Cascada Iguazu la granița dintre Brazilia și Argentina

După 5 zile de plajă și căldură excesivă în Florianopolis, ne-am ridicat deasupra Atlanticului și am zburat la Foz de Iguazu, una dintre cele 7 Minuni Naturale ale Lumii.

Călcam pe fructele de mango și sufeream văzâdu-le cum își scuipă pulpa pe asfalt, dar n-aveam încotro, erau la tot pasul. Pe de altă parte, din curțile localnicilor atârnau greu ca niște ugere prea pline tulpini încălecate de ciorchine de banane. Zeci de fructe încă verzi chinuiau bananierul, iar eu voiam să-i mai iau din povară, dar nu ajungeam la ele.

Cu un entuziasm de nedescris, am închiriat o mașină și am luat direcția Parcului Național Iguazu, Patrimoniu UNESCO, cu cascada omonimă înaltă cât trei blocuri. Cele 275 de brațe cu chip de mici cascade, care se varsă în cascada-mamă, se întind pe teritoriul a două state: Argentina și Brazilia. În prima zi, am tras pe dreapta în Brazilia.

Încă din primele minute petrecute în Parcul Național, animalele cărora le-am intrat practic în casă, s-au îngrămădit flămânde în jurul mesei noastre și-au sărit de-a dreptul, furând din farfurie; fluturi mici și mari mi se așezau în palmă ca să le admir frumusețea atât de trecătoare, păsări colorate se jucau ascunsea în mulțimea de arbori din pădurea subtropicală, iguane de aproape un metru rătăceau cu cozile lor regenerate prin marea de turiști contrariată…

…șuvoaiele de apă curgătoare se ițeau de peste tot, încercuindu-ne și furându-ne câte-o mirare de fiecare dată, iar după o expediție de mai bine de două ore prin canicula braziliană, cascada Iguacu ne-a oferit o binecuvântată baie de vapori: rochia s-a lipit ca mierea de mine, dar s-a și uscat pe nesimțite. Eram tentată să spun că nu vreau să o mai văd și din Argentina, de teamă ca nu cumva să pălească intensitatea admirației și a trăirii, dar nu am putut să rezist, așa că am mers și acolo.

Dacă în Brazilia m-am bucurat de minunăție văzând-o de la poalele ei, acolo unde apa plesnea adâncul, în Argentina am avut o priveliște de ansamblu, plimbându-ne pașii pe culoarele de deasupra ei. Kilometri de apă înșelătoare care pornesc șiret și se transformă în avalanșă. Nu bănuiești că întinderea de apă poate să ajungă la viteza și la debitul de-a dreptul înfricoșător pe care îl percepi abia când o vezi de deasupra. Brațe de apă înroșite de la pământul latino american se prefăceau în șuvoie spumoase de un alb lăptos când se înfoia în cădere și te lăsa să-ți imaginezi că-ți spală și cele mai negre gânduri. Din Garganta do Diabo- Gâtlejul Diavolului, locul în care apa se rostogolea cu isterie și cuprindea tot orizontul, vaporii se ridică atât de mult că par a întruchipa un spirit. Am simțit nevoia să fac doi pași în spate și să privesc fenomenul de la distanță. Atunci, a ieșit mișelește la suprafață un curcubeu care s-a arcuit perfect peste acestă forță și am rămas cu gura căscată până m-a luat la palme cascada cu vaporii ei înțepători.

După întâlnirea cu nebuna asta frumusețe a naturii, am mers într-o churrascarie, am băut o Caipimenta cu ardei iute și am degustat, efectiv, carne de vită preparată sub toate formele: frigărui, cârnați, rulouri, șuvițe învelite în bacon sau friptă puțin și lăsată în sânge, toate astea asezonate cu ananas copt tăvălit prin scorțișoară dulce. Gata, m-am hotărât: aici am trăit cea mai cea experiență culinară, exact ca-n basme, bucate una și una.

Ca să pun punct apoteotic vacanței în Brazilia, am zis să fac o vizită și Parcului de Păsări. La ce mi-a rămas gândul? La cele trei păsări pentru care am făcut o pasiune: Tucano, preferata copiilor, care, după cum puteți vedea în poză, nu s-a lăsat până nu și-a vârât ciocul curios în poșetă, flamingo chilian, plin de gratie, asemeni unei balerine și Ara, înaripata în culorile drapelului Romaniei.

Dacă te nimerești pe aici, du-te neapărat să vezi cascada din ambele state, prețul unui bilet chiar nu e un obstacol: echivalentul a 60 lei în Brazilia, 80 în Argentina, iar diferențe îți lasă în amintire tabloul complet al acestei frumuseți greu de pus în cuvinte.

Eu am avut șansa să văd Cascada Iguazu 2 ani la rând, din elicopter, din canoe, de pe podurile artificiale și din frunzișul pădurii tropicale. E o splendoare!

A, și nu-ți lua pelerină de ploaie, e mai mare păcatul să ratezi dușul oferit de vaporii cascadei. Descaltă-te și lasă-te să te bucuri cu totul.

Pe data viitoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s