Festivalul Internațional de Teatru pentru Elevi „Aplauze”, Constanța

Astăzi, în prima zi a Festivalul Internațional de Teatru pentru Elevi „Aplauze”, Constanța, mi-a reamintit sufletul cât de mult contează pentru mine tinerii, elevii cu care intru în contact la fiecare festival, și cât de norocoasă sunt că nu s-a fisurat „recipientul” magic care-mi livrează energia, bucuria, dăruirea și curiozitatea de a descoperi și lucra cu trupele de amatori din țară…sau din vecini, de această dată lucrez cu trupa liceului „Mihail Kogălniceanu”, Chișinău.

Recunosc, sunt ușor de lezat și de mâhnit când vine vorba de vocația, munca și deschiderea unor oameni, mai ales atât de tineri. Este atât de la îndemână să tai aripile cuiva, să-i curmi speranța că poate, că are toate șansele să-și vadă visul împlinit… De ce facem asta? De ce suntem un public lipsit de empatie, de bun simț? De ce ne arătăm dezinteresați? De ce râdem când unul dintre noi are curajul de a-și striga visul în gura mare? De ce nu-l susținem dacă pentru asta am fost chemați? De ce suntem blazați și obosiți? De ce nu ne mai strălucesc ochii ca în liceu? De ce nu mai zâmbim cu toată fața așa cum o fac ei? De ce nu mai sărutăm cu încredere și pasiune? De ce nu ne mai ținem ca ei de mână? De ce? De ceeee?

Mă uitam la sala plină ochi de liceeni și văzându-i de data asta așezați pe cupluri, nu ca la ateliere, unde, da, au decența și bunul simț să nu se manifeste, îmi reveneau în memorie versurile lui Nichita Stănescu: „Se sărută, ah, se sărută tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete…”

Este atât de multă viață în ei, atât de multă sinceritate, speranță… Ei sunt eroii mei, pentru prima dată în cei aproape 32 ani ai mei, am reușit să găsesc un model, un idol, un erou: tânărul de liceu! Nu unul, nu doi, nu un el, nu o ea…EI!

Le mulțumesc pentru descopeirea pe care în sfârșit am reușit s-o formulez, căci de născut, ea s-a născut demult, de când a început periplul meu în festivaluri (Ideo Ideis, Aplauze, Pauza de Teatru, DOT)!

Le mulțumesc și le fac o mărturisire: faptul că mi-ați spus că eu nu vă sunt profesoară, ci mai degrabă prietenă e generatorul care se asigură că „recipientul” magic nu o să se scurgă!

11138660_1080248235325627_8409499279420901716_n

„Tinerii”- Nichita Stănescu

„Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma să rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
n-ar mai fi în stare să se sarute
decât cu dintii.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s