Çilbir- mic dejunul otomanilor

Nu am mereu timp să-mi pregătesc micul dejun, dar și când am, îmi place să mă răsfăț. Pentru că azi am o nouă premieră la Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, cu spectacolul „Mamă, mi-am pierdut mâna” și nu e nevoie să repet de la primele ore, mi-am început dimineața în bucătărie.

Am încercat pentru prima dată Cilbir, adică ouă poșate cu iaurt, usturoi și condimente proaspete pe care le-am adus din Ierusalim (citiți aici povestea minunatei călătorii).

DSC01988

Se spune că Cilbir puneau otomanii pe masă dimineața, însă mi-ar plăcea ca de acum încolo să fie adoptat de actori și să fie considerat micul dejun din ziua premierei. Nu vă crispați, usturoiul oferă doar aromă, nu vă va însoți mirosul lui cât e ziua de lungă.

Dar, gata cu poveștile, să începem treaba!

Pasul 1: Verificați dacă aveți toate ingredientele necesare. Mie-mi place să le aliniez pe masă înainte să mă apuc de treabă, ca să le am la îndemână. Așadar, am pus pe masă: 4 ouă (dacă aveți ouă de țară, cu atât mai bine), un pahar cu 350 g iaurt gras, 2 căței usturoi4 linguri unt slab, 1/2 linguriță paprika, 1/8 linguriță turmeric (curcuma), 4 lingurițe tahini (pastă de susan), 1 lingură oțet, sare și fulgi de chili– după placul inimii, câteva frunze proaspete de pătrunjel și mentă.

Pasul 2: Mi-am descărcat emoțiile pisând usturoiul și amestecându-l cu sare, am pus apoi peste iaurtul și pasta de susan, le-am omogenizat și le-am răsturnat într-un vas de lut.

Pasul 3: Am topit untul într-un ibric, am presărat turmericul și puțină sare și le-am învârtit ușor până au amețit.

Cilbir 1

 

Pasul 4: Am pus apă la fiert într-o oală încăpătoare, împreună cu oțetul și încă un vârf de sare. Când a început să fiarbă de-a binelea, am luat oala de pe foc, am spart înăuntru ouăle și le-am lăsat 3-4 minute, acoperindu-le cu un capac. Am scos ouăle pe un platou îmbrăcat în prosoape de hârtie ca să absoarbă apa, după care le-am transferat în ulcica de lut în care am pus pasta de iaurt.

Pasul 5: Am picurat deasupra untul topit- ținut la cald până i-a venit momentul, am presărat fulgi/pulbere de chili și am dat puțin contrast cu frunze de pătrunjel și mentă. Iaurtul gras merită echilibrat cu aroma proaspătă a frunzelor mentolate.

Pasul 6: Am prăjit câteva felii de pâine neagră și m-am așezat la masă. Meritam câteva clipe de liniște după o săptămână în care am mâncat cam pe fugă.

Acum vă las, poftă bună! Să-mi țineți pumnii, iar dacă sunteți prin preajmă, haideți la Teatrul Tineretului!

 

P.S.: La cea de-a doua rundă, m-am dovedit mai generoasă cu pudra de chilly și am făcut rost și de o pâine mai adecvată.

FullSizeRender (1)

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s