Somon cu avocado- 2 rețete

Se spune că la masa de Anul Nou e bine să mâncăm pește pentru ca în anul care vine să ne deplasăm cum o face el în apă. Cu mare ușurință adică și doar înainte, niciodată înapoi. Dacă țineți la superstiții sau dacă pur și simplu vă place somonul, vă ispitesc cu două idei de prepare a peștelui bogat în omega 3, pe care le-am încercat și de care am fost foarte încântată.

1.Somon cu ceapă roșie și avocado

closetcooking.com

Pasul 1: Încingem cuptorul la 180 grade. Luăm 4 fileuri de somon proaspăt, le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, le stropim cu ulei de măsline și le condimentăm cu sare, piper boabe și piper măcinat, boia dulce, fulgi de chilly, 3 căței de usturoi- tăiați feliuțe ca să nu aibă gust pregnant.

Pasul 2: Pe fiecare file de somon așeazăm câte o felie rotundă de lămâie și se toarnă în tavă, pe lângă bucățile de pește, 100 ml apă.

Pasul 3: Așezăm atent tava pe grilajul fixat la jumătatea cuptorului, înjumătațind temperatura. După ce s-a pătruns bine și s-a aurit, adică după aproximativ 20 minute, scoatem somonul pe platou și-l acoperim cu un mixt obținut din: 2 avocado coapte tăiate cubulețe, o ceapă roșie la căpătâiul căreia mi s-au înnodat lacrimile-n bărbie, tăiată tot cuburi, câteva boabe de piper și zeama unui lime. În vârf puem câteva frunze proaspete de coriandru și pătrunjel, iar alături 2 linguri zdravene cu cartofi natur pe care și-a dat ultima suflare un cubuleț de unt.

E atât de simplu și delicios! Dar să nu pierdem vremea și să trecem la cea de-a doua provocare:

2. Somon în sos de citrice cu piure de avocado și cartofi sud-africani

Pasul 1: Așezăm într-o tavă de cuptor 4 fâșii de folie din aluminiu și așezăm pe fiecare câte un file de somon curățat de pieliță și stropit cu ulei de măsline pe ambele părți.

Pasul 2: Pregătim un amestec format din 2 linguri miere, zeama unei lămâi și a unui lime (lămâie verde), 1 linguriță rozmarin uscat, 2 căței de usturoi pisați, sare, piper alb măcinat după gust. Lime-ul sau limeta este din aceași familie cu lămâia, în schimb are altă aromă și un conținut mai ridicat de vitamina C.

Pasul 3: Decorăm fiecare file de somon cu câte o rondea de portocală și o ramură de cimbru.

Pasul 4: Împachetăm fiecare file în folia de aluminiu în așa fel încât să nu se scurgă sosul și introducem tava în cuptorul încălzit bine înainte, pentru 20-25 minute, la foc mediu.

Pasul 5: Scoatem pe farfurii festive peștele, punem deasupra sosul rămas în pachetul de aluminiu, împopoțonăm platoul cu câteva linguri de cartofi dulci în sos de portocală, stafide și vin dulce (click pe link pentru rețetă) și un piure de avocado.

Piureul de avocado îl obținem cât am zice pește, aruncând în blender miezul fructului de avocado tăiat cubulețe, zeamă de lime, sare și piper alb după cum ne dictează bunul gust.

Avocados with leaves on a white background

Avocado este un fruct, nu o legumă, cum poate ați fi tentați să credeți. Este o sursă de vitamina K, C, B6, acid folic, cupru și antioxidanți, pe scurt, aliații femeilor. Are doar grăsimi monosaturate, grăsimi sănătoase adică, și mai mult potasiu decât bananele. Mai mult decât atât, este folosit în industria cosmetică pentru obținerea măștilor faciale și a tratamentelor pentru păr, dar probabil știați asta.

Dacă v-am deschis apetitul pentru aceste rețete sănătoase și savuroase, nu ezitați să le încercați. Veți face senzație cu ele la masa de Anul Nou. Iar pentru aperitiv, aruncați o privire aici: spumă de creveți, avocado și ou, după rețeta Principesei Margareta:

La mulți ani, să alunecăm în viață ca peștele în apă!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s