Mai 2025. Camino de Santiago.

Partea a patra. Oglinzile.

Actriță fiind, am lucrat adeseori cu conceptul de „oglindă.” Atât pentru a reflecta psihologia și comportamentul uman ori realitatea diferitelor vremuri, cât și pentru a antrena adolescenți și adulți să își întărească mușchiul atenției, al empatiei, al (auto)cunoașterii și al autodezvoltării.

Însă de acum șase ani, de când a intrat psihodrama în viața mea, am căpătat o înțelegere aprofundată asupra acestei funcții mentale, de oglindire.

Urmând formarea de patru ani în Psihodramă Clasică, o metodă psihoterapeutică de grup cu focus pe acțiune și identificarea soluțiilor noi, adaptative, nu cuvinte, am avut ocazia să-mi văd reflectate atât aspectele măgulitoare, cât și conținuturile pe care le țineam în umbră. De rușine, de frica confruntării cu durerea pe care o purtau în ele ori de teama respingerii sau a neacceptării mele de către ceilalți.

Aducerea la suprafață, conștientizarea lor și repoziționarea sanătoasă față de mine însămi și de viață s-a datorat participanților și participantelor la grupul de formare, care mi-au oglindit lumea mea interioară. Cum? Prin gesturi, tonuri, grimase, acțiuni, amplificări, puneri în scenă ori prin dezvăluirea onestă a experiențelor similare trăite de ei și ele. Astfel, fiecare a contribuit la întregirea imaginii de sine, la redobândirea stimei și a încrederii în mine.

De exemplu, în situațiile de viață în care credeam că doar eu dețin dreptatea și adevărul, am fost sprijinită să observ și alte perspective. Iar din subiectele pe care le țineam, fie și inconștient ascunse, am ajuns să înțeleg ce mecanisme de protecție, atitudini, abilități și resurse am dezvoltat de-a lungul vremii.

Una dintre cele mai inconfortabile și epuizante practici a fost aceea de a mă învăța să fiu sinceră cu mine însămi. De a mă privi cu atenție, curaj și grijă în toate rolurile pe care le dețin, de: femeie, soție, fiică, soră, colegă, prietenă, vecină, actriță, terapeută, călătoare, visătoare… Înlocuind, totodată, judecata și resentimentele cu deschiderea și curiozitatea de a afla cine, ce, cum  sunt și ce anume m-a determinat să fiu astfel.

Așa am aflat că sunt rezultatul tuturor celor trăite, încă din pântecul mamei sau mult înainte, al emoțiilor incorporate, al alegerilor și deciziilor luate, a felului în care m-a primit societatea și eu pe ea, de asemenea.

Sunt suma copilăriei mele, a vieții de familie, a anilor de școală și de studiu, a prezenței, absenței, implicării și lipsei de implicare a persoanelor semnificative. A încercărilor, reușitelor, dezamăgirilor și a răspunsului meu la toate astea. A relațiilor de cuplu și de prietenie, a satisfacției profesionale oscilante și a gradului de acceptare și iubire cu care am fost întâmpinată sau m-am cadorisit de una singură.

Pe Camino de Santiago, am simțit că am mers cu oglinda în față. Iar când am avut nevoie să compar realitatea gândurilor și a emoțiilor mele cu cea a imaginii pe care o proiectam, m-am oprit și m-am uitat într-una.

Nu de puține ori mi s-a spus în viața de zi cu zi, dar de vreo două ori și în acest periplu, că par a fi sau a simți diferit față de ceea ce lăsam să se vadă.

Vreau să fiu conștientă de asta, să fie o alegere când mă manifest în concordanță și când contrar universului meu lăuntric. În felul acesta, îmi voi putea îmbunătăți și calitatea comunicării, și relațiile intra și interpersonale, și activitatea profesională.

E lucru știut că limbajul nonverbal depășește 55% din procesul comunicării. Iar eu, nu de puține ori, am avut dificultăți în a mă face înțeleasă. Poate tocmai din pricina acestei neconcordanțe a interiorului cu exteriorul.

Tot răul spre bine, acum am o capacitate sporită de introspecție și autoobservare, ceea ce mă susține să îmi armonizez atât viața dinăuntru, cât și pe cea socio-profesională. Căci nici actoria, nici viața, așa cum aleg eu să o trăiesc, nu se bazează pe talentul de a minți sau de a ascunde, ci pe abilitatea de a fi prezentă, autentică, împreună cu ceilalți.

Ce ironie, să duc atât de multă muncă cu mine pentru a mă descotorosi de tot ce au pus peste mine teama, presiunea, lipsa de adecvare, acceptare și iubire! Dar și ce bine, ce stare de liniște se instalează când reușesc să mai dau jos un strat de apărare și de frică, care aproape că mi se confunda cu pielea.

Dacă te cheamă curiozitatea de a citi și celelalte părți, le găsești aici. 🙂

Mulțumesc pentru însoțire, inimaoglindă.