De mic copil am fost atrasă de natură, de faună și vegetație. N-am avut bunici la țară, implicit nici ocazia de a crește în preajma animalelor de curte, însă primii ani trăiți în Răcădău, faimosul cartier brașovean, mi-au prilejuit un prim contact conștient cu un animal. Ce credeți: era pisică, câine sau iepure? Răspuns greșit, era ditamai ursul.

Blocul meu își întindea treptele până la granița pădurii, motiv pentru care, într-o după amiază a celui de-al 5-lea an de viață, îndeplinind sarcina de a goli găleata de gunoi la tomberon, am dat nas în nas cu spaima Carpaților. Dacă ar fi fost Crăciunul și eu mai naivă decât mă recomanda vârsta, poate aș fi crezut că grupul de colindători care-l însoțea pe omul mascat s-a ascuns ca să râdă el; e popular mersul cu ursu’ de sărbători în zona noastră. Însă instinctul m-a făcut să las găleata în locul meu și să fac traseul înapoi, mergând cu spatele până în scara blocului. O să-mi fie iertat gestul dacă recunosc că, în urma sperieturii zdravene, am avut o perioadă în care goleam găleata câteva etaje mai sus sau în dosul scării, de teamă să nu mă întâlnesc iar cu bau-bau? C-o să-mi fie sau n-o să-mi fie, eu la vârsta aia am băgat la cap o vorbă: “Fapta recunoscută e pe jumătate iertată”, iar după atâția ani, sigur s-a prescris și cealaltă jumătate.

Condusă de curaj sau inconștiență, ori un amestec, probabil, n-am prins frică de animale după acel episod dramatic. Învățasem ceva ce n-am uitat niciodată: să nu fug și să nu mă arăt fricoasă căci animalele simt asta; drept urmare, de câte ori am avut întâlniri la drum de seară cu un câine negru-n gură, m-am oprit, l-am privit în ochi și i-am vorbit cu o disimulată căldură. Până acum a ținut. Și am încercat-o și cu oameni. 🙂

Timpul a zburat, au urmat 3 cicluri de învățământ presărate cu ore de științele naturii, geografie, biologie și zoologie, din care doar dacă te încăpățânai puteai să nu lași să ajungă la tine zonele geografice și felul în care trăiesc animalele, cum își procură hrana, care le e comportamentul în cutare anotimp etc. Însă mie, n-o să credeți, mi-a reușit asta, încăpățânarea mi-e scrisă pe fruntea de berbec. E, înaintând în…experiență, m-au încercat regretele date de informațiile barate și mi s-a trezit apetitul pentru cunoaștere. Așa am ajuns să-mi doresc să merg în safari, să învăț pe viu tot ce se poate despre animale și habitatul lor și să-mi reîmprospătez senzațiile tari trezite de întâlnirea cu ursul.

Pe cât sunt de încăpățânată, pe atât sunt și de norocoasă; viața mi-a oferit până acum șansa de a merge de 4 ori în safari: în Senegal, Tanzania, Zambia și Botswana. Plus câteva plutiri deasupra oceanelor, cu echipament de snorkeling, pentru a descoperi o parte infimă din universul acvatic. A, și un moment de nebunie în care m-am aruncat din barcă, la 6 dimineața, în Zanzibar, unde apa avea 8 m, ca să înot deasupra delfinilor nealfabetizați nici măcar cu o oră de dresaj. În condițiile în care, cu puțin ghinion, m-aș putea îneca și-n cadă.

Dar, să revenim. Ce înseamnă safari? Dex-ul spune că ar fi o expediție de vânătoare în Africa, însă eu merg pe varianta tradusă din swahili, asta e originea cuvântului, care înseamnă călătorie și desemnează exact ce am făcut eu acolo. Nu sunt de acord cu vânătoarea sub nicio formă, însă recunosc că mi s-a întâmplat să măcelăresc țânțari și câteva exemplare de musca țețe, în legitimă apărare, nu voiam să mă aleg cu malarie sau boala somnului.

Așa… În Botswana, ca în multe alte locuri probabil, am avut de ales între câteva tipuri de safari: Walking Safari (mers pe jos, alături de un ghid profesionist, prin locurile populate de animalele sălbatice, are el grijă să ni le scoată în cale și să ne spună ce să facem sau să nu facem la întâlnirea cu ele), Boat Safari (safari de pe barcă), Canoe Safari, Horse/ Elephant Safari (în cârca patrupedului, adică), varianta clasică (într-o mașină de teren cu design adecvat acestei activități, foto). Boat Safari am făcut în Zambia (povestea pe larg o găsiți aici), pentru Walking Safari nu am mai găsit timp, însă pentru varianta clasică mereu se găsește o posibilitate.

Cu acordul vostru, vă voi purta cu mine în safari-ul pe care l-am făcut în Parcul Național Chobe din Botswana. Îmbrăcați-vă comod, cu pantaloni lungi totuși (v-am avertizat că țânțarii și malaria sunt la ei acasă) și tricou în culori neutre- ne camuflăm și noi, ce, doar fiarele să se ascundă de privirile curioase? Încălțămintea să fie și ea adecvată, dar nu pantofi de alergare pentru că, în calitate de ghid, vă voi descuraja să vă luați la întrecere cu prădătoarele. Călătoria noastră va fi împărțită în două: în prima parte vom urca la bordul unei bărci cu motor, iar în cea de-a doua, într-un 4×4. Foarte important: Nu vă aruncați în apă și nu coborâți din mașină! Înșfăcați binoclul, aparatul foto, un termos cu apă și spray-ul anti țânțari, păstrați liniștea și nu atrageți atenția animalelor. Atlasaone, aflat la cârmă, respectiv volan, va ști la ce distanță să se apropie de animale și va opri motorul pentru a nu le perturba. Sunteți pregătiți să porniți în aventura africană? Haideți!

“Whishing you a malaria free journey!”- O călătorie fără malarie ne dorește Botswana.

Pătrundem apele râului Chobe, mărginit de cele două brațe vitrege- unul ține de Namibia, celălalt de Botswana, către insula îndelung disputată. Namibienii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a o obține în vederea agriculturii, iar vecinii lor pentru turism. Pentru o scurtă perioadă, ajunseseră la un consens: se făcea atât agricultură, cât și turism. Namibienii însă, văzând că animalele le distrug plantațiile, au început să le căsăpească până aproape de extincție și nu s-au oprit decât în momentul în care Botswana a luat o poziție fermă: a înaintat proces la Haga și, evident, a avut câștig de cauză. În timp ce vă vorbesc, nu vă uitați la mine, scotociți cu privirea malurile râului, e mult mai interesant de privit într-acolo.

Ăsta-i momentul din zi în care girafele iau micul dejun… E, o vedeți pe manechina asta cu picioare până-n gât? E camuflată perfect de arborele ăla înalt căruia-i ciugulește vârful, motiv pentru care o veți vedea limpede abia când ne vom apropia nerespectuos de ea.

Girafele, cu cât au pielea mai închisă la culoare, cu atât sunt mai bătrâne, știați asta? Oare e valabil și la mine? 🙂

Ia uitați cum dau târcoale vulturii, Fish Eagles. Dacă faceți puțină liniște, puteți să le auziți plânsetul, la rondul de dimineață își exteriorizează trăirile…sună amenințător, nu? Știți cum se deosebește femela de mascul? Are pieptul alb, cu penele dispuse pe rotund, pe când masculul se fălește cu un decolteu în V. Tot de la el vine și vorba aia cu „ochi de vultur”, vede la 1 km distanță. (foto: M. F. Kinnaird, eu n-aveam zoom-ul la purtător ca să pot imortaliza pasărea-n zbor)

Unde? Nu sunt șobolani, sunt manguste, aleargă o maimuță, e ora lor de jogging. Însă știți care sunt dușmanii lor de moarte? Șerpii, le gâtuie fără ezitare. (din motivul menționat mai sus, n-am putut fotografia nici ora de alergare, așa că am apelat la un portret de Nigel Dennis)

Ce față fac antilopele! Cască gura la noi de parcă ele ar fi venit în safari. Nu, sunt specii diferite: impala, kudu…după coarne îți dai cel mai ușor seama. E animalul meu preferat. Cum de ce? E la vedere tot timpul, indiferent de sezon, iese la paradă.

Păsări? Peste 724 specii. Și multe o caută cu lumânarea pe la botul crocodilului. Noroc că îi e prea cald ca să acționeze, stă cu gura larg căscată ca să-și regleze temperatura corpului. Trăiește până la 150 ani în relaxarea asta, e zen…

Uite încă unul, stă cufundat cu coada-n râu și cu colții înfipți adânc în nisip. Gata, s-a scufundat la loc, n-are chef de spectacol.

Vedeți nuferii cu frunzele lor late la margine de râu?  Familii întregi de hipopotami se ascund acolo. Pielea lor șoricioasă nu tolerează razele solare, însă cum se pitește puțin soarele după nori, cum ies la suprafață căscând larg gura. E, ce vă ziceam?

Cine zicea să vrea să vadă zebre? Uite că aveți noroc…ăștia-s niște golani! Nu știați că masculii zebre sunt poligami? Ohoho, au cel puțin câte 2-3 femele.

Acum că ați văzut și zebrele, sper că sunteți mulțumiți. Atlasaone o să ne lase în dreptul terasei la care vom servi un prânz tradițional ocolind „mopane worms”- un fel de mâncare ce are la bază viermi, însă luăm o porție dublă de desert- felii zdravene de pepene roșu care pare să-și aibă aici originile. Apoi continuăm aventura pe uscat, în speranța că vom vedea și The Big 5, cele mai greu și mai periculos de vânat  „la picior” 5 animale. Știe cineva care sunt? Așa: leul, leopardul, rinocerul, elefantul și…? Ok, vă zic eu: buffalo. N-ați vrea să ajungeți între coarnele lui, e cel mai de temut, culmea… Pentru că pe cât e de docil când paște alături de alte clone de-ale lui, pe atât de periculos devine dacă se simțe amenințat. E bipolar, aveți mare grijă. (Am ales fotografii cu zebre și buffalo din safari-ul făcut în Tanzania, pentru diversitate. Dacă priviți cu atenție, puteți observa diferența dintre formele de relief și vegetație.)

Gata siesta, continuăm călătoria? Perfect. Vedeți, pe drumurile astea zgrunțuroase pe care mergem noi acum, în sezonul ploios alunecă barci.

Atlasaone, acolo în față, la 300 m, pe dreapta, e o hoardă de elefanți care traversează râul. Sssshhhh, oprim puțin ca să-i vedem îndeaproape cum se îmbăiază. Aveți noroc, fiind foarte cald, vin la râu să se răcorească, nu le mai sunt suficiente nici umbra, nici urechile clăpăuge pe care le flutură ca pe-un evantai, reglându-și astfel temperatura.

Aici e cea mai mare populație de elefanți din Africa. Ați fi zis că un elefant are aproximativ 10 tone? Este cel mai mare și mai greu animal terestru. Eu nu mă mir, 18 h/ zi le petrece mâncând și are o capacitatea a stomacului de aproximativ 300 kg. Cu toate astea, trăiesc în medie 70 ani. Da, dacă umblă singuri, sigur sunt masculi, femelele stau mereu în preajma puilor. Ia să vedem, întrebare de cultură generală: care e durata sarcinii la elefanți? Așa e, 2 ani, bravo!

Dar dacă vă zic că elefanții trăiesc în matriarhat și că fiecare femelă are în subordine peste 100 membrii, ce-o să spuneți? Închide gura că intră musca țețe… Ah, pentru cei cu inima slabă, asta e o scenă dură. Din păcate, din cauza căldurii, mor mulți elefanți. În ochiul ăla de râu, vedeți, a picat unul, iar un, ba nu, doi crocodili se înfruptă din el. Nu-ți acoperi ochii, asta e realitatea!

Ți se rupe inima când te gândești că mamiferele astea atât de sociabile au fost catalogate drept o specie vulnerabilă cu risc crescut de extincție… Dacă vreți un suvenir, vă rog insistent, faceți-vă o poză cu un elefant, nu cumpărați bijuterii sau alte obiecte făcute din fildeș. Din cauza asta sunt ținta bracolajului, fildeșii lor se vând la prețuri mari.

Din păcate, sunt rare cazurile în care puteți vedea pe timp de zi “pisici”, cum le alintăm noi. Adică lei, leoaice, leoparzi… Regele animalelor, leul, întrecut în dimensiune de o singură felină- tigrul, vânează noaptea, în rest doarme și doarme până la 20 h/zi. Parcă nici nu te mai miri când auzi că trăiește rar peste 14 ani, recunoscut pentru firea orgolioasă și bătăioasă, de cele mai multe ori își găsește sfârșitul în lupta pentru teritoriu. Să vedem dacă avem noroc să apară. Fii fără grijă, leul nu sare, deci n-o să te înșface din mașină.

Însă leopardul…sare până la 3 m înălțime, aleargă cu 56 km/ h, înoată ca un campion, așa că nu vă puneți cu el. E timid, cică, de-asta nu se arată ziua, însă dacă vă concentrați privirea în corola copacilor, s-ar putea să-l vedeți…cu toate că se camuflează impecabil. Dacă dați vreodată nas în nas cu el, încearcați metoda de autoapărare recomandată în fața oricărui animal sălbatic: rămâneți nemișcați și rugați-vă să plece cât mai repede; dacă o luați la fugă, sunt foarte mici șansele să ajuneți la linia de finish înaintea lui, în plus, e cunoscut pentru abilitatea de a pune la pământ o pradă mult mai voluminoasă decât el.

Cu toate astea, și șansele să se întâmple sunt la fel de reduse , atâta timp cât nu se simte atacat, căci, la fel ca celelalte 4 animale din categoria Big 5 (lei, elefanți, rinoceri, buffalo), se tem de oameni, să nu uităm că au fost secerați mulți semeni de-ai lor.

Eu una, am văzut lei, leoaice, pui de lei, mii de elefanți și buffalo, ba chiar și vreo 2-3 leoparzi, însă niciodată nu am dat ochii cu un rinocer. Și tare-s curioasă. Am auzit că există cel puțin două specii de rinoceri: albi și negri, identici la prima vedere, însă dacă ești atent la buzele lor, o să-ți poți da seama care-i care pentru că rinocerul negru are gura țuguiată, pe când cel alb are buzele mari și plate. Pfu, parcă nu-i așa mare diferența, nu? (foto Wikipedia)

În speranța că n-ați rămas dezamăgiți de faptul că ați văzut doar 2 dintre cele 5 animale “roiale”, o să-mi adun puterile să vă povestesc odată cum a fost în Tanzania, acolo unde le-am văzut pe aproape toate și multe altele.

Dacă v-ați simțit bine în compania mea în acest safari, în semn de mulțumire, puteți lăsa mai jos impresii și păreri din călătoria noastră. Vă mulțumesc și vă mai aștept să răscoliți în valiza mea îndesată cu povești din jurul lumii.

Botswana

Capitala: Gaborone

Moneda: ca să nu fiu acuzată de limbaj licențios, atașez o imagine cu o bancnotă. 🙂

100 BWP = 10 dolari

Viza: Suntem câteva țări care nu avem nevoie de viză pentru Botswana- noi și statele africane vecine. Așadar, viza nu e o piedică. Însă, ca în toate țările africane, cred, e nevoie de carnetul galben care să ateste vaccinarea împotriva bolilor tropicale.

Haideți în Africa!