E 23 decembrie, miercuri. Sună alarma: 7:40. Întâi mi se trezește zâmbetul, apoi mi se deschid ochii și mă cucerește peisajul care se lăbărțează pe geamul camerei de hotel. Cetatea Brașovului domnește superioară deasupra unei limbi late de ceață. Întorc capul, bărbatul a cărui nume îl voi purta în mai puțin de 5 ore, visează frumos. Mesajele primite îmi fac emoțiile să se înmulțească. Sar din pat, fac repede un duș fierbinte, mă sună Laura, prietena mea cea mai bună, entuziasmată și grăbită să-și îmbrace în haine de sărbătoare toată familia, sună și alarma lui…începe ziua! Cu mișcări de o lentoare gemene cu hibernarea, oprește alarma și-mi spune: “Eu mai dorm, bine?” Fac slalom printre mormanele de cadouri pregătite azi noapte pentru familie și prieteni, dau la o parte husa care-mi învelește în mister ținuta pentru cununie și încep transformarea. Ritmul seamănă cu cel pe care-l aveau basmele în mintea mea de copil: într-o clipită, din fata cu chipul șifonat de somn, mă metamorfozez în viitoarea doamnă. Rochia cu alură de crăciuniță mă alungește și-mi oferă un gând de încredere: s-a așezat pe mine mai bine ca la probe!

Viitorul meu soț e trezit și el de emoțiile evenimentului. Mă ia strâns în brațe când îi spun că mă simt la fel de emoționată și agitată ca-n ziua unei premiere, mă ajută să-mi închei rochia, să-mi aleg cerceii și uite așa se face timpul de plecare. Îi spun că nu înțeleg de ce eu plec să mă căsătoresc și el rămâne acolo! Pe trena lăsată de râsetele noastre, dar nu înainte de a mai verifica o dată că am certificatele de naștere în poșetă, îmi fac ieșirea din hotel. Recepționera îmi zâmbește complice și-mi urează o zi frumoasă! Nici nu știe ea cât de frumoasă este deja!

Drumul de la Belvedere până în centrul orașului îmi oferă imagini de o frumusețe liniștitoare. Taxiul se oprește în fața salonului. Îmi petrec aici următoarele 2 ore și jumătate. Iubitul meu vine să mă ia la timp, ca niciodată. Trecem pe la florăria „Flower by Carmen”, care mi-a materializat idealul buchetului de cununie- pe bază de crăciuniță, flori de bumbac, hypericum, amarilis roșu, tuhja și conuri de brad, iar când Carmen îmi aduce buchetul și îmi spune că au făcut și ele fotografii buchetului, dar să le trimit și eu pentru că nu se compară cu felul în care mă completează, abia mă stăpânesc să nu izbucnesc în plâns. Acum realizez cât sunt de emoționată! Următoarea oprire e la „Aro Palace” pentru a lua pișcoturile și prăjiturile. Panicată că s-a produs o neînțelegere și nu mi-au făcut pișcoturile, sun la „Chocolada”, ca să mă asigur că tortul desenat de mine cu 3 luni în urmă e gata. Ajungem la Primărie.

Chiar dacă ne mai despart 30 minute de momentul mult așteptat, lumea e deja la locul faptei, încărcată cu emoții, zâmbete și flori. Printre ei, îi recunosc pe membrii trupei de teatru “Amprente”, Brașov, prietenii mei dragi de la ediția trecută a Ideo Ideis, pe nașii mei de botez, pe prietenele mele, pe verișoara și mătușa mea cu care m-am văzut mai rar, din păcate, mai văd câteva perechi de prieteni sosite de la București, pe cele două cupluri de nași de cununie, familiile noastre și mulți alți oameni dragi.

Când ne-am auzit numele strigate în difuzorul cu voce spartă, ne-am luat strâns de mână și am purtat după noi convoiul de martori. Înainte să pășesc în sală, m-am oprit brusc, m-am întors către Cornel și Eliza și le-am spus, cu zâmbetul până la urechi și un ghem de lacrimi în gât, că-mi este frică…

Un amalgam de sentimente a pus stăpânire pe mine: sufletul striga din răsputeri “Daaaaaaa, mergi înainte”, însă ceva din toate cele auzite în ultima vreme despre căsătorie și schimbările ce survin după, mi-au înțepenit pașii. Mintea mi-a fost controlată pentru o fracțiune de secundă de teama că o să se adeverească tot ce mi-au povestit, fără să le cer, femeile “cu expeiență”. Copilul optimist din mine a dat atunci hotărât din coate și nu s-a lăsat până nu și-a făcut loc la pupitrul de comenzi al minții mele: din prima zi în care l-ai văzut ai simțit că e El, vă iubiți cum numai în povești se mai întâmplă, lasă gura lumii să spună ce-o vrea și vezi-ți de viața ta! Acum te-ai găsit să pleci urechea la ce-au trăit alții? Cum rămâne cu faptul că tu nu ești un șablon și o să trăiești primul basm devenit realitate?

Sunt o unealtă a minții mele! Excepțional! :))

Nici n-am apucat să-mi dau bine seama ce se întâmplă, când l-am auzit pe iubitul meu spunând “DA” cu toată convingerea. Îmi tot răsuna răspunsul lui în minte așa că, în momentul în care-mi venise rândul să confirm, am fost luată prin surprindere și tot ce am putut să fac a fost să dau din cap. Vocea mătușii mele a umplut atunci tot spațiul: ”Spune da!”

Tremuram din toate încheieturile, umerii mi se scuturau de emoții, ochii îmi erau invadați de lacrimi care-și făcuseră cărări multiple pe obrajii înroșiți, buchetul greu mă dezechilibra, însă când m-a luat soțul meu în brațe și m-a sărutat, am simțit că am fost salvată. Sabina Stan…așa m-am semnat! Cu greu însă, căci stiloul se agita în mâna mea copleșită de emoții, lăsând în urmă niște hieroglife.

Două minute. Atât durează schimbarea numelui și trecerea la o nouă etapă. Am dat statutul de cuplu pe cel mult mai frumos, cel de familie unită și fericită.

Ieșirea de la Casa de Căsătorii s-a făcut cu brațe întregi de flori, fiecare de o frumusețe aparte, cu o ploaie de boabe de orez sălbatic, urale și lacrimi de bine. Sufletul trepida de satisfacție în fața minții învinse.

Acesta a fost momentul conștient în care am fost luați în vizor și urmăriți prin centrul Brașovului de o camera video și una foto. Ne-au văzut cum ne bucuram de noi, de bradul impresionant din Piața Sfatului care rezistă la temperaturi primăvăratice, de căsuțele cu turtă dulce, vin fiert și mere glazurate trase în țepușă, ne-au imortalizat și atunci când ne-am învârtit în carusel, când am hrănit porumbeii cu steluța mea de turtă dulce, dar și când ne-am alergat pe Republicii ca să ajungem mai repede la cei aproape 70 de prieteni dornici să ne felicite.

A fost o zi care a depășit toate așteptările și fricile… Au fost prezenți toți membrii familiei noastre reunite, prietene din copilărie, colegi de facultate, parteneri de scenă, oameni dragi din orașe îndepărtate…o atmosferă generală de bine și câte o imagine imortalizată cu fiecare.

23 decembrie o să rămână în sufletul meu ca un record: ziua în care frica a dispărut, iar fericirea a durat cel mai mult!

Părinții spirituali

Surorile Brândușe

Buchetul „Flower by Carmen”, Brașov

Tortul imaginat de mine, realizat de „Chocolada”, Brașov

Mărturiile- creație proprie

Mulțumesc, Atelier Glam, pentru rochie! 🙂