, iar eu mă bucur să fac mereu descoperiri, să cunosc mai mult, să devin mai deschisă și mai tolerantă… Chiar dacă în acel moment am simțit nevoia să mă asigur că nu-mi va scăpa printre degete și că va sta la locul lui cât timp eu îmi îndrept oasele.

Am uitat subit și de acest episod când, în drum spre vilă, căci începuse schimbul de tură dintre soare și lună, mi-au picat ochii pe o variantă grozavă de suveniruri: uleiul de cocos preparat pe loc, la buza plajei. Păstrând zona de sinceritate, recunosc că achiziția de suveniruri e una dintre principalele mele preocupări când ajung într-un loc nou, spre disperarea soțului. Așadar, o pedeapsă nu vine niciodată singură. După o analiză minuțioasă a ofertelor, recomand drept amintire uleiul de cocos presat la umbra palmierului, tălmăcit cu pricepere de femeile cu cele mai frumoase nasuri din lume, sub privirea plină de încântare a turiștilor. Având ochiul antrenat după o zi așa încărcată de evenimente, am pândit momentul în care voia să transfere uleiul în sticlă și i-am cerut un recipient de plastic. Sunt ecologistă de fel, însă de data asta vreau să ajung cu el acasă, sunt pățită. Și ies greu petele de pe haine, în schimb mirosul…

Dacă v-a scăpat informația, e bine de știut că uleiul de cocos are întrebuințări multiple, fiind nemaipomenit atât pentru uz intern, cât și extern, în bucătărie, ca bază pentru măști faciale și tratamente de păr, la masaj sau pur și simplu întins pe corp ca o loțiune.

Nu pot să nu vă spun și că Thailanda este tărâmul orhideelor. I-aș face o nedreptate. Dacă vreți să oferiți un cadou inedit, găsiți cutii cu 15, 30, 50, 100 fire de orhidee de toate soiurile și culorile. Rezistă eroic la transport și mult după, doar sunt niște paraziți, cresc pe tulpinile copacilor. (Pinterest și IStock m-au ajutat cu fotografiile detaliate)

Ce e bine de știut dacă veniți în Thailanda, dincolo de ce se scrie peste tot?

1- Nu faceți ca mine, nu cumpărați tot ce găsiți, iar dacă aveți deja 6 bagaje și 3 zboruri în față, nu mai trageți după voi și o pungă cu cutii în care se odihnesc orhidee căci puteți păcăli pe oricine luându-le de la florării.

2: Chiar dacă vă place mâncarea picantă, nu vă aruncați din prima zi la nivelul maxim (la fel ca în India, este pe 3 niveluri), nu de alta, dar ar fi păcat să vă deranjați la stomac și apoi să mâncați doar plain rice.

3: Se prea poate să fiți incomodați de prezența șopârlelor Geko în camera de hotel, fie ea și de 4-5 stele. Relaxați-vă, nu vă fac nimic! Se sperie mai ceva ca noi. Și, dincolo de asta, să ne amintim că nu ele ne-au invadat spațiul, ci noi suntem cei care am ridicat case și hoteluri în habitatul lor.

Privind în urmă la această escapadă, mi s-a făcut dor și poftă de bucătăria thailandeză fără asemănare. Las aici niște poze cu care să mă alin până la o viitoare vizită la nașa mea, strămutată în București de câțiva ani, pe care încerc să o conving să-și deschidă un restaurant specific căci n-am mâncat nicăieri mai bine ca la ea.

Aoy, dacă mă citești, aștept o livrare. 🙂