Când dorul de mare nu mă mai lasă să dorm liniștită, adun aproape la nimereală câteva rochii care să-mi descopere genunchii, cum nu port decât în vacanțe, trei-patru eșarfe colorate, costumul de baie, aparatul foto, o carte, laptop-ul, tablele, încă câteva bazaconii și țup în mașină.

Îmi place România, mereu mă bucur de peisajele ei nesperate, de frumusețea naturii, de locurile proaspăt descoperite, însă litoralul autohton nu este tocmai pe gustul meu. N-am găsit încă fâșia aceea de plajă pe care să mă simt liberă, să nu fiu deranjată de urmele lăsate de cei din jur ori de poluarea fonică, drept urmare prefer să merg la vecini, bulgari sau greci, în funcție de timpul liber pe care îl am la dispoziție. De data aceasta, având trei zile goale în agendă, am urmărit indicatoarele cu Nessebar. Aproximativ 330 km, cu doar 80 mai mult decât până la Constanța dar, ce-i drept, și cu câteva zeci de minute de stat în coloană la vama din Ruse, printre tirurile care mârâiau iritate de lentoarea cu care-și făceau treaba vameșii depășiți de situație. Ca la noi: i-a luat prin surprindere valul de turiști dornici să ajungă pe litoral într-un week-end din plină vară.

Ca niciodată, am ales un resort cu all inclusive, nu intenționam să părăsim incinta, ci doar să lenevim la soare fără să fim nevoiți să luăm decizii…nici măcar legate de meniu și mâncare. Sunt un fan declarat al bucătăriei bulgărești, însă, cum se întâmplă de câte ori am așteptări prea ridicate, „Sol Nessebar Resort” s-a târât pe coate și n-a făcut mare senzație.

Cu toate astea, și-a spălat păcatele în ultima seară, când a scos din dulapuri „ghivecele”- vasele de lut tradiționale, și le-a încărcat cu ce știu bulgarii mai bine să facă: musaka, tarator – supă rece din iaurt, castraveți și usturoi, ideală pe timp de vară, salată Shopska- bucăți grosolane de ceapă, roșii, castraveți proaspeți, ardei și brânză bulgărească „Sirene”, kebapche- carne tocată bine condimentată servită sub forma unui cârnat pus pe grătar, Lozovi Sarmi- sărmăluțe în foi de viță cu orez, carne tocată și un moț de iaurt, Lukanka- cârnat picant și uscat, plăcintă de casă cu telemea sărată, piure de vinete și ardei copți, rachiu, pită cu semințe de dovleac și încă câteva, dar nu le mai scriu că leșin de poftă.

Păcat că nu ne-ați lăsat să lenevim la voi în fiecare dintre cele trei zile. Ne-am simțit obligați să ieșim din imperiul resortului și să răsfoim meniurile teraselor care se scăldau în Marea Neagră. Până la urmă, ne-ați făcut un mare bine, căci am reușit să descoperim toate minunățiile locului. Orașul port ne-a întâmpinat la intrare cu un pod lung, care are pe o parte moara de vânt din lemn bătrân cocoțată pe un piedestal din pietre de râu, iar vis-a-vis statuia al cărei nume nu l-am putut afla, dar o voi intitula „Bucuria pescărușilor”, căci prea trăgeau toți la ea, multe gelaterii, peste tot ordine și curățenie, numeroase locuri de parcare, niciun vânzător ambulant sau sâcâitor, nici muzică asurzitoare. Ne-am plimbat în voie, căscând ochii la linia de ambarcațiuni trase la mal, când, de o dată, am văzut cum orașul vechi și-a crăpat ușor zidurile lăsând loc pentru o alee pietonală. Călcând spășiți în incinta cetății antice, ne-am desprins de prezent și am încremenit în fața ruinelor Bisericilor „Sfânta Sofia”- loc de joacă pentru copiii aventuroși, „Ioan Botezătorul”, „Hristos Pantocratorul”- numele provine de la o icoană cu două fețe păstrată bine în Grecia și se traduce „Hristos Atotstăpânitorul” sau „Hristos Atotțiitorul”. Muzeul Filmului, cu un Superman în mărime naturală la intrare, ne-a oferit o imagine de-a dreptul anacronică.

Mergând mai departe, ne-am minunat de casele vechi la geamlâcurile cărora se înghesuiau obiecte demne de anticariat, am tras cu coada ochiului la doamnele care împleteau mileuri după chipul și asemănarea pânzelor de paianjen, la etajerele ticsite cu produse cosmetice pe bază de ulei de trandafir, „Rosa Damascena Mill”, dar mai ales la borcănașele rozalii cu dulceață de trandafiri, închipuindu-ne cum tăvălim o linguriță în miezul unei clătite pe care nu apucăm s-o rulăm bine că ne și înfigem colții nerăbdători în ea până la mijloc.

Dacă ați fost măcar o dată în Bulgaria, nu se poate să nu vă fi atras atenția produsele care i-au adus titulatura de „Țara trandafirilor”. Uleiurile esențiale de trandafiri obținute aici sunt căutate la nivel mondial și folosite în industria parfumurilor fine. Dacă vă nimeriți în luna iunie între Munții Balcan și Munții Sredna Gora, adică acolo unde se cuibărește „Valea Trandafirilor”, o să vedeți către asfințit cum se împânzesc câmpurile de culegătorii de petale. În momentul înserării, regina florilor secretă cea mai mare cantitate de ulei, iar atunci, fiecare culegător umple coșuri mari de nuiele cu mai mult de 25 kg de petale. Nu mi-a venit să cred când am aflat că este nevoie de peste 1 milion de flori de trandafiri, adică între trei și cinci tone, pentru a umple o sticlă de 1 l de „rose otto”,  ulei esențial de trandafir. Acum nu mai ridic sprânceana când aud cât costă ml de ulei, se justifică costul. Cu mireasma care-mi gâdila mirosul încă viu, mi-am făcut o promisiune: să ajung într-o lună iunie în „Valea Trandafirilor”, atunci când are loc și Festivalul Trandafirilor, cu o tradiție de 115 ani, și să contribui la cules. Mi-a lipsit mereu copilăria scursă undeva la țară, iar în felul acesta aș simți că trăiesc o bucățică din ce-mi povesteau prietenii când se întorceau din vacanța de vară rustică înapoi în curtea de beton.

În loc de „la revedere”, îndrăznesc să fac vă fac câteva recomandări: Nu apelați la all inclusive decât dacă plecați împreună cu copii mult prea mici pentru a-i putea ține aproape dincolo de granițele unui hotel. Dacă vă place să achiziționați suveniruri, aruncați o privire asupra seturilor de cosmetice pe bază de ulei de trandafiri, asupra borcanelor cu dulceață de trzandafiri, făcută după o rețetă păstrată cu sfințenie încă din 1700, dar și a ghivecelor, mai ales că toate sunt la prețuri caraghios de mici, sunt de bună calitate și le găsiți doar aici.

La întoarcere, noi ne-am făcut traseul prin vama Negru Vodă și am trecut fluierând, erau doar trei-patru mașini în fața noastră. Și încă ceva, plătiți taxa de pod prin sms dacă vreți să scutiți statul la cozi. Faceți-o îmsă pe loc, nouă ni s-a întâmplat într-o dată trecută să o amânăm pe mai târziu și să plătim o amendă asturătoare.

Să aveți o vară frumoasă și înmiresmată!

P.S.: Ultimele patru fotografii sunt capturate de pe Google.